CALENDAR ORTODOX 2017: Ce sfinţi sărbătorim în a doua zi de Paşte

CALENDAR ORTODOX 2017: RomaniaTV.net vă prezintă cele mai importante sărbători religioase.
Alina Costache
17 apr. 2017, 03:20
CALENDAR ORTODOX 2017: Ce sfinţi sărbătorim în a doua zi de Paşte

Ortodoxe 
Sfintele Paști; Sf. Sfințit Mc. Simeon, episcopul Persiei

Greco-catolice 
A II-a zi de Paști. Sf. ep. m. Simeon și cei împreună cu el; Sf. cuv. ep. Acachie; Sf. papă Agapet

Romano-catolice 
Ss. Ilie, Paul și Isidor, m.

Sfântul Sfințit Mucenic Simeon, episcopul Persiei, pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 aprilie, face parte dintre creștinii care au suferit în timpul persecuțiilor declanșate de regele persan Șapor II.

În primele veacuri din istoria Bisericii, creștinismul s-a întins prin Mesopotamia, spre est în Persia și spre sud-est în regiunea caldeiană, unde s-au înființat comunități creștine la Seleucia și Ctesifon. Din opoziție față de romani, care persecutau pe creștini, perșii îi tolerau.

Mai târziu după Edictul de la Milan (313), care a conferit creștinismului statutul de religie legală sau licită, creștinii au început să fie considerați de către perși spioni ai Imperiului Roman. La această poziție a autorităților ce a dus la persecutarea creștinilor, s-au raliat și slujitori ai cultului mazdeean și evreii care trăiau în această zonă, încurajând declanșarea persecuțiilor.

Mai întâi, împăratul a pus impozite mari și grele asupra creștinilor și a numit vameși necruțători pentru a le aduna, obosind cu mari greutăți pe credincioși. După aceea, a început fără reținere să-i ucidă pe preoții și pe slujitorii Bisericii, să-i jefuiască averile și chiar să dărâma bisericile.

Pe Sfântul Simeon, episcop al cetăților persane Ctesifon și Salic, ca pe un dușman al perșilor, a poruncit să-l prindă și să-l aducă la el. Și fiind adus înaintea împăratului, împreună cu doi preoți, Avdelae și Anania, prins și legat cu lanțuri de fier, nu numai că nu s-a înfricoșat de mânia aceluia, dar nici nu i s-a închinat.

Întrebat fiind pentru ce nu se închină împăratului căruia de atâtea alte ori i s-a închinat, Sfântul Simeon a răspuns că mai înainte n-a fost adus la împărat în acest fel, și se închina, dând vrednică cinste împărăției lui. Dar acum, de vreme ce este adus ca să se lepede de Hristos, nu poate să se închine vrăjmașului Dumnezeului său.

Sfântul Simeon și cei doi preoți împreună cu mulți alți creștini au fost uciși prin tăierea capului. Mulțimea de creștini a fost ucisă în ziua Patimilor lui Hristos și la praznicul Paștilor (sursa: vol. „Viețile Sfinților”).

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Rapid, gata să-i dea o nouă lovitură FCSB în mercato. Acord cu un internațional român din Italia
Capital.ro
Serviciul militar obligatoriu ar putea reveni din 2027. Guvernul ia în calcul o decizie istorică. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Metoda bunicilor pentru a răcori casa când e caniculă. Costă câțiva lei și funcționează surprinzător de bine
Adevarul
Românești sau de import? Ce cumpărăm din piață și la ce preț. „E a doua cea mai ieftină din țară. Roșii cu preț, de la Vâlcea în sus”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Momentul în care Gică Hagi s-ar fi supărat pe Dorinel Munteanu: ”A fost o ură împotriva lui”
MediaFlux
Schimbare la buletinul electronic după reclamații. Dispare obligația copiei după buletin sau dovada adresei de domiciliu
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?