BOR anunţă că este gata să ofere ajutor refugiaţilor

Biserica Ortodoxă Română s-a declarat joi gata să-i ajute pe refugiații care vor ajunge în România, precizând că pentru creștini există datoria de a-și ajuta aproapele "indiferent de credința acestuia", informează AFP.
Iulian Tudor
03 sept. 2015, 12:19
BOR anunţă că este gata să ofere ajutor refugiaţilor

„Atunci când aproapele nostru se află în dificultate, din cauza unor conflicte sângeroase care se produc în țara sa de origine, noi, în calitate de creștini, avem datoria să-l ajutăm indiferent de care este credința sau cultura sa”, conform declarațiilor făcute pentru AFP de purtătorul de cuvânt al BOR, Constantin Stoica. „Biserica va sprijini autoritățile atunci când România va primi refugiați”, a adăugat el, declarându-se impresionat de „criza umanitară aflată în plină desfășurare”.

Constantin Stoica a reamintit că BOR a organizat încă din 2014 o colectă de fonduri pentru ajutorarea victimelor conflictului din Siria, reușind să adune aproximativ 500.000 de euro.

CRIZA IMIGRANŢILOR riscă să divizeze Europa. AVERTISMENTUL şefului Consiliului European

România, care nu face încă parte din spațiul de liberă circulație Schengen, a fost până în prezent ocolită de valurile de refugiați care bat în aceste zile la porțile Europei.

Însă, după acordul liderilor europeni cu privire la mecanismul de repartizare voluntară a 60.000 de solicitanți de azil în cursul următorilor doi ani, Bucureștiul s-a oferit să găzduiască aproximativ 1.800 de refugiați începând din luna noiembrie, pentru a mai ridica presiunea care apasă asupra unor țări, îndeosebi Italia și Grecia, notează AFP.

Conform consilierului prezidențial însărcinat cu politici europene Leonard Orban, acești refugiați vor fi repartizați în șase centre unde vor fi găzduiți timp de doi ani, mai notează agenția franceză de presă.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Dinamo în alertă: Gnahore și Boateng, la un pas să plece! Ce transferuri fac roș-albii
Capital.ro
Europa se pregătește pentru un nou pericol după războiul din Ucraina. Frontex: „Riscul este deosebit de ridicat”
Playtech.ro
Greșelile care te pot costa puncte la Evaluarea Națională. Mulți elevi le fac fără să își dea seama
Adevarul
Ce putere nu ar trebui să aibă niciodată președintele SUA. Avertismentul lui Barack Obama: „Aceasta este linia roșie”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă pentru milioane de români care merg în Grecia! O dronă încărcată cu explozibili a fost găsită pe o insulă populară
iamsport.ro
A anunțat numele noului antrenor al Rapidului: ”400% e făcut!”
MediaFlux
Anunț de la Casa de Pensii pentru pensionarii care primesc banii pe card! Plățile au fost făcute astăzi în conturi
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi