Boris Becker, ameninţat de deţinuţii români din închisoare. Cum a ajuns să le datoreze bani: „Au venit în celula mea şi au încercat să mă lovească dacă nu plăteam datoria”

Fostul mare campion de la Wimbledon, Boris Becker, a rememorat în detaliu perioada petrecută după gratii, o experiență care i-a lăsat urme adânci pe plan fizic și psihic. La 57 de ani, germanul, odinioară posesorul unei averi de zeci de milioane de lire sterline, a vorbit despre traumele detenției, lipsurile din penitenciar, dar și despre episoadele tensionate în care s-a simțit amenințat de alți deținuți.
Filip Stan
08 sept. 2025, 16:59
Boris Becker, ameninţat de deţinuţii români din închisoare. Cum a ajuns să le datoreze bani:

Condamnat în 2017 la doi ani și jumătate de închisoare pentru ascunderea unor bunuri și împrumuturi de la creditori, Becker a executat opt luni în penitenciarele britanice HMP Wandsworth și Huntercombe, înainte de a fi expulzat din Regatul Unit. Într-un interviu recent acordat publicației Süddeutsche Zeitung, acesta a vorbit deschis despre cele mai grele clipe trăite în penitenciar.

„Această senzație de nesfârșit îți macină sufletul și-ți fierbe mintea”, a relatat Becker, subliniind că a înțeles rapid cum adevărata putere în închisoare nu aparținea gardienilor, ci celorlalți deținuți.

El a mărturisit că sprijinul soției sale, Lilian de Carvalho Monteiro, a fost esențial pentru a rezista: „Vorbitul cu soția la telefon a fost singura mea salvare și singura modalitate prin care am putut fi cu adevărat eu însumi”, a spus fostul campion.

Condițiile de detenție au fost departe de confortul cu care era obișnuit. „În octombrie, dormeam în trening și șosete. Unele nopți erau atât de friguroase încât mă înveleam în două geci, două perechi de șosete și-mi înfășuram un prosop în jurul capului”, a povestit Becker. Lipsa alimentației adecvate i-a afectat rapid sănătatea. „Cina era servită la ora 16. Soția mea, cu un umor negru, mi-a spus: „Boris, ai slăbit atât de mult, nu ar trebui să cerem să mai stai puțin?””, a relatat el cu ironie amară.

Fostul sportiv a arătat că statutul de celebritate nu i-a adus niciun privilegiu, ci a fost nevoit să-și câștige respectul treptat.

„Am petrecut luni întregi pentru a-mi construi o imagine de om de încredere și respectat printre gardieni. Poziția mea de profesor de filozofie stoică și îndatoririle mele la sala de sport m-au ajutat în acest sens”, a explicat el.

Pentru a-și ocupa timpul, Becker a recurs la poker, activitate care însă avea să-l expună unor pericole neașteptate.

Citeşte şi: Teo de la Insula Iubirii neagă relația cu Teodora Bănică! Cei doi au fost surprinși ținându-se de mână

„După tenis, am jucat poker la nivel profesionist o vreme, așa că m-am gândit, ce mi s-ar putea întâmpla? E doar puțină distracție în plus. După o partidă de poker care a durat mai multe zile, am ajuns să am o datorie de 500 de lire”, a mărturisit Becker.

Acesta a descris un episod tensionat, în care deținuți români l-au presat să plătească.

„A fost o greșeală să joc cu astfel de oameni, dar am vrut să fiu sincer în cartea mea, altfel nu avea rost să o scriu. Însă lucrurile s-au complicat. Am jucat poker cu infractori adevărați care au venit în celula mea și au încercat să mă lovească dacă nu plăteam datoria. Dacă un prieten din afara închisorii nu ar fi rezolvat problema cu un transfer de bani, aș fi fost o altă persoană astăzi”, a povestit germanul.

La trei ani după eliberare, Becker admite că experiența din închisoare încă îl urmărește și îi afectează rutina zilnică.

„Nu vei scăpa niciodată complet de timpul petrecut în închisoare. Îl porți cu tine în viața ta nouă. Abia pot adormi dacă ușa dormitorului este închisă complet. În pat, stau atât de aproape de margine încât aproape că cad. Chiar și cea mai mare saltea devine un pătuț îngust când dorm”, a recunoscut fostul campion.

În final, Becker a făcut o reflecție sinceră asupra schimbărilor suferite.

„Nu sunt psiholog, dar pot spune că, înainte de închisoare, lucrurile erau diferite,” a conchis fostul tenismen.

Citeşte şi: Ilie Năstase, piele și os după ce Ioana a cerut divorțul! Ipostazele în care au fost surprinși cei doi. S-au despărțit sau nu?!

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Marea temere a lui Meme în privința lui Denis Drăguș. Dezvăluirea oficialului de la FCSB
Capital.ro
Bucureștenii vor rămâne fără apă rece între 13 și 16 octombrie. Apa Nova a anunțat întreruperi. Ce zone sunt afectate
Playtech.ro
Schimbare bruscă de vreme în România: de la 29 de grade, la ploi și ninsoare. Ce se întâmplă în București
Adevarul
Pensia anticipată se transformă în pensie pentru limită de vârstă. Cum pot femeile cu copii să iasă mai devreme la pensie și să scape de penalizare
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Fenomen neobișnuit pe cerul din Baia Mare! O lumină albastră bizară a semănat panică printre locuitori
iamsport.ro
Cvadruplul campion al României a spus motivul pentru care a ales-o pe Steaua în detrimentul lui Dinamo
MediaFlux
Anunțul momentului pentru 9,6 milioane de români! Veste privind pensiile de la ASF. Creștere de aproape 40%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte