CALENDAR ORTODOX 2018: Sărbătoare mare, risc de boli şi foc pentru cine nu ţine zi de post şi rugăciune. Ce sunt TECLELE

Teclele reprezintă una dintre sărbătorile temute ale toamnei. Biserica o prăznuiește, la 24 septembrie, pe Sfânta Mare Muceniță întocmai cu Apostolii Tecla. În popor, se respectă cu sfințenie Teclele, știute și drept Strefetiţe, Tresfetiţe ori Berbecari.

În datina străbună, sărbătoarea Teclelor durează 3 zile. Și e închinată unor creaturi de poveste, rele și răzbunătoare. Dacă nu sunt respectate după voia lor, aduc foc, molime și lupi. De aceea, la sate, gospodarii nu muncesc în aceste zile. Opresc morile de apă, nu râșnesc nimic, nu cosesc, nu mătură și nu folosesc niciun obiect ascuțit. Altminteri, cred ei, lupii atacă stânele. Ca să nu păgubești mai târziu, trebuie să nu dai nimic cu împrumut și să nu coși.

Teclele ţin departe focul și lupii

Pe 22, în atenția credincioșilor ortodocși se află Sfântul Mucenic Foca. Totuși, rolul său în panteonul sfinților este mai puțin cunoscut. Dar tradiția i-a atribuit sfântului puterea de a fi apărător de rele şi de durere. Mai mult decât atât, se spune că, dacă e respectat cum se cuvine, apără lumea de foc. Aceeași putere o au și Teclele. La sărbătoarea Teclelor, berbecii și oile sunt păzite cu sfințenie, de unde și numele de Berbecari al sărbătorii, în unele zone.

Sfânta Tecla e „mama” celor bolnavi

Poate nu atât de cunoscută pe cât ar trebui, Sfânta Muceniță Tecla a fost prima dintre femei care a avut de suferit pentru credința ei curată în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. A fost ucenica Sfântului Apostol Pavel și a devenit un model de puritate sufletească și trupească. Oamenii i se roagă pentru ajutor atunci când se află în impas, când trebuie să reziste în fața tentațiilor și când au nevoie de echilibru în viață. A reușit să reziste ispitelor și a înfruntat toate relele. A jurat să-și dedice viața credinței creștine și să rămână fecioară la trup și la suflet. Hotărârea de a alege fecioria i-a înfuriat familia, în special mama, care o logodise, la 18 ani, cu un tânăr pe care îl credeau de același rang. Dar Tecla a refuzat căsătoria și a fost prigonită. Fiind creștină, a fost dată pradă fiarelor sălbatice, dar animalele s-au aciuat blânde pe lângă ea.

Alte articole

Calendar ortodox 26 ianuarie 2026. Începem săptămâna cu o sărbătoare importantă. Rugăciunea care îți aduce bucurie în viață

Calendar ortodox 25 ianuarie 2026. Sărbătoare importantă la o zi după Mica Unire. Rugăciunea care te ajută să fii mereu optimist

Daca majoritatea etnologilor sustin ca Teclele sunt o sarbatoare a lupilor, Marcel Lutic demonstreaza cu argumente convingatoare ca avem de-a face cu sarbatoarea altui animal-totem, si anume berbecul. „Interdictiile specifice acestei sarbatori ne dezvaluie faptul ca, la inceput, Teclele erau tinute intru amintirea stramosilor mitici, stramosii acestia luand acum infatisarea unor berbeci. In aceeasi ordine de idei, amintim ca berbecul era si simbolul sacrificiului adus divinitatilor familiei si sufletelor stramosilor.” (Marcel Lutic ­ „Timpul Sacru. Sarbatorile de altadata”). Pe de alta parte, am semnalat de mai multe ori faptul ca cel mai prezent motiv in ornamentica populara de la noi, element de baza al semioticii taranesti este cel al „coarnelor de berbec”. De la impletitura parului la femei pana la modul in care ele isi exprima tesografic apartenenta spirituala la neam, acest stravechi simbol-totem de ocrotire a vietii prin vegherea mosilor este prezent pe stergare de nunta, covoare, paretare, laicere, fete de perna, perdele, fote, ii, naframe… La randul lor, barbatii cioplitori pun sub semnul protector al coarnelor de berbec, portile, grinzile, ferestrele, pridvorul, piesele de mobilier si uneltele. Geometrizate in diferite feluri, ornamentele reprezinta acelasi simbol totemic, despre care se crede ca are puterea de a duce mai departe neamul si de a-l apara de rele.

Intorcandu-ne la pieptanatura femeilor sub forma „coarnelor de berbec”, antropologul Cristian Istratescu-Targoviste sustine ca „aceasta forma a coafurii, prezenta pe un teritoriu atat de larg, nu se poate concepe in afara unor ritualuri totemice, ritualuri prin care femeia se transforma si se transpune in berbec (in simtirea barbatului ei)”. Tot el remarca si pieptanatura cu „pleteri” (suvite de lana), prin care parul femeii se contopeste cu cel al animalului totem, prin impletire. In exceptionalul sau studiu „Simbolistica, ornament, ritual in spatiul carpatic romanesc”, autorul rezerva un capitol intreg impletiturii femeilor si ornamentarii capului, privite ca exprimare simbolico-ritualica, ci nu ca scop decorativ estetic. Despre toate acestea vom vorbi nu peste multa vreme, deoarece pe 1 octombrie calendarul popular al romanilor ne va da prilejul sa reactualizam o alta sarbatoare aproape uitata, Procoavele sau Sarbatoarea parului.