Calendar ortodox 17 mai 2026. Încheiem săptămâna cu o mare sărbătoare

În fiecare an, pe data de 17 mai, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfinților Apostoli Andronic și Iunia, două figuri de seamă din rândul celor șaptezeci de Apostoli ai Domnului. Ei sunt cinstiți pentru lucrarea lor misionară și viața sfântă pe care au dus-o în slujba Evangheliei.
Filip Stan
16 mai 2026, 17:07
Calendar ortodox 17 mai 2026. Încheiem săptămâna cu o mare sărbătoare

Calendar ortodox 17 mai 2026. Sfântul Andronic a fost rudă cu Sfântul Apostol Pavel și unul dintre primii creștini care L-au urmat pe Hristos. În Epistola către Romani, Sfântul Pavel scrie:

„Îmbrățișați pe Andronic și pe Iunias, cei de neam cu mine și împreună închiși cu mine, care sunt vestiți între apostoli și care înainte de mine au fost în Hristos” (Romani 16, 7).

Această mărturie îl plasează pe Sfântul Andronic printre cei mai iubiți apostoli dintre cei șaptezeci, fiind și un model de credință timpurie și devotament creștin.

Despre Andronic se știe că a fost hirotonit episcop al Panoniei, dar nu a avut un tron episcopal fix. Misiunea lui a fost să propovăduiască doar Cuvântul lui Dumnezeu pe tot cuprinsul Panoniei și în multe alte locuri. Activitatea sa misionară a fost puternică: a distrus templele idolilor, a construit biserici, și a vindecat pe cei bolnavi prin puterea Duhului Sfânt, potrivit creștinortodox.

Sfântul Andronic nu a lucrat singur, ci cu Sfânta Iunia (sau Iunias), o femeie cu viață sfântă, pomenită de Sfântul Pavel. Mironosița a fost o colaboratoare apropiată în misiunea apostolică, însoțindu-l în călătoriile misionare și împărtășind prigoanele, suferințele și biruințele duhovnicești.

Despre Iunia se spune că, „murind pentru lume, dar viețuind numai pentru Hristos”, a atras pe mulți la credință și a fost un exemplu de dăruire totală față de Dumnezeu. Sfintele moaște ale Sfinților Andronic și Iunia au fost găsite în regiunea Evgheniei, alături de alți mucenici.

Rugăciunea către Sfinții Apostoli Andronic și Iunia

”Sfinţilor Apostoli rugaţi pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre. Laudă aduce lui Dumnezeu cinstita Biserică, întru preasfântă pomenirea ta, fericite, mărind cu credinţă nevoinţele tale. Toate mişcările minţii tale, le-ai îndreptat spre plinirea voilor lui Dumnezeu, bucurându-te, preasfinţite Andronic.

Primit-ai de la Dumnezeu har dumnezeiesc, a curăţi boli, şi a goni duhuri viclene, cugetătorule de Dumnezeu Andronic. Plouă-mi mie mântuire de toate greşelile, şi îndreptare vieţii, cu mijlocirea şi cu harul ce este întru tine preacurată Fecioară.

Prin luptele tale omorându-ţi mădularele, te-ai învrednicit a vedea viaţa celor vii, pe Hristos Dumnezeul nostru, purtând trup pe pământ, apostole Andronic. Făcutu-te-ai suflător de foc apostole, în inima ta cea curată, purtând fierbinţeala dumnezeiescului Duh, şi arzând mărăcinele înşelăciunii, prealăudate Andronic.

Cu glasul cuvintelor şi puterea minunilor tale, ai alergat la marginile lumii învăţând pe credincioşi harul cel mântuitor, ucenice al Domnului. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Cinste Maicii Domnului, alături de Îngerii Păzitori și de Sfinții toți. Amin”.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Adrian Mutu, propus la coşmarul FCSB-ului: “Salariu de un milion de euro!”. Exclusiv
Capital.ro
Clienții nu vor mai primi bonuri. Schimbarea pregătită pentru cumpărătorii din supermarketuri
Playtech.ro
De la ce vine prescurtarea USB. O folosim aproape zilnic, dar puțini știu ce înseamnă cele trei litere
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Cele trei zodii care au noroc la bani toată luna octombrie. Horoscopul financiar le aduce o mulțime de reușite!
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte