Bunicii Luizei Melencu nu-și găsesc liniștea nici acum. Mărturii în lacrimi la trei ani de la dispariția fetei: „Autoritățile nu vor să ne spună nimic. Nu e nicio probă”

Au trecut aproape trei ani de la când Luiza Melencu a dispărut. Un nou termen în dosarul crimelor de la Caracal a avut loc miercuri, februarie, la Tribunalul Olt.
Filip Stan
10 feb. 2022, 08:35
Bunicii Luizei Melencu nu-și găsesc liniștea nici acum. Mărturii în lacrimi la trei ani de la dispariția fetei:

Doi medici de la Institutul Național de Medicină Legală, unul dintre ei fiind cel care a emis certificatul de deces al Alexandrei Măceşanu.

În ceea ce o privește pe familia Luizei Melencu, e foarte dezamăgită pentru cum au lucrat autoritățile la acest dosar. La trei ani de la dispariția fetei rudele spun că nu au mai aflat absolut nimic nou.

„Au trecut trei ani de la disparție, peste două luni, Luiza face trei ani. Pe 2 decembrie, a împlinit 21 de ani, a plecat spre 22 de ani și noi nu știm nimic despre Luiza în acești trei ani.Ne este foarte greu, o așteptăm să vină acasă, e sufletul nostru. Luiza e vie, o așteptăm să vină acasă!Este suferință mare. Venim la Tribunal, ne întoarcem înapoi, nu vor să ne spună nimic, nu vor să ne ajute cu nimic. Despre Luiza nu avem nicio probă, nu știm nimic-nimic. Eu, ca bunică (plânge) … o aștept să vină acasă … Să vină … Mi-e foarte greu, mi-e foarte dor de ea (plânge). Peste două luni se împlinesc anii”, a declarat Elena Iordache, bunica Luizei, pentru Gândul.

Femeia încă speră că într-o zi o va vedea pe Luiza Melencu intrând pe poartă.

„Tot am crezut că aflăm despre ea, ce s-a întâmplat. Dar anii trec și noi nu aflăm nimic de Luiza.Nu mai știm ce să mai facem, nu mai știm unde să o mai căutăm, nu mai știm unde să ne mai ducem să aflăm de Luiza, că Dincă și Risipițeanu nu vor să spună nimic.Noi știm că Luiza este în viață. Dumnezeu este mare, o așteptăm să vină acasă. Dumnezeu e mare și face o minune, într-o bună zi o să ne-a aducă acasă pe Luiza”, continuă Elena Iordache.

„Acest dosar nu a fost făcut pe bune”

Bunicul Luizei Melencu, Stelian Iordache, spune că dosarul Caracal a fost neglijat intenționat și că după trei ani nu a aflat nimic concret.

„Acest dosar nu a fost făcut pe bune, cu respectarea faptelor, a ceea ce s-a întâmplat. Acest dosar a fost făcut pentru și din interese. Din aceste interese, de trei ani aproape nu am aflat nimic concret.Am fost astăzi în sală și aceste doamne (doi medici legiști care au făcut expertizele pentru ADN în cazul Luizei Melencu și Alexandrei Măceșanu – n.r.), una mai mult și-a lăudat meseria și a început să facă afirmații că ea a fost și pe la Balotești. Nu ne interesează pe unde a fost, pe noi ne interesează ce s-a întâmplat în realitate cu Luiza”, spune Stelian Iordache.

Bunicul fetei crede că s-a lucrat fără probe la acest dosar și că familia nu a primit nicio dovadă nici după trei ani.

„Suntem într-o ceață, într-un impas. Asta au vrut de fapt și anchetatorii, să ne țină departe. Nu știam atunci ce s-a întâmplat, nu bănuiam că vom ajunge în situația actuală, după trei ani. Acești așa-zis oameni au avut tot interesul să nu aflăm ce s-a întâmplat. Am ferma convingere că ei știu ce s-a întâmplat în realitate cu Luiza, din primele momente. Am fost niște fraieri, dacă nu am avut niciodată de-a face cu justiția, uitați în ce situație ne-au pus, ne-au luat un copil.

A fost un an de rușine al instituțiilor statului, care nu și-au făcut datoria și au avut anumite interese.Am impresia că acolo se cotizează pe undeva, pe la anumite instituții și anumiți indivizi din instituții sunt în legătură cu așa-zisele clanuri. Ei coordonează aceste situații de trafic internațional”, a mai spus bunicul Luizei.

Următorul termen în dosarul Caracal s-a stabilit pe 16 martie. Gheorghe Dincă este acuzat pentru 8 infracțiuni, trafic de persoane, trafic de minori, viol – două infracțiuni, omor calificat – două infracțiuni și profanarea de cadavre sau morminte – două infracțiuni. Complicele său, Fane Risipițeanu, este acuzat de viol în cazul Luizei Melencu.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Imagini de la priveghiul interlopului Ilie Bălăceanu, pe lux și opulență! Casa lui, plină ochi
Fanatik.ro
Fotbalistul de la FCSB care l-a șocat pe Andrei Nicolescu: „E ireal cum a reușit să păcălească și să stea în teren!”
Capital.ro
Permisul auto digital schimbă regulile pentru șoferi. Ce pregătește UE după 2026 și ce vor face cei care-l refuză
Playtech.ro
Poți închiria, modifica sau vinde un imobil dacă ai doar drept de folosință? Ce prevede legea în România
Adevarul
Răsturnare de situaţie în cazul copilului de 2 ani mort lângă un tobogan gonflabil. Care este, de fapt, cauza decesului
wowbiz.ro
Primele măsuri după ce o dronă s-a prăbușit în Galați, anunțate de Nicușor Dan: „Consulul Rusiei de la Constanţa a fost declarată persoană non grata, iar consulatul se va închide”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este băiețelul care și-a pierdut viața în timp ce se afla pe un tobogan gonflabil, în Satu Mare. Părinții sunt devastați
iamsport.ro
Cristi Chivu este supărat pe un antrenor român: ”Nu uită chestia asta!”
MediaFlux
Ce este complet interzis să faci în cele două zile de Rusalii! Toți credincioșii trebuie să știe asta pe 31 mai și 1 iunie 2026
stirilekanald.ro
Ce sunt bacteriile bune și cum le alegi
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți