Buletin electronic 2021. Nu vei mai putea călători în străinătate fără cartea de identitate electronică

Buletin electronic 2021. Preşedintele Autorităţii pentru Digitalizare a anunţat că, deşi cartea de identitate electronică nu este obligatorie, românii nu vor mai putea călători în străinătate fără ea.
Loredana Brumă
15 apr. 2021, 13:14
Buletin electronic 2021. Nu vei mai putea călători în străinătate fără cartea de identitate electronică

Buletin electronic 2021. Octavian Oprea, preşedintele Autorităţii pentru Digitalizarea României (ADR) a anunţat că noua carte de identitate vine la pachet cu o serie de beneficii şi nu este obligatorie.

Buletin electronic 2021. Octavian Oprea, precizări importante

Citeşte şi Buletin electronic 2021. Ce date va conține CIP-ul şi cum va fi folosită semnătura electronică

„Când vorbim despre identitatea electronică, în ultima perioadă s-au speculat foarte multe informaţii mai mult sau mai puţin adevărate în zona publică. Ce e important e că această carte electronică de identitate va putea oferi cetăţeanului român posibilitatea de a interacţiona în format digital cu instituţiile publice şi asta alături de alte două proiecte pe care Autoritatea pentru Digitalizarea României le implementează. E vorba despre nodul eIDAS care va permite comunicarea datelor dintre instituţiile guvernamentale din România împreună cu toate celelalte instituţii de la nivel european. Practic, identitatea noastră va putea circula în toată Uniunea Europeană şi identitatea celorlalţi cetăţeni europeni va putea fi recunoscută de instituţiile publice din România”, a subliniat Oprea la cea de-a 25-a ediţie a evenimentului Ziua Comunicaţiilor.

Preşedintele Autorităţii pentru Digitalizarea României  a adăugat că procesul de identificare electronică va fi completat de platforma software centralizată PSCID, prin care, cu o logare unică, fiecare cetăţean din România poate naviga în orice platformă electronică.

„(…) ca şi completare a acestui proces de identificare electronică a cetăţeanului român, Autoritatea pentru Digitalizarea României are, în acest moment, în implementare proiectul PSCID, platforma software centralizată de identitate digitală care va acţiona ca poartă unică de intrare în toate platformele de e-Guvernare din România.

Mai simplu: aşa cum în momentul de faţă ne logăm cu Facebook şi Gmail într-o platformă privată, ne vom putea loga cu această identitate electronică o singură dată şi vom putea naviga nestingheriţi în orice platformă electronică.

Cartea de identitate electronică vine la pachet cu multe alte beneficii. Ea nu va fi obligatorie, pentru că există, din păcate, şi cetăţeni care pun la îndoială modul în care datele sunt stocate, faptul că această carte de identitate electronică le va încălca anumite drepturi, ceea ce nu e adevărat. Lor le vom putea oferi posibilitatea de a fi beneficiarii în continuare a unei simple bucăţi de plastic cu care se vor putea identifica în faţa instituţiilor publice din România, dar nu vor mai putea călători în afara graniţelor ţării”, a explicat şeful ADR.

Preşedintele ADR: România, în topul modial la viteza de internet

Citeşte şi Buletin electronic 2021. Ce se întâmplă cu românii care refuză noile cărți de identitate ca să nu fie găsiți pe baza cipului. Anunţul făcut de ministrul Teleman

Octavian Oprea consideră că România se află în topul mondial în ceea ce priveşte viteza la Internet.

„Ziua de astăzi este despre companiile private din zona telecom care au reuşit să performeze şi să ducă România într-un punct cu care noi ne mândrim în lume. România e în top la nivel mondial atunci când vorbim de viteza internetului. Ziua de astăzi este despre Serviciul de Telecomunicaţii Speciale care, încă din 1992, veghează asupra respectării principiului democratic în România şi asupra siguranţei noastre. E vorba despre componenta de comunicaţii care a plecat spre Ministerul Cercetării şi care, de-a lungul timpului, a reuşit să ducă informaţia de la instituţiile de presă, de la Societatea Română de Radiodifuziune, de la Televiziunea Română direct către cetăţean şi să-l menţină foarte bine informat”, a menţionat preşedintele ADR în cadrul evenimentului la care a participat.

Conform datelor ADR, proiectul privind crearea Platformei Software Centralizată pentru Identificare Digitală – PSCID este cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), prin Programul Operaţional Competitivitate (POC) 2014-2020, Axa Prioritară 2 – Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiei (TIC) pentru o economie digitală competitivă, relatează Agerpres. 

Valoarea proiectului se ridică la aproximativ 99,94 milioane de lei, din care circa 84,3 milioane de lei reprezintă finanţare nerambursabilă din FEDR, prin POC, valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional de 13,649 milioane de lei şi cofinanţare eligibilă din partea ADR de aproape două milioane de lei.

Perioada de implementare este 1 septembrie 2020 – 31 august 2023.

Reprezentanţi ai instituţiilor publice (Ministerul Cercetării Inovării şi Digitalizării, ANCOM, ADR, STS) şi actori relevanţi din mediul privat (Ericsson, Huawei, Orange România, Digi România, Telekom România, Vodafone România) participă, joi, la ediţia cu numărul 25 a conferinţei Ziua Comunicaţiilor, organizată în sistem hibrid.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Scandalul de la Sepsi – Dinamo ia amploare! Doi primari îi dau replica lui Andrei Nicolescu. Ce spune șeful CNCD
Capital.ro
CFR Călători anunță modificări în circulația trenurilor în perioada 27-29 octombrie. Ce trebuie să știe pasagerii
Playtech.ro
Dronele, noua amenințare din Marea Neagră. De ce sunt atât de greu de oprit și ce trebuie să se întâmple pentru ca România să ceară ajutorul NATO
Adevarul
Marea Neagră, greu de apărat în fața noilor drone. „Sunt foarte greu detectabile”
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Abigail, eleva din Bistrița implicată într-un grav eveniment rutier, și-a pierdut viața la doar 18 ani: „A plecat să cânte în corul îngerilor”
iamsport.ro
SRI cumpără de la Ion Țiriac. Contract de 17 milioane de lei
MediaFlux
Horoscop 15 octombrie 2026. Nu vă grăbiți să spuneți „da”! O ofertă poate ascunde o capcană, iar câteva zodii au de câștigat dacă așteaptă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT