BPN al PNL, reunit sâmbătă la Gura Humorului. Ce se discută

Biroul Politic Naţional al PNL discută, sâmbătă, la Gura Humorului, priorităţile legislative pentru sesiunea parlamentară viitoare şi stadiul pregătirii alegerilor locale din 2016, liberalii dorind o accelerare a adoptării în Parlament a Codului Fiscal şi a legii votului prin corespondenţă.
Ionela Marcu
29 aug. 2015, 09:17
BPN al PNL, reunit sâmbătă la Gura Humorului. Ce se discută

„Intrăm în ultima sesiune înaintea anului electoral 2016 şi o să discutăm, aşa cum am anunţat de mai mult timp, despre priorităţile legislative, evident, pentru că am adoptat demult programul de guvernare, dar şi despre stadiul pregătirii noastre, pentru că mai avem mult de lucru pentru a ne prezenta aşa cum se cuvine în prima bătălie electorală, alegerile locale, care ştiţi cât de importante sunt pentru definirea poziţiilor pentru alegerile parlamentare din 2016„, a declarat copreşedintele PNL Vasile Blaga, la începutul şedintei BPN al PNL, potrivit Mediafax.

Potrivit liderului PNL, BPN va stabili, în şedinţa de sâmbătă, care vot fi pricipalele teme politice, priorităţile legislative, cu intervenţii din partea responsabililor de comisii de specialiate, atribuţiile vicepreşedinţilor regionali, urmând ca secretarii generali ai partidului să prezinte stadiul depunerii candidaturilor pentru alegerile locale 2015.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT