Bulgaria autorizează NATO să-i protejeze spaţiul aerian

Bulgaria, în deficit de avioane de luptă moderne, a autorizat vineri participarea aeronavelor NATO la apărarea spaţiului său aerian, printr-un amendament la legea apărării, relatează AFP.
Filip Stan
05 feb. 2016, 19:33
Bulgaria autorizează NATO să-i protejeze spaţiul aerian

„Apărarea spațiului aerian este realizată de către armata bulgară, autonom sau în comun cu forțe armate ale unor țări aliate”, arată acest amendament adoptat — cu 96 de voturi pentru, 34 împotrivă și 13 abțineri — după dezbateri intense.

NATO asigură deja apărarea aeriană a celor trei țări baltice. La începutul lunii septembrie, România a autorizat la rândul său — ca Bulgaria acum — ca avioane ale NATO să asigure protecția spațiului aerian, ”alături de aviația română”, reamintește AFP.

Opoziția socialistă și ultranaționalistă bulgară a contestat vehement amendamentul legislativ, calificându-l drept „un atentat la inviolabilitatea teritoriului național”, conform Agerpres.

Flota de avioane de luptă, învechită, nu dispune în prezent decât de patru avioane MiG-29 aflate în stare bună. În pofida unei opoziții puternice din partea Rusiei, Bulgaria a încheiat cu Polonia un acord de recondiționare în această țară a unor motoare de MiG-29, ceea ce ar permite ca la mijlocul lui 2016 să se ajungă la șase avioane operaționale.

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Emil Boc nu are milă de sportivii ruși după ce s-au retras de la Cupa Mondială de la Cluj: „Nu putem sta ziua cu Uniunea Europeană și noaptea cu Rusia în pat!”
Capital.ro
Elena Udrea face dezvăluiri despre Siegfried Mureșan. Fostul ministru: „Nu mă dezic de cei pe care i-am promovat”
Playtech.ro
Cod roșu de caniculă și restricții de trafic în România. Județele unde se vor depăși 40 de grade
Adevarul
Infractor prins după o urmărire spectaculoasă. Un șofer și-a oferit mașina polițistului: „Urcați în spate!”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Vladimir Putin este în doliu. A murit una dintre cele mai dragi persoane din viața lui
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?