Budăi îl demolează pe Bolojan pentru o nouă ”performanță”. ”Este artă curată. România nu a mai văzut așa ceva”

Fostul ministru social-democrat Marius Budăi îl distruge pe premierul Ilie Bolojan pentru o nouă contraperformanță demnă de un ”geniu aplicat”. ”Este artă curată. România nu a mai văzut așa ceva”, spune Budăi despre cea mai recentă ispravă a lui Bolojan.
Mircea Filipescu
26 mai 2026, 19:55
Budăi îl demolează pe Bolojan pentru o nouă ”performanță”. ”Este artă curată. România nu a mai văzut așa ceva”

Deputatul PSD Marius Budăi, fost ministru al Muncii, se numără printre criticii constanți ai premierului Ilie Bolojan. L-a atacat pe acesta și înainte de moțiune, continuă să o facă și după.

În cel mai recent asalt împotriva șefului guvernului, social-democratul subliniază că Bolojan, dincolo de ”performanțe” precum prăbușirea consumului și ridicarea inflației la cel mai ridicat nivel din Europa, ”a reușit ce părea imposibil”: uciderea apetitului românilor pentru cumpărarea titlurilor de stat Fidelis și Tezaur.

Potrivit lui Budăi, în primele cinci luni din 2026, românii au subscris cu aproape patru miliarde de lei mai puțin față de aceeași perioadă a anului trecut.

”Felicitări, domnule prim-ministru demis! Ați reușit performanța istorică de a guverna și de a fi demis în același timp, producând pagube în ambele ipostaze simultan. Este, recunoaștem cu toată sinceritatea, un talent cu adevărat rar. România nu a mai văzut așa ceva”, concluzionează deputatul PSD, într-o postare pe rețelele de socializare.

Citește și Nicuşor Dan i-a anunţat pe şefii de partide că Eugen Tomac este alesul. Primele declaraţii ale favoritului la funcţia de premier

Iată, mai jos, postarea integrală a social-democratului.

Budăi, despre guvernarea Bolojan: ”Singurul indicator care refuză să scadă – numărul celor dezamăgiți”

‘Performanțele’ domnului Bolojan – un om care a reușit ce părea imposibil!
– Să prăbușești consumul – ușor.
– ⁠Să sugrumi investițiile – la îndemâna oricui.
– ⁠Să aduci cea mai mare inflație din Europa – muncă de echipă.
– ⁠Dar să convingi românii să nu-și mai împrumute propriii bani statului – asta este artă curată. Asta se numește geniu aplicat.
În primele cinci luni ale lui 2026, populația a subscris la titlurile de stat Fidelis și Tezaur cu aproape 4 miliarde de lei mai puțin față de aceeași perioadă a anului trecut, o scădere de circa 17%. Nu este o cifră abstractă. Este semnătura neîncrederii. Este cetățeanul român care s-a uitat la dobândă, s-a uitat la guvern, și a spus simplu: ‘Nu, mersi!’.
Și cine ar putea să-l judece?
Același guvern care a tăiat pensii, a comprimat salarii, a austerizat tot ce mișcă și acum se miră, cu o candoare dezarmantă, că oamenii nu mai vor să-i dea și economiile de-o viață. Foarte atenți la semnalele economice, investitorii din Fidelis, s-au retras cel mai mult: minus 28% față de 2025. Cu alte cuvinte, tocmai cei care știu să citească un bilanț au fugit primii spre ieșire. Nu este panică. Este luciditate.
Între timp, Comisia Europeană a confirmat oficial ceea ce simțea deja orice român la raft: stagnare economică, combinată cu cea mai mare inflație din UE. Ținând cont și că peste 54.000 de oameni și-au pierdut locul de muncă, această combinație este numită tehnic de către economiști ‘stagflație’, iar românii o numesc, mai direct și mai colorat, ‘s-a scumpit tot și nu mai fac față’, sau mai simplu ‘sărăcie’.
Demis prin retragerea încrederii Parlamentului, dar prezent la datorie cu o perseverență admirabilă, domnul Bolojan are și un indicator care ‘performează’. Acest indicator este precum o factură pe care ai plătit-o acum multe luni de zile, dar care tot apare în cutia poștală, mai mare de fiecare dată. Este practic singurul record care rezistă, singurul indicator care refuză să scadă – numărul celor dezamăgiți.
Felicitări, domnule prim-ministru demis! Ați reușit performanța istorică de a guverna și de a fi demis în același timp, producând pagube în ambele ipostaze simultan. Este, recunoaștem cu toată sinceritatea, un talent cu adevărat rar. România nu a mai văzut așa ceva

Citește și Avionul în care se afla Radu Miruță, ministrul Apărării, a fost afectat de bruiaj GPS în apropierea Lituaniei. „A fost o întreagă discuție cu piloții”

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
De ce egalul Craiovei cu Getafe este de fapt o victorie. Ce l-a impresionat pe Ștefan Beldie în meciul cu spaniolii
Capital.ro
Cine nu mai plătește CASS și cine primește mai multe ajutoare. Ce se schimbă pentru pensionari și părinți
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT