CALENDAR ORTODOX 2015: Ce sfinţi sărbătorim astăzi

CALENDAR ORTODOX: RomaniaTV.netvă prezintă cele mai importante sărbători religioase.
Alina Costache
07 dec. 2015, 03:58
CALENDAR ORTODOX 2015: Ce sfinţi sărbătorim astăzi

Ortodoxe 
Sf. Mc. Filofteia de la Curtea de Argeș; Sf. Ier. Ambrozie, episcopul Mediolanului (Dezlegare la pește)

Greco-catolice 
Sf. aep. Ambrozie al Milanului

Romano-catolice 
Ss. Ambrozie, ep. înv.; Maria Giusseppa Rosselo, călug.

Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș este pomenită în calendarul creștin ortodox la 7 decembrie. 
Sfânta Filofteia s-a născut la începutul veacului al XIII-lea în orașul Târnovo. I s-a dat din botez numele Filofteia (iubitoarea de Dumnezeu), lucru pe care îl va dovedi cu fapta în cursul scurtei sale vieți pământești. Încă din copilărie, Sfânta Filofteia mergea des la biserică, iubea slujbele și cuvintele Sfintei Scripturii, posturile și rugăciunea. Cea mai mare virtute a sa era însă milostenia, urmând astfel cuvântul Mântuitorului.

Era atât de milostivă, încât își dăruia hainele săracilor, iar din hrana pe care o ducea tatălui său la câmp, o bună parte o dădea celor nevoiași, astfel și-a atras mânia tatălui său și a mamei sale vitrege, care o băteau și o chinuiau, întunecați fiind de mânie și de ură. Tatăl său, aflat pe câmp și martor fiind cum Sfânta împărțea săracilor din mâncarea pe care trebuia să i-o ducă lui, într-o izbucnire de furie, a lovit-o cu un topor, în acest fel Sfânta Filofteia și-a dat sfârșitul. 
Sfânta Filofteia nu a suferit moarte de mucenică în perioada marilor persecuții împotriva creștinilor, dezlănțuite în vremurile mai de demult de împărați persecutori, nu erau tirani ca să poruncească, nu erau muncitori care să chinuiască. Ci, ea a fost chinuită în vreme de pace, în vreme de creștinătate, nu de cei străini, ci chiar de cel ce a născut-o și de mamă sa vitregă.

Tradiția consemnează faptul că, dorindu-se aducerea trupului Sfintei Filofteia în cetatea Târnovei, acesta nu a putut fi ridicat și mutat. Episcopul locului, înțelegând că voia muceniței era alta decât de a merge în Târnovo, a început a rosti la căpătâiul ei nume de cetăți, mănăstiri și biserici. Doar atunci când a fost pomenit numele Bisericii Domnești din Curtea de Argeș, trupul ei a putut fi mutat din loc, înțelegându-se că acolo va fi locul depunerii moaștelor ei.

Astfel, în timpul domnului Radu cel Mare (1495-1508), moaștele sale au fost aduse cu mare alai în Țara Românească și așezate la Curtea de Argeș, în Biserica Domnească, iar mai târziu, când Neagoe Basarab a construit Mănăstirea Curtea de Argeș (1517), trupul sfintei a fost mutat acolo, loc în care se află și astăzi.

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Cum l-a pierdut FCSB la marea rivală Dinamo: „E o investiție!”
Capital.ro
Se verifică banii din cont. Românii care intră în atenția ANAF. Se cer documente doveditoare
Playtech.ro
Criza schimbă tradițiile. Invitații renunță la nunți și aleg să își păstreze banii, se plânge o mireasă: „Caut nuntaşi, am nevoie de alţi prieteni”
Adevarul
CTP îl atacă pe Ilie Bolojan, după ce l-a susținut constant. Motivul supărării: promovarea liberalului Peiu, fost membru AUR și SOS, în funcția de șef al organizației Ilfov
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
A răbufnit la adresa lui Gigi Becali, de ziua finanțatorului FCSB: ”La mulți ani... cu executare! E un hoț”
MediaFlux
Crește vârsta de pensionare din iulie 2026. Reguli noi și pentru pensionarea anticipată
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?