Brexit: Se caută un compromis pentru votul privind un „acord de divorţ”, şi nu o separare brutală

Cu mai puţin de o lună înainte de Brexit, negociatorii britanici şi cei ai Uniunii Europene se reunesc marţi la Bruxelles, în încercarea de a găsi un compromis susceptibil să convingă parlamentul britanic să voteze ''acordul de divorţ'' şi să evite şocul unei separări brutale.
Iulian Tudor
05 mart. 2019, 08:30
Brexit: Se caută un compromis pentru votul privind un

Cu mai puţin de o lună înainte de Brexit, negociatorii britanici şi cei ai Uniunii Europene se reunesc marţi la Bruxelles, în încercarea de a găsi un compromis susceptibil să convingă parlamentul britanic să voteze ”acordul de divorţ” şi să evite şocul unei separări brutale, notează AFP.

Întâlnirea, ce are loc înaintea unei săptămâni cruciale pentru premierul britanic Theresa May, este prevăzută pentru ora locală 17:00 (16:00 GMT). Aceste noi discuţii îi vor reuni pe negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, pe ministrul britanic pentru Brexit, Stephen Barclay, şi pe consilierul juridic al guvernului britanic, Geoffrey Cox, informează Agerpres.

Theresa May încearcă să obţină noi garanţii privind acordul de retragere, în speranţa că acesta va fi adoptat de parlament până la 12 martie.

Dacă deputaţii britanici îl resping din nou, May le va cere pe 13 martie să declare că doresc ieşirea din UE fără un acord. În cazul în care ei refuză, şefa executivului le va prezenta în 14 martie o propunere de amânare ”limitată” a Brexitului, dincolo de data de 29 martie 2019. Însă liderii europeni, care exclud renegocierea acordului de retragere, au avertizat deja că, pentru a fi acceptată, orice amânare va trebui să fie justificată temeinic, informează Agerpres.

Fără a ceda nimic pe fond, Michel Barnier a indicat, într-un interviu acordat sâmbătă mai multor publicaţii europene, că Uniunea Europeană ar fi pregătită să furnizeze garanţii suplimentare Regatului Unit în vederea facilitării votului britanic. Aceste garanţii vizează mecanismul ”backstop” (aşa-numita ”plasă de siguranţă”), principala cauză a impasului după respingerea masivă a acordului de retragere de parlamentul britanic, în luna ianuarie.

Acest dispozitiv a fost conceput pentru a evita revenirea la o frontieră fizică între Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord în vederea apărării acordurilor de pace din 1998 şi, de asemenea, a integrităţii pieţei unice europene. El ar menţine Regatul Unit într-o uniune vamală cu UE şi prevede o aliniere mai accentuată la normele UE în cazul Irlandei de Nord, potrivit Agerpres.

Aşa cum au reamintit europenii, după Brexit mărfurile care vor sosi în Irlanda de Nord vor intra în Irlanda şi în acelaşi timp pe piaţa europeană.

În ceea ce o priveşte, Londra ar dori ca mecanismul ”backstop” să fie limitat în timp şi doreşte să fie autorizată să îi pună capăt în mod unilateral, ceea ce europenii refuză.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Cel mai în formă atacant din România, la U Cluj din iarnă! „O să ajungă la 3 milioane de euro!”. Exclusiv
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Răsturnare de situație în America. Premiere istorice după alegeri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT