CALENDAR ORTODOX 2018: Sfântul apărător al celor necăjiţi. Sărbătoare importantă pentru femei, azi nu se dă nimic împrumut

CALENDAR ORTODOX 2018: Sfântul Ioan Gură de Aur este știut și ca apărătorul și părtinitorul celor necăjiți. Așadar, de ziua lui, nu se fac treburi casnice, căci e risc de înec, arsuri, moarte violentă, infirmitate. Se crede că femeile care respectă tradiţia sunt iertate pentru păcatele de a renunța la sarcină. În această zi, trebuie să dam o lumânare de pomană, pentru ca viaţa să ne fie luminată și colivă pentru sufletele celor care s-au stins neîmpărtășiți.
Filip Stan
12 nov. 2018, 12:08
CALENDAR ORTODOX 2018: Sfântul apărător al celor necăjiţi. Sărbătoare importantă pentru femei, azi nu se dă nimic împrumut

Ortodoxe
Sf. Ier. Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, şi Sf. Antuza, mama sa 

Greco-catolice
Sf. aep. Ioan Gură de Aur al Constantinopolului 

Romano-catolice
Sf. Augustina (Livia), călug. 

Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, este pomenit în Biserica Ortodoxă la 13 noiembrie.

Sfântul Ioan Gura de Aur, (344-407), unul din marii Părinţi ai Bisericii, s-a născut în cetatea Antiohia, din părinţi nobili, Secundus şi Antuza, care făceau parte din aristocraţia romană. Secundus a murit la scurt timp după naşterea Sfântului Ioan, astfel că mama, Antuza, s-a ocupat de educaţia sa.

Sfântului Ioan i s-a asigurat o educaţie deosebită, sub îndrumarea unor mari învăţaţi şi filosofi din Antiohia, tânărul manifestând o mare pasiune pentru oratorie. În ceea ce priveşte învăţătura creştină i-a avut ca îndrumători pe arhiepiscopul Antiohiei, Meletie, şi pe episcopul Tarsului, Diodor.

După moartea mamei sale, a petrecut patru ani într-o mănăstire din munţii din preajma Antiohiei şi doi ani ca pustnic într-o peşteră. A fost hirotonit diacon de către arhiepiscopul Meletiei, şi apoi sfinţit preot de către arhiepiscopul Flavian, urmaşul lui Meletie.

În timpul cât a slujit ca preot, Sfântul Ioan a devenit vestit pentru predicile sale rostite în toate bisericile din Antiohia şi din împrejurimi, în fiecare duminică şi sărbătoare.

Odată, pe când predica în biserică, o femeie din mulţime, neînţelegând adâncul cuvintelor lui, a zis cu glas tare: „Învăţătorule duhovnicesc, sau mai bine să-ţi zic Ioane Gură de Aur (Hrisostom, în limba greacă), fântâna ta este adâncă iar funia minţii noastre este scurtă şi nu poate ajunge la adâncimea cuvintelor tale”. Şi din acea zi aşa i-a rămas numele Sfântului Ioan, arată arhimandritul Ilie Cleopa în vol. „Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an”, 1996.

El nu vorbea învăţături înalte şi dogme greu de înţeles. Ci, mai ales, spunea cuvinte de învăţătură morală, despre faptele bune, despre păcatele care ucid sufletul, despre Rai şi iad şi despre Judecata de apoi.

De asemenea, nimeni n-a vorbit mai mult şi mai frumos în Biserica lui Hristos despre pocăinţă şi despre milostenie ca Sfântul Ioan Gură de Aur, spunea arhimandritul Ilie Cleopa. De aceea s-a şi numit de toţi „dascălul pocăinţei şi părintele săracilor”.

Sfântul Ioan Gură de Aur a fost un fervent propovăduitor al dreptei credinţe, ridicat la rangul de arhiepiscop al Constantinopolului de către împăratul Arcadie. În calitatea sa de ierarh al Constantinopolului, a combătut prin cuvântările sale luxul şi lăcomia, făcându-şi inamici printre potentaţii vremii, printre care s-a aflat şi împărăteasa Eudoxia.

Pe acest fond, în timpul controverselor origeniste, în urma unui sinod, în anul 403, Sfântul Ioan a fost suspectat de erezie şi a fost alungat din scaunul patriarhal. Deşi s-a întors pentru o scurtă vreme, Sfântul Ioan a fost în cele din urmă exilat în Armenia, la Cucuz, apoi la Comane, unde, îndurând mari privaţiuni, a şi murit.

A fost dus spre locul de surghiun sub pază, făcându-i-se multe neajunsuri, că doar ar muri mai degrabă. A fost dus prin ploaie şi alteori prin arşiţa soarelui, iar prin cetăţi şi prin sate nu era lăsat să intre.

Cu Sfântul Ioan, erau doi preoţi şi un diacon, care merseseră din Constantinopol împreună cu dânsul în surghiun. La Comane era o biserică închinată Sfântului Sfinţitului Mucenic Vasilisc, episcopul Comanilor, care a pătimit pentru Hristos în Nicomidia, împreună cu Luchian, preotul Antiohiei, şi acolo a săvârşit Sfânta Liturghie.

Cine ține sărbătorile lui Ioan Gură de Aur va fi apărat de boli și de lupi, va fi ferit de arsuri, de friguri și de pagube. Nu se lucrează, nu se coase, nu se tricotează. În această zi, nu se dă nimic cu împrumut

După slujbă, făcând rugăciune de mulţumire, i-a îmbrăţişat pentru ultima dată pe cei ce erau împreună cu dânsul. Apoi, culcându-se, a spus cuvântul cel obişnuit: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!” şi însemnându-se cu semnul Crucii, a zis cuvântul cel mai de pe urmă: „Amin!”. Atunci îndată şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, în ziua Înălţării Sfintei Cruci, pentru că a purtat Crucea în toată viaţa sa, răstignindu-se lumii şi împreună răstignindu-se cu Hristos.

Astfel s-a stins lumina Bisericii, astfel a tăcut gura cea de aur, astfel şi-a săvârşit nevoinţa şi alergarea bunul nevoitor şi pătimitor, care a fost pe scaunul patriarhiei şase ani, iar în surghiun a suferit trei ani, fiind dus din loc în loc.

Au rămas în Biserică scrierile sale de o foarte mare valoare spirituală şi de o rară frumuseţe literară, printre care se numără „Despre preoţie”, „Cuvântări asupra Evangheliei lui Matei”, „Cuvântări la cele 14 epistole ale Sfântului Apostol Pavel” ş.a.

Sfântul Ioan Gură de Aur a alcătuit slujba Sf. Liturghii, „Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur”, care se săvârşeşte în Biserica Ortodoxă în majoritatea duminicilor şi sărbătorilor de peste an. 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Denise Rifai a făcut primele declarații după ce Cătălin Măruță a preluat emisiunea Furnicuțele, de pe Antena 1! Mesaj emoționant
Fanatik.ro
Omul care a scris istorie pentru Dinamo l-a sunat în direct pe Horia Ivanovici. A vrut să-i spună gluma zilei: „Se devalorizează leul!”
Capital.ro
Dumitru Chisăliță lansează un avertisment dur despre sistemul energetic: Criza actuală este eșecul celor care au transformat tranziția energetică într-o cursă după subvenții
Playtech.ro
Cătălin Măruță revine pe micul ecran. Va prezenta „Furnicuțele” la Antena 1. Denise Rifai se retrage din emisiune
Adevarul
Autostrada Moldovei și schimbările observate de șoferi: „Este vis. Drumul e și mai rapid și mult mai relaxant”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alexandru este unul din tinerii care a fost spulberat de mașină, în Brașov. Urma să împlinească 27 de ani peste 10 zile: „Drum lin spre cer, iubirea mea”
iamsport.ro
BREAKING | Fostul atacant din SuperLiga, la un de a semna cu FCSB! Detaliile unei reveniri neașteptate
MediaFlux
Zelenski caută pace pentru Ucraina. Președintele a predat negociatorilor americani propuneri pentru încheierea războiului cu Rusia
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat