Bolojan taie tot ce se poate, dar anunţă şi investiţii prin SAFE şi PNRR. Autostradă cu utilitate militară, finanţată cu fonduri UE

La sfârşitul zilei vom comunica Comisiei Europene propunerile României pentru programul SAFE. Pachetul României va conţine atât proiectele care ţin strict de zona de apărare, dar şi proiecte de infrastructură militară, civilă.
Filip Stan
29 iul. 2025, 13:42
Bolojan taie tot ce se poate, dar anunţă şi investiţii prin SAFE şi PNRR. Autostradă cu utilitate militară, finanţată cu fonduri UE

Premierul Ilie Bolojan a afirmat că la sfârşitul zilei de marţi, cel mai probabil vor fi comunicate Comisiei Europene propunerile României pentru programul SAFE. El a menţionat că pachetul ţării noastre va conţine atât proiectele care ţin strict de zona de apărare, dar şi proiecte de infrastructură militară şi civilă, cu funcţionare mixtă. Bolojan a adăugat că cel puţin două proiecte care ţin de zona de autostrăzi urmează să fie propuse în acest pachet.

”Foarte probabil, la sfârşitul zilei de astăzi, vom comunica Comisiei Europene propunerile pe care România le face pentru programul SAFE. Ţările care doresc să acceseze acest credit pentru apărare comunică Comisiei Europene lista de proiecte. În baza evaluării cererii de proiecte se va stabili un mecanism prin care cele 150 de miliarde care sunt contractate de Uniunea Europeană vor fi alocate pe ţări. Din datele pe care le avem, sunt cel puţin 20 de ţări în Europa care şi-au exprimat intenţia de a-şi finanţa cheltuielile pe apărare din această componentă, iar România este una dintre ele”, a declarat Ilie Bolojan, marţi, într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că pachetul României va conţine atât proiecte care ţin strict de zona de apărare, dar şi proiecte de infrastructură precum coridoarele de transport importante.

”Pachetul României va conţine atât proiectele care ţin strict de zona de apărare, care sunt propuse de Ministerul Apărării şi urmează să fie definitivate, foarte probabil până în toamnă, în baza discuţiilor cu Comisia Europeană, dar, de asemenea, propunem şi proiecte de infrastructură militară civilă, deci cu o funcţionare mixtă, cum sunt coridoarele de transport importante şi având în vedere volumul mare de lucrări pe zona de autostrăzi, de drumuri expres, cel puţin două proiecte care ţin de zona de autostrăzi urmează să fie propuse în acest pachet şi, funcţie de anvelopa şi de analiza proiectelor care vor reveni României”, a mai transmis premierul.

În ceea privește proiectele civile, sunt autostrăzile care se duc spre zona de nord-est a a Moldovei, capetele de autostradă, ca să zic așa. Zona Pașcani-Iași-Ungheni și relația Pașcani-Suceava Siret, astfel încât să avem legături rutiere și cu utilitate militară.

Bolojan, primele declarații după demisia lui Anastasiu. Spune că n-a știut despre ”șpaga de supraviețuire” dată inspectoarei de la ANAF. Despre reforma companiilor de stat: ”Voi prelua eu”

El a precizat că România va urmări cele trei direcţii de finanţare importante precum: componenta de apărare cu accent pe dezvoltarea industriei naţionale de apărare, componenta de infrastructură mare pe coridoare de mobilitate de tip autostrăzi şi componenta de conectare logistică care ţine de Portul Constanţa sau de infrastructură de tip civil şi militar.

De asemenea, Ilie Bolojan s-a referit în conferinţa de presă şi la proiectele din PNRR. ”În ceea ce priveşte programul PNRR, acolo obiectivele pe care le avem este să închidem lista de proiecte pentru cele 13,5 miliarde euro care sunt pe componenta de grant, pe care trebuie să le grupăm în aşa fel încât să nu pierdem niciun leu.E foarte important să ne accesăm banii europeni. Din punctul ăsta de vedere, în perioada următoare presiunea pe care ministeele trebuie să o deruleze şi celelalte autorităţi contractante este să căutăm toate soluţiile prin care să asigurăm front de lucru pentru constructori, să asigurăm fluxul de plăţi şi să eliminăm orice blocaje în aşa fel încât până la sfârşitul verii anului viitor să putem consuma aceste resurse”, a afirmat Bolojan.

Ilie Bolojan: „58 de ani, vârsta minimă de pensionare în justiție”. Pensia medie a magistraților este aproximativ 5.000 de euro

Premierul s-a referit şi la componenta de împrumuturi din PNRR.  ”O altă componentă importantă este partea din PNRR care finanţează investiţii, dar pe zona de împrumuturi Aici ne propunem să accesăm cea mai mare sumă posibilă în condiţiile în care finalizăm proiectele. Specificul PNRR faţă de celelalte fonduri europene este că aceste proiecte nu pot fi fazate, deci nu pot fi trecute pe alte programe de finanţare. Dacă le-ai terminat este foarte bine, ţi-ai luat banii. Dacă nu le-ai terminat, nu doar că trebuie să dai banii înapoi integral, dar e nevoie şi de plata unor penalităţi şi atunci în aceste liste de proiecte care sunt pe componenta împrumut vor fi cuprinse proiectele care au o anumită maturitate şi pentru care există garanţia că se finalizează până în toamna anului viitor”, a mai declarat Ilie Bolojan.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Prima imagine de la accidentul în care a murit Tal Berkovich de la Chefi la cuțite! Unde mergea și cine o însoțea în mașină
Fanatik.ro
Aproape de un record la FCSB – Csikszereda! E de necrezut câte bilete s-au vândut până în dimineața meciului. Exclusiv
Capital.ro
Se schimbă banii în România. Schimbare istorică a bancnotelor de la 1 februarie 2026. E o premieră în ultimii 25 de ani
Playtech.ro
Anunţ de ultimă oră despre pensiile militarilor şi poliţiştilor! Vor fi afectaţi de noile reguli de calcul
Adevarul
Cum poți afla dacă ai radon în casă. Harta zonelor sensibile și riscurile gazului radioactiv
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
Cunoscutul milionar a dezvăluit ce bacșiș l-a învățat Giovanni Becali să lase la restaurant: ”Nu te sfătuiesc să faci așa!”
MediaFlux
Amenda pe care o primești dacă nu aprinzi luminile de ceaţă. Risc crescut de accidente
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil