Bunica Aurelia, una dintre bătrânelele retrase la Mănăstirea Christiana, copleșită de dorul copiilor plecați în străinătate: „Fratele meu a muncit și a murit în străinătate. Copiii mei au plecat și ei. Material, sunt bine, dar familiile se destramă”

La Mănăstirea Christiana e bine îngrijită de măicuțe, dar dorul de cei dragi e copleșitor. Mai întâi, fratele ei a plecat în străinătate. Ultima dată, l-a văzut prin anul 1980. La vremea aceea, a decis să plece peste hotare pentru că părinții lui nu-l lăsaseră să se căsătorească cu cea pe care o iubea. Până la Revoluție, a trimis bani și pachete acasă, apoi acest ajutor a încetat. Nu de mult, s-a stins din viață, iar doamna Aurelia a rămas cu o mare durere în suflet și cu regretul că nu a apucat să-l vadă pentru ultima dată.

Bunica Aurelia (78 de ani) nu s-a putut bucura nici de copii. Și ei au ales să plece, dar fata a trebuit să se întoarcă atunci când s-a îmbolnăvit și nu a mai fost aptă de muncă.

Citeste si Buni Ecaterina, una dintre bătrânelele îngrijite de măicuţe la Mănăstirea Christiana, sfaturi pentru tinerii zilelor noastre: „Tinerii ar fi bine să se căsătorească la sfatul părinților. Ei văd mai clar, pentru că au trecut prin necazuri”

„Am o fată și un băiat, frați vitregi, dar care țin unul la altul, aleargă unul pentru celălalt. Băiatul de mică a iubit-o pe sora lui”, povestește doamna Aurelia, originară din județul Dolj, de la Cetate, pentru basilica.ro

Alte articole

Povestea impresionantă a doamnei Ioana, profesoara retrasă la Mănăstirea Christiana: „Nimeni nu poate să aibă grijă de tine cum poți să ai tu”

Buni Ecaterina, una dintre bătrânelele îngrijite de măicuţe la Mănăstirea Christiana, sfaturi pentru tinerii zilelor noastre: „Tinerii ar fi bine să se căsătorească la sfatul părinților. Ei văd mai clar, pentru că au trecut prin necazuri”

Bunica Aurelia, una dintre bătrânelele retrase la Mănăstirea Christiana, copleșită de dorul copiilor plecați în străinătate: „Material, sunt bine, dar familiile se destramă”

În tinerețe, a fost bibliotecară. Era îndrăgostită de așezarea din Lunca Dunării, dar, când s-a văzut cu toți cei dragi plecați de lângă ea, a plecat și ea într-un loc unde să-și găsească liniștea și să-și odihnească trupul obosit: la Mănăstirea Christiana din București. Bunica Aurelia are trei nepoți și doi strănepoți – o fată și un băiat care s-a născut de curând.

„E frumos, e o zonă bogată, a fost port acolo, e plajă la Dunăre. Am făcut liceul în sat și am fost bibliotecară acolo. Mă simt bine ca străbunică, mă simt răspunzătoare. Fratele meu nu s-a mai întors niciodată. Nu l-am mai văzut din 1980, iar acum a murit. Până la Revoluție am primit și bani, și pachete de la el. Îl aveam pe frate-meu plecat, pe urmă a plecat și băiatul meu. Probabil că avem ceva în neam care ne determină să ne îndepărtăm de țară. Și fata mea a muncit în Italia, dar acum e bolnavă.

Tinerii care au plecat din țară nu se vor mai întoarce. Noi am vrea să se întoarcă, dar nu mai  vor ei. Se descurcă material mai bine, dar familia se destramă. Chiar și fata mea nu mai e în relații bune cu soțul. Ar trebui să se întoarcă, dar, dacă nu au nicio susținere în țară… Nu e stabilitate”, constată, cu regret, bunicuța.

Citeste si Povestea de viață tulburătoare a bunicii Lucica, una dintre bătrânelele îngrijite de măicuțe la Mănăstirea Christiana: „Soțul meu a fost dur cu mine. Când a murit, mă uitam la el cu teamă, să nu învie”