CALENDAR ORTODOX 19 AUGUST 2019. Ce sfinţi sunt pomeniţi în prima zi a săptămânii

CALENDAR ORTODOX 19 AUGUST 2019. RomaniaTV.net vă prezintă cele mai importante sărbători religioase de peste an.
Filip Stan
18 aug. 2019, 08:57
CALENDAR ORTODOX 19 AUGUST 2019. Ce sfinţi sunt pomeniţi în prima zi a săptămânii

Ortodoxe
Sf. Mc. Andrei Stratilat, Timotei, Agapie şi Tecla

Greco-catolice
Sf. m. Andrei Stratilat şi cei împreună cu el

Romano-catolice

Ss. Ioan Eudes, pr.; Sixt al III-lea, pp.

Sfântul Mucenic Andrei Stratilat este pomenit în calendarul creştin ortodox la 19 august.

Sfântul Andrei era un tânăr comandant în armata împăratului Maximian (305-313), care se afla la frontierele estice ale Imperiului Roman. Împreună cu ostaşii săi, Sfântul Mucenic Andrei a câştigat o bătălie împotriva perşilor, chemând pe Hristos în ajutor. În urma acestei întâmplări, militarii din subordinea sa s-au convertit la credinţa creştină.

Fiind pârât că este creştin, a fost adus în faţa reprezentanţilor administraţiei imperiale şi a fost torturat în Antiohia, împreună cu soldaţii, care erau în număr de 2.593, pentru a renunţa la credinţa în Hristos. În cel din urmă au fost eliberaţi, căci faptul de a fi persecutat un învingător ar fi generat serioase tulburări şi revolte în armată.

Lăsaţi liberi, au fost totuşi urmăriţi şi omorâţi într-o regiune a Munţilor Taurus. Locul unde au fost ucişi atâţia mucenici, care au primit moartea pentru Hristos, a devenit la rugăciunea Sfântului Andrei tămăduitor pentru toate durerile.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
UEFA l-a evidențiat pe Vladimir Screciu, dar Andrei Vochin l-a pus la zid! Ce i-a reproșat fotbalistului de la Craiova
Capital.ro
Indexarea pensiilor în 2027. Procentul de 7% nu este garantat. Florin Manole: Să vedem ce bani sunt
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT