Cadouri pentru copii de 1 iunie. La ce să fiți atenți când luați jucării de Ziua Copilului

Se apropie 1 iunie când sărbătorim Ziua Copilului, iar ANPC a lansat un avertisment folositor pentru părinții care se gândesc să le cumpere jucării celor mici.
Alina Costache
25 mai 2024, 18:36
Cadouri pentru copii de 1 iunie. La ce să fiți atenți când luați jucării de Ziua Copilului

Jucăriile trebuie achiziţionate numai din magazine specializate, unde se eliberează documente de cumpărare, acestea fiind absolut necesare în caz de reclamaţie, a scris sâmbătă, pe Facebook, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel.

”Copiii se bucură dacă primesc o jucărie nouă și atractivă, iar ziua de 1 iunie este o ocazie de a le oferi un cadou practic și util, care să le aducă zâmbete pe chipurile lor.
Dar, dacă vreți să dăruiți o jucărie care să nu reprezinte un pericol pentru copilul dumneavoastă, trebuie să țineți cont de câteva sfaturi:
– achiziționați jucării numai din magazine și/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanțâ fiscală), de care va fi neapărat nevoie în cazul unei reclamații;
– alegeți întotdeauna jucării potrivite pentru vârsta copilului, capacitățile și aptitudinile sale. Jucăriile trebuie să fie însoțite de avertismente generale privind grupa de vârsta recomandată care ajută la alegerea jucăriei. Jucăriile care nu sunt destinate unui grupe de vârsta specifice pot să îi rănească;
– verificați cu atenție dacă jucăriile au marcate, într-un mod vizibil, lizibil și durabil, următoarele elemente:
• coordonatele producătorului și/sau importatorului (numele, denumirea comercială înregistrată sau marca înregistrată a producătorului și/sau a importatorului și adresa la care pot fi contactați );
• numărul unic de identificare a jucăriei (tipul, lotul sau numărul de serie ori al modelului sau alt element de identificare);
• marcajul de conformitate CE care conduce la supoziția că jucăria este sigură.

Citește și: Noi vouchere pentru bugetari. 5.000 lei pentru vacanţă şi de sărbători, primă de 300 de lei pentru fiecare copil de 1 Iunie

Dacă jucăriile sunt de dimensiuni mici, elementele de mai sus sunt indicate pe ambalaj sau într-un document care însoțește jucăria.
De asemenea verificați existența instrucțiunilor de utilizare și a avertismentelor specifice, însoțite de indicații privind precauțiile în utilizare pentru anumite categorii de jucării. Acestea trebuie să fie traduse obligatoriu în limba română.
Sfătuiesc părinții să nu cumpere jucării cu părți mici, detașabile, pentru copiii sub 3 ani, deoarece aceștia au tendința să bage jucăriile în gură și pot să se înece cu părțile mici. De asemenea trebuie să respecte atenționările referitoare la jucăriile nerecomandate copiilor sub 36 de luni, care se prezintă sub forma unei sintagme de tipul: „ATENȚIE. Nerecomandat copiilor mai mici de 36 luni. Pericol de strangulare”.
Fraza ”ATENȚIE. Nerecomandat copiilor sub 3 ani” poate fi înlocuită cu simbolul grafic de interzicere / pictograma care vizează copiii între 0 și 3 ani. Fraza și simbolul nu trebuie puse împreună.
După achiziționarea unei jucării părinții trebuie să urmeze cu atenţie instrucţiunile de folosire.
Copiii trebuie supravegheaţi când se joacă și părinții trebuie să se asigure că toate jucăriile sunt adecvate pentru categoria de vârstă şi abilităţile copilului.
De asemenea părinții trebuie să se asigure că cerinţele de siguranţă sunt respectate.

Întrucât jucăriile diferă atât din punctul de vedere al materialului din care sunt lucrate, cât şi din cel al folosirii lor, asiguraţi-vă că cerinţele de siguranţă pentru fiecare categorie în parte sunt respectate. Astfel, pentru tobogane, leagăne, inele suspendate, corzi şi alte jucării similare fixate pe o traversă trebuie să primiţi de la vânzător instrucţiunile de utilizare prin care să vi se atragă atenţia asupra necesităţii verificării periodice a elementelor de susţinere.

De asemenea, este nevoie ca acestea să fie însoţite de instrucţiunile de montare, pentru a evita asamblarea incorectă şi accidentele care ar putea apărea.
Jucăriile funcţionale, respectiv cele care reproduc la scară redusă produse, aparate sau instalaţii destinate adulţilor, trebuie să poarte avertismentul „ATENȚIE! A se folosi sub stricta supraveghere a unei persoane adulte!”. În plus, acestea vor fi obligatoriu însoţite de instrucţiunile de utilizare şi de măsurile de precauţie necesare pentru evitarea unor pericole.
Patinele şi skateboardurile destinate utilizării de către copii trebuie să fie însoţite de avertismentul: „ATENȚIE! A se purta echipament de protecţie.” În plus, vor exista recomandări cu privire la echipamentul de protecţie.

Citește și: Cum va fi vremea de 1 iunie, de Ziua Copilului. Prognoza meteo pentru începutul verii

Este necesară examinarea periodică a jucăriilor pentru eliminarea acelora care sunt stricate/uzate şi pot reprezenta un pericol pentru sănătatea şi siguranţa copilului. Este indicat să aruncaţi jucăriile stricate.
Asigurați-vă că jucăriile destinate copiilor mai mari sunt ţinute departe de copiii sub vârsta de 3 ani.

Avertizez asupra faptului că, în urma acțiunilor de control, comisarii ANPC – Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor au identificat la comercializare jucării periculoase de tip slime, notificate prin sistemul Safety Gate(https://ec.europa.eu/safety-gate-alerts/screen/webReport), motiv pentru care s-a dispus măsura de retragere definitivă de la comercializare a acestora.
Anumiți operatori economici comercializează produse tip slime falsificate, produse despre care nu se ştie nimic, pe le găseşti într-o cutie, fără etichetă.
În compoziția anumitor produse a fost identificat boraxul, un praf chimic care se foloseşte inclusiv la fabricarea detergentului sau a săpunului.

În Statele Unite ale Americii şi în Marea Britanie, presa a relatat despre numeroase cazuri de copii care au ajuns la spital cu arsuri la nivelul mâinilor din cauza acestei substanţe chimice.
În plus, odată inhalat, boraxul poate produce iritaţii grave în tubul digestiv.

De asemenea au fost găsite la comerializare jucării care imită diverse produse alimentare. Aceste jucării care imită mâncăruri, fructe și legume, dulciuri, deși nu sunt produse alimentare, având formă, miros, culoare, prezentare, ambalaj sunt atractive pentru copii, pot fi confundate cu produsele alimentare și, în consecință, prin introducerea în gură sau prin înghițirea lor pot leza sănătatea și chiar viața copiilor.

Principalele nereguli, constatate în cadrul acțiunilor de control desfășurate de comisarii #ANPC în anii trecuți, au fost următoarele:
– nerespectarea cerințelor generale de siguranță (lipsa avertismentelor generale, de vârstă, a avertismentelor specifice și a indicațiilor privind precauțiile în utilizare pentru anumite categorii de jucării, precum și a instrucțiunilor de utilizare sau lipsa traducerii în limba română a acestora);
– abateri privind inscripționarea numelui, a denumirii comerciale înregistrate sau a mărcii înregistrate a producătorului și/sau a importatorului, precum și a adresei la care aceștia pot fi contactați
– abateri privind menționarea numărului unic de identificare a jucăriei (tipul, lotul sau numărul de serie ori al modelului sau alt element de identificare);
– lipsa marcajului de conformitate CE (acesta trebuie să respecte principiile generale prevăzute în Regulamentul European nr. 765/2008/CE, să fie aplicat în mod vizibil, lizibil și de neșters) sau marcarea necorespunzătoare a acestuia (ilizibil);
– lipsa declarației de conformitate, care stipulează faptul că îndeplinirea cerințelor prevăzute de lege a fost demonstrată sau completarea incorectă a acesteia;
– au fost identificate și produse periculoase: pistoale cu bile care prezentau riscul de rănire a utilizatorilor, jucării de tip “YO-YO” cu conținut de lichid și șnur elastic ce se alungește cu risc de strangulare și sufocare, dar și risc chimic (de la lichidul conținut), jucării din pluș la care nu era specificată grupa de vârstă prezentând pericol de sufocare, prin înghițire, motiv pentru care s-a dispus măsura de retragere definitivă de la comercializare a acestora”, a transmis oficialul ANPC.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
Primele previziuni meteorologice pentru vară. Ce fenomene sunt așteptate în România după primele coduri de furtuni severe: „Determină situații de blocaj”
Capital.ro
Viitorul premier al României. Tehnocrații care s-ar afla pe lista scurtă a lui Nicușor Dan. Negocieri la Cotroceni, abia luni (Surse)
Playtech.ro
Peste 100 de hoteluri de pe litoralul românesc, scoase la vânzare. Cât costă o astfel de afacere înainte de sezonul estival
Adevarul
Trenul „Leon” fabricat la Electroputere Pașcani va transporta astronauți și experți aerospațiali, la 45 de ani de la zborul lui Dumitru Prunariu
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO Momentul în care o mamă și copilul ei sunt loviți pe trecere de o mașină condusă de un șofer de 79 de ani, în Eforie Sud
iamsport.ro
Neluțu Varga și Răzvan Raț au investit într-un ”startup absolut revoluționar, care schimbă vieți”
MediaFlux
Șeful ANAF anunță noul plan privind veniturile românilor. Vor fi verificări mai drastice, chiar pe stradă
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi