Burse 2023-2024: Veste bună pentru elevi, banii intră pe card în această săptămână

Plata burselor în anul școlar 2023-2024 a fost simplificată și banii vor fi virați din bugetul Ministerului Educației către școli, prin inspectoratele școlare, fără implicarea Consiliilor locale.
Filip Stan
13 nov. 2023, 17:32
Burse 2023-2024: Veste bună pentru elevi, banii intră pe card în această săptămână
„Nu vom putea plăti bursele studenților”. Anunțul universităților, care spun că guvernanții nu le mai dau banii promiși

Burse 2023-2024: Banii sunt virați școlilor de Ministerul Educației, prin inspectoratele școlare, primăriile fiind eliminate din lanțul birocratic.  „Circuitul financiar al burselor, începând din acest an, este similar cu cel al salariilor personalului din învățământul preuniversitar: Minister – inspectorate școlare – unități de învățământ – părinți/elevi”, a declarat pentru Edupedu.ro secretarul de stat Florian Lixandru.

Bursele se plătesc lunar, de către unităţile de învăţământ, la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă. Dacă data de 15 cade într-o zi de repaus săptămânal, zi de sărbătoare legală sau zi liberă, plata burselor se efectuează în ziua lucratoare anterioară acesteia.

Plata burselor atât pentru luna septembrie, cât şi pentru luna octombrie a anului curent se face la data de 15 noiembrie.

Anunț de ultimă oră făcut de Ministerul Educației! S-au majorat bursele școlare pentru anul școlar 2023 – 2024

Banii de burse să fie virați elevilor direct de către școli sau inspectorate, fără să mai treacă pe la consiliul local a fost și propunerea făcută de Federația Părinților Edupart celor de la Ministerul Educației, pentru eliminarea blocajelor.
Ce fac practic școlile, inspectoratele școlare județene și Ministerul Educației pentru ca banii de burse să ajungă la elevi?

  • Până pe 6 octombrie părintele trebuia să depună actele necesare la școală. Bursa este aprobată de Comisia de burse, dacă toate documentele sunt la dosar și dacă criteriile de eligibilitate sunt îndeplinite.
    Până la data de 20 a lunii, școala transmite lunar la ISJ/ISMB sumele estimate pentru plata burselor aferente lunii respective, precum și numărul de beneficiari pe categorii de burse.
    Până la data de 25 a lunii, ISJ/ISMB transmite la Ministerul Educației – Direcția generală economică sumele estimate pentru plata burselor, aferente lunii respective, precum și numărul de beneficiari pe categorii de burse, în vederea efectuării deschiderilor de credite bugetare.
    Ministerul Educației, pe baza solicitărilor primite, cu încadrarea în bugetul aprobat și în limitele de credite bugetare lunare aprobate, efectuează deschiderile de credite bugetare. Bursele se plătesc lunar, de către unitățile de învățământ, la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă. Dacă data de 15 cade într-o zi de repaus săptămânal, zi de sărbătoare legală sau zi liberă, plata burselor se efectuează în ziua lucrătoare anterioară acesteia.
    Ordonatorii de credite ai unităților de învățământ, adică directorii, răspund de plata la termen a burselor, în conformitate cu prevederile prezentei metodologii.

„Fapta de nealocare a burselor săvârșită de directorul unității de învățământ, cu nerespectarea prevederilor art. 108, se sancționează cu amendă de la 1.000 de lei la 5.000 de lei, sau cu prestarea unei activități în folosul comunității”, potrivit .Art. 148. — (1) lit. b din Legea Învățământului Preuniversitar nr. 198/2023.

Pentru prima plată a burselor școlare din 2023 – 2024 de pe 15 noiembrie termenele sunt următoarele:

  • Până la data de 20 octombrie a anului școlar în curs, unitatea de învățământ transmite la ISJ/ISMB prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse.
    Până la data de 25 octombrie, ISJ/ISMB transmite la Ministerul Educației – Direcția generală economică sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie a anului curent, urmând ca plata să se facă, de către unitățile de învățământ, la data de 15 noiembrie.

În anul școlar actual, ministerul acordă șase tipuri de burse pentru elevi:

Bursă de excelență olimpică I – intre 750 si 3000 de lei
Bursă de excelență olimpicăa II – 700 de lei
Bursă de merit – 450 de lei
Bursă socială – 300 de lei
Bursa pentru mame minore – 700 de lei
Bursa tehnologică – 300 de lei

Burse 2023-2024: Aproape 400 de elevi cu medii sub 5 iau bursa de merit în București, 94% au peste 8 

Aproape 100 de mii de burse se vor acorda în total în anul școlar 2023-2024, în București, pentru aproximativ 208 mii de elevi, a transmis Inspectoratul Școlar al Municipiului București, la solicitarea Edupedu.ro. 51.451 sunt burse de merit pe baza mediei generale anuale sau a mediei de admitere, dintre care 389 sunt cu medii sub 5, ceea ce reprezintă sub 1%, 94% au medii peste 8.
Amintim că aproape 8.500 de elevi cu medii mai mici de 5 primesc bursă de merit în acest an școlar, peste 150 au medii mai mici de 2, conform datelor Ministerului Educației. La nivel național sunt peste 430 de mii de burse de merit în funcție de medii.

Burse pentru eleve gravide, dar şi burse de excelență de până la 3000 de lei. CUANTUM burse, document
Trei soluții posibile au fost anunțate de Ligia Deca pentru bursele de merit acordate elevilor cu medii mici: Prag de medie, resepararea burselor de studiu față de cele de merit sau burse de progres educațional, cu un barem minim de medie
În unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Bucuresti, nivel primar, gimnazial, liceal sunt înscrişi aproximativ 208.000 elevi, iar în unitățile de învățământ particular sunt înscrişi aproximativ 16.600 elevi.

În București sunt 99.672 de beneficiari de burse, ceea ce înseamnă ca aproape jumătate dintre elevii din București vor lua bursă în acest an școlar.

Astfel, în București se vor acorda:

  • 432 de burse excelenţă olimpică,
    54.619  de burse de merit,
    40.806 de burse sociale,
    3.797 de burse tehnologice,
    18 de burse pentru mame minore.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
„Legea Novak”, blocată de Nicuşor Dan! Preşedintele contestă proiectul de lege la Curtea Constituţională. Exclusiv
Capital.ro
Avertisment pentru cei cu bani pe card. Trebuie să aveți numerar în casă. Băncile nu au rezerve nelimitate. Situația în care cardul nu mai este funcțional
Playtech.ro
Ce pensie iei dacă ai lucrat 17 ani: modul simplu de calcul
Adevarul
Șoc dintr-o bază aeriană rusă. Pilotul şi copilotul unui avion Su-34 au murit după ce sistemul de catapultare s-a declanșat într-un hangar
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Haos la Gara de Nord! Un bărbat a urcat pe acoperiș și a aruncat cu cărămizi și tencuială în trecători și mașini
iamsport.ro
Președintele Sloboziei și-a ieșit din minți și l-a acuzat direct pe arbitru: ”E fault și roșu la Tănase! Nu ai dat ca să nu îl elimini”
MediaFlux
Carduri sociale de alimente pentru români. Anunț important de la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Marco? Primele date despre moartea suspectă a tânărului de 18, găsit fără suflare de mama sa după ce a fost la o petrecere
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde