Bombă în dosarul Elodia: Noi martori susţin că ar fi văzut-o în viaţă, după dispariţie

Bombă în dosarul Elodia. Noi martori vor să rupă tăcerea, după ce, susţin ei, ar fi văzut-o pe Elodia în viaţă, după dispariţie. Avocatul lui Cristian Cioacă spune că unul dintre martori e dispus să vorbească în instanţă despre ziua în care a întâlnit-o pe Elodia Ghinescu.
Iulian Tudor
23 sept. 2013, 07:49
Bombă în dosarul Elodia: Noi martori susţin că ar fi văzut-o în viaţă, după dispariţie

Avocata lui Cioacă susţine că îi ştie pe martorii care ar fi văzut-o pe Elodia.

„Am fost sunată de către unul dintre martori. Mi-a dat identitatea sa şi a celorlalte două persoane alături de care se găsea în acea zi (…) A văzut-o pe Elodia în faţa acelui loc public, mi-au dat date concrete cu privire la autoturismul în care Elodia s-a urcat”, a declarat Maria Vasii, avocata lui Cioacă.

„A încercat să vorbească chiar în cursul anului 2007 şi a fost ridiculizat de către persoanele cărora care li s-a adresat”, a precizat avocatul.

Invitaţii din emisiunea moderată de Ioan Korpoş la România TV s-au arătat sceptici în cazul acestor noi mărturii.

Avocata Elodia Ghinescu a dispărut în august 2007. De atunci, suspectul principal în acest caz a fost soţul său, Cristian Cioacă. Deşi nu a fost găsit cadavrul până acum, fostul poliţist a fost condamnat la 22 de ani de închisoare pentru omor şi profanare de morminte.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Veste proastă pentru Ronny Labonne! Ce s-a ales de fundașii care au venit la FCSB să-i ia locul lui Vali Crețu
Capital.ro
Miliarde în joc: piața ambalajelor inteligente și expansiunea care nu se vede la raft
Playtech.ro
Cât costă o zi la mare pe litoralul românesc în iunie 2026. Prețurile la șezlonguri, cafea și bere în Mamaia, Constanța și Eforie
Adevarul
România rămâne campioana inflației în UE, cu un nivel de aproape trei ori peste media europeană. „Economia refuză să acorde girul acestor venituri”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român din Italia și-a pierdut viața pe loc, după ce s-a izbit cu scuterul de un TIR. Cum s-a produs tragedia
iamsport.ro
Nicu Gheară, spaima fotbalului românesc? Momentul în care ”i-a înghețat” pe Gigi Becali și Dumitru Dragomir: ”Le era frică!”
MediaFlux
Pensie mai mică pentru mii de români. Ce se schimbă la recalculare
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?