Bolojan, uite cum se dă un ban! Sportivii vor putea fi sprijiniți de autoritățile locale cu 30 de salarii minime și 12 prime, conform unui proiect propus de PSD și adoptat de Senat

Sportivii din cluburi publice și private vor putea fi sprijiniți de autoritățile locale cu cu 30 de salarii minime și 12 prime, conform unui proiect propus de social-democrați. Inițiativa a fost adoptată de senatori și, pentru a intra în vigoare, are nevoie de vot final favorabil în Camera Deputaților.
Irina Dumitrescu
23 feb. 2026, 23:07
Bolojan, uite cum se dă un ban! Sportivii vor putea fi sprijiniți de autoritățile locale cu 30 de salarii minime și 12 prime, conform unui proiect propus de PSD și adoptat de Senat

În vreme ce premierul Ilie Bolojan a căutat și încă mai caută soluții de reducere a cheltuielilor bugetare, PSD îi arată acestuia că, dacă există dorință, există și putință de a sprijini sportul, care, spun social-democrații, are un important rol social și economic semnificativ, prin crearea de locuri de muncă și atragerea de turiștilor și investiții. Concret, potrivit unui proiect propus de PSD, autoritățile locale primesc dreptul să sprijine cu 30 de salarii minime și 12 prime sportivii din cluburile publice și private.

Măsura are ca beneficiari și antrenorii din cluburi. Cât despre primele de care ar putea beneficia și aceștia, și sportivii, acestea vor fi maximum 0,5 salarii minime brute pe economie și nu mai mult de 12 pe an.

”Este important ca autoritățile să poată sprijini plata salariilor și primelor jucătorilor atunci când cluburile sportive reprezintă comunitatea locală și aduc beneficii publice. Prin acest sprijin, se asigură stabilitatea echipelor, menținerea performanței și promovarea unei imagini pozitive a comunității.

Sportivii de succes devin modele pentru tineri și contribuie la dezvoltarea interesului pentru sport, iar evenimente[e sportive pot stimula economia locală și turismul. Acest sprijin trebuie acordat în mod transparent și echilibrat, astfel încât să devină o investiție în dezvoltarea comunității. Sprijinul financiar asigură stabilitate, performanță și continuitate în activitatea sportivă, atrăgând public, sponsori și turiști, echipele fiind imaginea și mândria comunității”, spun inițiatorii proiectului de act normativ.

Citește și Ce primă va încasa Mircea Lucescu dacă România se califică la Campionatul Mondial. Suma este uriaşă!

Concret, pentru fiecare sportiv legitimat, antrenor, colectiv tehnic din cadrul cluburilor publice, cât și din cluburi private, autoritățile administrației publice locale pot aloca sume pentru finanțarea cheltuielilor cu plata salariilor/remunerațiilor de orice altă natură, într-un cuantum de maximum 30 de salarii minime brute pe țară garantate în plată, pe an.

Vor putea fi alocate fonduri și pentru plata unor prime de victorie sau realizare de obiectiv final sau intemediar stabilit într-un cuantum de maximum 0,5 salarii minime brute pe țară garantate în plată pentru victorie sau obiectiv, dar nu mai mult de 12 prime de victorie/obiectiv pe an, mai prevede același proiect.

Cabinetul condus de Ilie Bolojan nu este de acord ca sportivii să poată primii aceste stimulente financiare. În acest sens, a transmis Parlamentului un punct de vedere prin care subliniază că în Legea educației fizice și sportului există dispoziții clare cu privire la grilele de salarizare pentru sportivi, antrenori și colectivul tehnic din cadrul structurilor sportive de drept privat.

Executivul a mai arătat că având în vedere că multe dintre unitățile administrativ-teritoriale se confruntă cu ”frecvente situații de subfinanțare”, de o asemenea posibilitate ar trebui să beneficieze ”doar acele unităț/subdiviziuni administrativ-teritoriale care nu primesc sume de la bugetul de stat pentru echilibrarea bugetelor locale”.

Guvernul mai precizează că proiectul de act normativ nu face vreo distincție în funcție de regimul juridic al cluburilor sportive și consideră că măsura ar trebui să vizeze doar cluburile doar aflate în subordinea autorităților locale. În aceeași opinie se arată că în textul propus nu se deduce dacă alocarea sumelor respective se face din oficiu sau la cererea anumitor persoane, iar formulările privind plata primelor sunt echivoce, notează profit.

Proiectul a fost adoptat de senatori și va primi votul final în Camera Deputaților.

Citește și Ilie Năstase, surprins la volan după ce a băut o bere. A avut probleme mari cu legea din cauza alcoolului VIDEO

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O bătrână a izbucnit în plâns, după ce Poliția Locală i-a împrăștiat fructele și legumele pe trotuar, în Sectorul 1. Imagini revoltătoare
Fanatik.ro
Câți bani primește, de fapt, Universitatea Craiova pentru transferul lui Anzor Mekvabishvili la Chicago Fire
Capital.ro
Damen Mangalia, blocat la 184 de milioane de euro: Trei licitații fără cumpărători și noi datorii de 193,4 milioane de lei
Playtech.ro
Aparatele care încep să „mănânce” mai mult curent din septembrie. Cât poate crește factura unei familii
Adevarul
Păţania unui turist britanic amendat, fără să ştie, într-un autobuz STB din Capitală: „Am crezut că mă ajută pentru că îmi fusese respins cardul”
wowbiz.ro
Iubita lui Andrei Bordeianu, mesaj sfâșietor în mediul online! Influencerul a fost implicat într-un grav accident: „O să aprind o lumânare pentru tine…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
A anunțat în direct că Becali i-a găsit înlocuitor lui Baciu la FCSB: ”Trage de el să vină!”
MediaFlux
Putin amenință țările europene. Rusia e nervoasă pentru ajutorul dat Ucrainei
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat