Ortodoxe
Sf. Ier. Sofronie, patriarhul Ierusalimului (Pomenirea morţilor)

Greco-catolice
Sf. aep. Sofronie al Ierusalimului. Pomenirea morţilor

Alte Articole

Principalul suspect în cazul uciderii lui Adrian Kreiner va ...

Cum să prepari frișca vegetală pentru prăjiturile de post. ...

Romano-catolice
Sf. Constantin, rege m.

Sfântul Ierarh Sofronie, patriarhul Ierusalimului, este pomenit în calendarul creştin ortodox la 11 martie.

Sfântul Sofronie s-a născut în Damasc, Siria, şi a învăţat la şcolile renumite din vremea sa.

A intrat în monahism în mănăstirea Sfântului Teodosie, începătorul vieţii de obşte, din apropierea Ierusalimului şi l-a avut ca îndrumător pe pustnicul Ioan Moscul – autorul valoroasei lucrări „Limonarul” (Livada duhovnicească). A călătorit cu dascălul său în Răsărit şi în Apus (ajungând până la Roma), iar după moartea pustnicului Ioan s-a întors la Ierusalim.

După moartea patriarhului Ierusalimului, Zaharia, a urmat în scaunul patriarhal Sfântul Sofronie. S-a făcut cunoscut ca un mare apărător al dreptei credinţe, în acea vreme Biserica fiind tulburată de erezia monoteliţilor, susţinută atât de patriarhul Constantinopolului cât şi de papa Honorius.

Monoteliţii considerau că în Hristos, Dumnezeul-Om, ar fi existat o singura voinţă, cea divina. După dezbateri aprinse, al şaselea Sinod Ecumenic (681) a reuşit să stingă controversa monotelită, condamnând monotelismul împreuna cu toţi susţinătorii lui.

Înainte ca cetatea Ierusalimului să fie invadată de arabi, Sfântul Sofronie a încheiat cu califul Omar un pact prin care erau recunoscute libertăţile civile şi religioase ale creştinilor şi evreilor în schimbul plătirii unui tribut. Aşezământul de pace făcut cu patriarhul Sofronie nu a fost însă respectat de invadatori, iar creştinii din Ierusalim sufereau multe nedreptăţi.

Văzând aceasta, Sfântul Sofronie se tânguia şi ruga pe Dumnezeu să-i ia sufletul lui de pe pământ, ca să nu vadă mai mult chinuirea creştinilor, urâciunea pustiirii şi necinstirea locurilor sfinte. Şi, fiind auzit, degrabă a plecat în „Ierusalimul cel de sus” (sursa: vol. „Vieţile Sfinţilor”).

Postul Paștelui, numit în tradiția populară și Postul Mare sau Postul Păresimilor, este cel mai lung post de peste an. Postul Paștelui precede sărbătoarea Învierii Domnului, fiind un post greu și aspru, mai ales în ultima săptămână, denumită Săptămâna Patimilor. 

Totuși, fiecare creștin ortodocs face câteva greșeli de neiertat. Iată care sunt acestea:

Uităm de rugaciune

Adevăratul post creștin, indiferent că este vorba despre cel ortodox, catolic sau al oricărei altei confesiuni, înseamnă să renunți la ceva „lumesc” pentru a te putea concentra pe rugăciune, pe relația cu Dumnezeu. Asta înseamnă, pe de o parte, renunțarea la mâncare, întrucât există concepția potrivit căreia spiritul este mai puternic atunci când trupul este slăbit.

Dar pentru că vorbeam despre rugăciune, postul trebuie să meargă exact în această direcție. Rugăciunea și umilința sunt necesare și, dacă nu obișnuim să ne comportam astfel în tot timpul anului, măcar în cele patru perioade de post impuse de biserică ar fi bine să o facem. Nu câștigăm nimic dacă obiectivul nostru zilnic este cam odată cu renunțarea la carne, lapte și ouă, să ne dăm toată strădania să pregătim preparate de post cât mai apetisante.

Ne lăudăm că ținem post

„Nu trebuie să știe stânga ta ce face dreapta” este o expresie care își are rădăcinile în Sfânta Scriptură. Este motivul pentru care postul nu trebuie să devină motiv de laudă. „Când postiți, să nu vă luați o înfățișare posomorâtă, ca fățarnicii, care își sluțesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc”, scrie Evanghelistul Matei la capitolul 6, versetul 16.

Continuăm să vorbim urât

Înjurăm, bârfim, ne bucurăm de răul altuia. Sunt doar câteva dintre lucrurile rele pe care le facem zi de zi. Însă tocmai acestea trebuie evitate în perioada postului. Ele ne fac rău nouă, dar și celui de lângă noi. Iar prejudiciul adus celuilalt este la fel de important că cel adus ție.