Busculada din India: 109 morţi şi 133 de răniţi, potrivit unui nou bilanţ difuzat de poliţie

O sută nouă persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 133 au fost rănite într-o busculadă ce a avut loc duminică în centrul Indiei, în timpul unei sărbători religioase, potrivit unui nou bilanţ difuzat de poliţie, relatează AFP.
Iulian Tudor
14 oct. 2013, 07:31
Busculada din India: 109 morţi şi 133 de răniţi, potrivit unui nou bilanţ difuzat de poliţie

Precedentul bilanţ era de cel puţin 60 de morţi şi peste 100 de răniţi, informează Agerpres. Incidentul a avut loc în apropiere de un templu în districtul Datia, din statul Madhya Pradesh. În momentul busculadei, circa 20.000 de persoane se aflau pe un pod care se întinde peste râul Sindh, relata duminică poliţia.

Potrivit autorităţilor, din cauza zvonului privind o posibilă prăbuşire a podului lovit de un tractor, mulţimea a început să se agite. Unii pelerini au murit asfixiaţi şi alţii s-au înecat după ce-au căzut în rău.

Hinduşii celebrează în prezent Navaratri, în onoarea Zeiţei Durga, sărbători religioase ce atrag milioane de persoane în temple.

Mulţimea a ajuns dimineaţa devreme pentru a celebra Navaratri şi circa 400.000 de credincioşi erau deja prezenţi în jurul templului Ratangarh, situat la circa 350 km de Bhopal, capitala statului Madhya Pradesh.

Unii martori au relatat că poliţia a atacat mulţimea cu bastoane grele de lemn, ceea ce ea a dezminţit. ”Poliţia a lovit mulţimea cu bastoane în timpul panicii, ceea ce a agravat situaţia şi a determinat numeroase persoane să sară de pe pod”, a explicat Manoj Sharma, un locuitor dintr-un sat din apropiere, pentru publicaţia Times of India.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
O adolescentă de 15 ani s-a ridicat din sicriu, chiar în timpul priveghiului! Cum au reacționat cei din jur
Fanatik.ro
„S-au semnat actele, Nelu Varga a fost de acord să ne dea 50% din CFR Cluj!” Vin zecile de milioane în club? Răspunsul omului dat „dispărut” de la Cluj. Exclusiv
Capital.ro
De ani întregi, pe ajutoare sociale și șomaj prelungit. Realitatea din Germania este cruntă în comparație cu România
Playtech.ro
Elevii primesc 19 zile libere. Când începe cea mai lungă vacanță dintre module în anul școlar 2026-2027
Adevarul
„Vreau să câștige țara”. Cum ar fi finanțat „regele TikTok” promovarea lui Călin Georgescu cu aproape un milion de dolari
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi bărbați au fost sfâșiați de urs, în județul Maramureș! În ce stare au fost aduși cei doi la spital
iamsport.ro
Gabriel Torje, confesiune emoționantă! Ce i-a spus tatăl său înainte să moară
MediaFlux
Putin e gata să oprească războiul. Oferta pentru Zelenski
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT