Ortodoxe 
Începutul anului bisericesc; 
Sf. Cuv. Dionisie Exiguul (cel Smerit); Sf. Cuv. Simeon Stâlpnicul; Sf. 40 de Mucenițe din Adrianopol (Tedeum)

Greco-catolice 
Sf. cuv. Simeon Stilitul; Serbarea Psf. Născătoare din Miasine; Sf. m. Aitala; Sf. 40 femei m.; Sf. diac. Ammun; Sf. m. Calist, Evod, Ermoghen; Amintirea lui Isus Fiul lui Navi. Indictionul — Începutul anului nou bisericesc

Alte Articole

Măsura carantinei în Sibiu, prelungită cu 7 zile

Mărturia cutremurătoare a unui pacient din România: „Îmi ...

Decorațiuni de Crăciun în formă de lenjerie intimă într-o ...

Romano-catolice 
Ss. Egidiu, abate; Iosua

Anul bisericesc, spre deosebire de cel civil, începe la 1 septembrie, deși Biserica săvârșește la 1 ianuarie slujba Te Deum-ului pentru începutul unui nou an.

Praznicul Anului Nou bisericesc s-a așezat de către Sfinții Părinți la Sinodul I de la Niceea (325).

Data de început a anului nou bisericesc este data la care începea Indictionul (anul nou) la evrei, dar și la romani. În Vechiul Testament, luna septembrie era sărbătorită în chip deosebit. Erau mai multe motive pentru care în Vechiul Testament se sărbătorea începutul unui nou an în prima zi a lunii septembrie: în această lună, scăzând apele potopului, corabia lui Noe a stat pe Muntele Ararat, Sfântul Proroc Moise s-a coborât a doua oară din munte, aducând Tablele cele noi, care aveau în ele scrisă Legea Domnului. În această lună, a început a se zidi cortul Domnului de către cele 12 seminții ale lui Israel.

De asemenea, în această lună arhiereul cel mare intra singur, o dată pe an, în cortul ce se numea Sfânta Sfintelor, iar poporul lui Dumnezeu se curăța de păcatele făcute în anul întreg, smerindu-și cu post sufletele înaintea lui Dumnezeu și aducând ardere de tot Domnului. În această lună a fost sfințit templul zidit de regele Solomon la Ierusalim și s-a pus în el chivotul Legii.

Din această lună începeau a se număra anii poruncilor Legii Vechi, care se întindeau până la 50 de ani, precum a poruncit Domnul celor ce intraseră în pământul făgăduinței. Numărând 49 de ani, al 50-lea an, anul jubileu, trebuia să fie prăznuit prin odihnă desăvârșită.

Sfânta Biserică prăznuiește începutul anului nou în prima zi a lunii septembrie, pentru faptul că în această zi, Mântuitorul Iisus Hristos Și-a început activitatea Sa publică, intrând în sinagogă și citind cuvintele prorocului Isaia, care profețeau despre Persoana Sa dumnezeiască: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns ca să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiți cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea și celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsați. Și să vestesc anul plăcut Domnului” (Isaia 61, 1-2 și Luca 4, 18-19).

Astăzi este pomenit în calendarul creștin ortodox Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul.

Sfântul Dionisie (470-545), numit Cel Mic sau Smerit, a fost monah din Dobrogea, care a avut temeinice cunoștințe de astronomie. El a stabilit la vremea lui pascalia sau data sărbătoririi Paștelui și a fixat cronologia erei creștine, luând pentru prima dată ca punct de plecare pentru numărarea anilor Nașterea Mântuitorului ca anul 1 al erei creștine.

După ce a petrecut o perioadă la Constantinopol, Sfântul Dionisie a mers la Roma, unde a fost hirotonit preot. A tradus în limba latină lucrările Sfinților Grigorie de Nyssa, Chiril al Alexandriei și Proclu al Constantinopolului.

Tot astăzi este pomenit și Sfântul Cuvios Simeon Stâlpnicul. 
Cuviosul Simeon s-a născut în ținutul Ciliciei, la sfârșitul secolului al IV-lea. A mers de tânăr la o mănăstire unde, după șapte zile în care a fost lăsat să aștepte la poartă fără mâncare și apă, a fost primit.

A petrecut aici în asceză foarte severă. Între chinurile la care se supunea spre mortificare trupului era și acela că își înfășura tot corpul, pe sub haine, cu o funie din frunze de palmier, extrem de tăioase, care îi provoca răni îngrozitoare, adânci până la os. Starețul mănăstirii considerând că acest fel de trăire nu era firesc și nu se potrivea cu al Sfinților Părinți l-a scos din mănăstire. După ceva timp însă l-a căutat și l-a adus înapoi. 
De altfel, chiar și părinții acelor vremuri trăitori în pustie, auzind de nevoința acestui monah, au trimis să fie încercat duhul său, ca nu cumva să nu fie potrivit cu trăirea ortodoxă, care presupune ascultare desăvârșită. Astfel, în vremea în care Cuviosul se urcase pe un stâlp înalt, părinții au trimis să îi spună să coboare și în cazul în care ar fi ascultat să îl lase să trăiască așa cum a ales, însă dacă s-ar fi împotrivit să îl dea jos cu forța. 
Pentru ascultarea sa l-au lăsat părinții pe stâlp, pe care îl tot înălța. În acest fel, Cuviosul Simeon a devenit primul „stâlpnic” sau „stilit”, inaugurând un mod de viață ascetic impresionant, dar foarte greu de imitat.

Printre vizitatorii chiliei sale de pe stâlpul care ajunsese în cele din urmă la 36 de coți (aproximativ 24 de metri) se numără și patriarhul Antiohiei, Domus (441-450), precum și împărații bizantini Teodosie II (408-450), Marcian (450-457) și Leon I (457-474). 
A murit în anul 459, la înmormântarea sa participând numeroși episcopi și mulțimea de popor credincios, moaștele sale au fost duse în Antiohia.