Brexit: David Cameron prezintă în Parlament acordul obţinut cu partenerii europeni

Premierul britanic David Cameron prezintă luni în parlament acordul obținut vineri cu partenerii europeni, cu patru luni înaintea unui referendum privind apartenența Marii Britanii la UE, scrutin al cărui rezultat este incert.
Iulian Tudor
22 feb. 2016, 08:23
Brexit: David Cameron prezintă în Parlament acordul obţinut cu partenerii europeni

Cameron speră să îi convingă pe majoritatea britanicilor să voteze ‘Da’ la referendumul de la 23 iunie privind menținerea Marii Britanii în UE, însă deja a eșuat în a-l atrage de partea sa pe carismaticul primar al Londrei, Boris Johnson, care s-a alăturat duminică taberei pro-Brexit.

„Voi face campanie pentru ieșirea” din Uniunea Europeană, a anunțat Boris Johnson într-o declarație în fața domiciliului său din Londra. „Nu trebuie confundate frumusețile Europei, vacanțele în Europa, mâncarea fantastică și prieteniile cu un proiect politic (…) care riscă acum să scape de sub controlul democratic”, a spus el.

Implicarea sa în campanie pentru ieșirea din UE reprezintă o lovitură pentru Cameron, care își joacă locul în istorie și pe cel al țării sale în lume, pledând pentru rămânerea în UE.

Premierul britanic a reușit până acum să evite dezertarea principalelor personalități ale Partidului Conservator, cum ar fi Theresa May. El a încercat să îl atragă duminică pe Johnson de partea sa. „Aș vrea să îi spun lui Boris ceea ce spun tuturor, și anume că vom fi mai în siguranță, mai puternici și mai prosperi în Uniunea Europeană”, declarase anterior duminică, la BBC, David Cameron.

Citeşte şi REZULTATE ALEGERI MAREA BRITANIE: Cameron a anunţat REFERENDUM privind apartenenţa ţării la UE

„Perspectiva de a colabora cu (liderul partidului eurofob UKIP) Nigel Farage și cu (fostul deputat) George Galloway și de a face un salt în necunoscut nu este calea cea bună pentru țara noastră”, a adăugat el, făcând referire la aceste figuri-cheie ale campaniei pro-Brexit.

Însă Boris Johnson a anunțat că va încerca să se îndepărteze de aceste personalități și că nu va participa la dezbateri televizate împotriva partidului său până la referendumul prevăzut pentru 23 iunie.

În tabăra conservatoare care susține ieșirea din UE, primarul Londrei este urmat de cinci miniștri — printre care și deținătorul portofoliului justiției, Michael Gove, prieten personal al lui Cameron—, un secretar de stat și candidatul conservator la primărie, Zac Goldsmith.

„Boris vrea să dea lovitura de grație”, a scris luni Daily Mail pe prima pagină, vorbind despre dezacordurile din tabăra conservatoare. David Cameron are acum la dispoziție patru luni pentru a-și convinge compatrioții de soliditatea acordului pe care tocmai l-a negociat la Bruxelles pentru întărirea ‘statutului special’ al Marii Britanii în UE.

Conform primului sondaj realizat după acord pentru ‘Mail on Sunday’, 48% dintre britanicii intervievați nu ar dori ieșirea din UE, 33% sunt pro-Brexit, iar 19% s-au declarat încă indeciși.

Un Brexit ar provoca de asemenea organizarea unui nou referendum privind independența Scoției, a reamintit duminică premierul scoțian Nicola Sturgeon. ‘Dacă ieșim din Uniunea Europeană, acest lucru ar declanșa o cerere pentru un al doilea referendum privind independența’, a indicat ea la BBC. La primul referendum, organizat în septembrie 2014, 55% dintre voturi au fost împotriva independenței.

David Cameron a atras atenția asupra ‘anilor de incertitudine’ care ar urma unui Brexit, ‘iar la sfârșitul acestui proces, nu ar exista nicio garanție că firmele noastre vor avea un acces deplin la piața’ europeană.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT