Sfântul Sfințit Mucenic Mochie a trăit în vremea împăratului Dioclețian și era preot al bisericii din Amfipol.
Acesta provenea dintr-o familie bogată și de neam bun, părinții săi numindu-se Eufratie și Eustatia, fiind originari din Roma cea veche.
Sfântul Mochie și-a dedicat viața credinței și propovăduirii lui Hristos, îndemnând oamenii să se ferească de închinarea la idoli și de rătăcire.
În timpul unei ceremonii păgâne organizate de proconsulul Laodichie în cinstea zeului Dionis, Sfântul Mochie a intrat în mijlocul mulțimii și a răsturnat jertfelnicul.
Gestul său a provocat furia autorităților, iar sfântul a fost prins și obligat să renunțe la credința creștină.
El a mărturisit însă fără teamă că Hristos este adevăratul Dumnezeu și a fost supus unor torturi cumplite.
După moartea proconsulului Laodichie, chinurile au continuat sub conducerea altor dregători, Talasie și Maxim.
La un moment dat, Sfântul Mochie a fost dat fiarelor, însă animalele nu i-au făcut niciun rău, iar poporul a început să ceară eliberarea lui.
În cele din urmă, sfântul a fost trimis la Bizanț, unde i s-a tăiat capul pentru credința sa în Hristos.
După moartea sa mucenicească, trupul Sfântului Mochie a fost îngropat în apropierea cetății.
Mai târziu, împăratul Constantin cel Mare a ridicat o biserică mare și frumoasă în cinstea sfântului, iar moaștele sale au fost mutate acolo.
Tot în această zi sunt pomeniți și Sfinții Chiril și Metodie, considerați întocmai cu apostolii.
Cei doi au rămas în istoria creștinismului drept misionarii care au adus lumina Evangheliei popoarelor slave în secolul al IX-lea.
Prin activitatea lor, credința creștină s-a răspândit în numeroase regiuni slave, iar contribuția lor este considerată esențială pentru dezvoltarea culturii și spiritualității creștine din Europa de Est.
Biserica Ortodoxă îi mai pomenește astăzi și pe Sfântul Mucenic Dioscor cel Nou, Sfântul Nou Mucenic Arghiros Tesaloniceanul și pomenirea inaugurării Constantinopolului și închinarea cetății sub ocrotirea Maicii Domnului.
„Păzeşte cetatea Ta, Mântuitorule, izbăvind-o de toate întâmplările, dând poporului biruinţe, supunând trufia vrăjmaşilor, prin rugăciunile celei ce Te-a născut pe Tine mai presus de fire şi ale sfinţilor Tăi, mult-Milostive.
Făcându-te fericit şi plin de lumină, şi cinstindu-te cu patima, ai încăput înlăuntrul cămării celei de Mire, veselindu-te împreună cu fecioarele cele înţelepte, şi priveşti frumuseţea cea neasemănată, ale cărei arătări le-ai avut mai dinainte.
Pătimind mai înainte într-alte cetăţi ai ajuns la cetatea Bizanţ, mucenice pururea pomenite, întru care ai primit sfârşitul nevoinţelor tale şi cununa biruinţei, ca un pătimitor nebiruit; pe care păzeşte-o prin rugăciunile tale”.