BRD BUCHAREST OPEN, prima mare surpriză. Sorana Cîrstea a fost eliminată de Jacqueline Cristian

BRD BUCHAREST OPEN. Jaqueline Cristian, numărul 210 WTA, a provocat, marţi, prima surpriză la BRD Bucharest Open, învingând-o pe a cincea favorită, Sorana Cîrstea, cu scorul de 6-4, 4-6, 6-2, în duelul româncelor din primul tur al turneului de tenis de la Bucureşti, dotat cu premii totale de 250.000 de dolari şi găzduit de Arenele BNR din Capitală.
Iulian Tudor
16 iul. 2019, 13:27
BRD BUCHAREST OPEN, prima mare surpriză. Sorana Cîrstea a fost eliminată de Jacqueline Cristian

BRD BUCHAREST OPEN. Sorana Cîrstea, numărul 81 WTA, a început foarte bine meciul, s-a distanţat la 3-0 destul de repede, însă apoi a pierdut 5 ghemuri la rând, pentru ca în final să cedeze primul set cu 4-6. Setul secund a început la fel ca precedentul, favorita numărul 5 a condus cu 3-0, dar nu a mai cedat şi a egalat la seturi.

Cu toate acestea, surpriza s-a produs în cele din urmă, iar Jaqueline Cristian, beneficiara unui wild card, s-a impus cu 6-2 în setul decisiv, câştigând duelul româncelor din primul tur al turneului bucureştean după 2 ore şi 20 de minute de joc. Acesta a fost prima întâlnire a celor două jucătoare române în circuitul WTA.

Prin calificarea în turul 2, Jaqueline Cristian şi-a asigurat 3.310 dolari şi 30 de puncte WTA, în timp ce Sorana Cîrstea va primi 1.925 dolari şi 1 punct WTA.

Într-un alt meci, Irina Camelia Begu s-a calificat în turul al doilea la BRD Bucharest Open, după ce a învins-o pe Aleksandra Krunic (Serbia) cu scorul de 7-5, 6-1. Begu, numărul 112 WTA, s-a impus într-o oră şi 21 de minute în faţa jucătoarei sârbe, şi va evolua în turul al doilea împotriva slovenei Kaja Juvan (nr. 111 mondial), cea care a învins-o, marţi, pe Isabella Şinikova, scor 7-5, 1-6, 1-6.

Tot marţi, Irina Bara (184 WTA) a fost eliminată în turul 1 de australianca Jaimee Fourlis (284 WTA), scor 3-6, 6-7 (8). Beneficiara unui wild card din partea organizatorilor, Bara va primi 1.925 dolari şi 1 punct WTA.

De asemenea, perechea formată din jucătoarea română Cristina Dinu şi Akgul Amanmuradova (Uzbekistan) a fost eliminată în turul 1 în proba de dublu de cuplul Aliona Bolsova (Spania)/Tereza Mrdeza (Croaţia), scor 2-6, 7-6 (4), 9-11. Cristina Dinu şi Akgul Amanmuradova vor încasa pentru participarea la BRD Bucharest Open 960 de dolari şi 1 punct WTA.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Brăila și Tulcea, cele mai sărace la fotbal! Câte echipe are fiecare județ în primele 3 ligi din România
Capital.ro
Avertisment pentru românii care au repartitoare de căldură. Ce s-ar ascunde în calculul facturilor
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România