Ortodoxe
Sf. Cuv. Mărturisitori Procopie şi Talaleu

Greco-catolice
Sf. cuv. Procopie Decapolitul

Alte Articole

IPS Teodosie, încă o declaraţie controversată: În această ...

Imaginile zilei vin de la Arad. Un bărbat a fost surprins în ...

Descoperirea care răstoarnă cazul execuţiei de la Arad. Amprenta ...

Romano-catolice
Sf. Gabriel al Maicii Îndurerate, călug.

Sfântul Cuvios Mărturisitor Procopie, pomenit în calendarul creştin ortodox la 27 februarie, a trăit pe vremea împăratului Leon Isaurul (717-741), care a declanşat prigoana iconoclastă împotriva drept credincioşilor, consideraţi de autorităţile eretice închinători la idoli.

Monah în ţinutul său natal, Decapole, lângă Marea Galileii, şi iconodul (cinstitor de icoane), Sfântul Procopie a fost prins, întemniţat şi supus la chinuri.

După moartea împăratului iconoclast Leon IV (775-780) cei întemniţaţi pentru dreapta credinţă fiind eliberaţi, Sfântul Procopie s-a întors la mănăstire, unde a rămas până la moarte.

Sfântul Cuvios Talaleu Mărturisitorul s-a născut în Cilicia. A intrat din tinereţe în Mănăstirea „Sfântul Sava” din Palestina. După un timp de stat în mănăstire, Sfântul Talaleu s-a dus lângă cetatea Gavalia din Siria, unde pe un loc necurat pe care se aflau risipite ruinele unui templu vechi şi-a ridicat o mai întâi o colibă, apoi o mică chilie.

Chilia era atât de strâmtă, căci nu o construise după măsura staturii sale, ci de doi coţi de înaltă şi de un cot de largă, încât totdeauna ţinea capul plecat la genunchi.

Cuviosul Talaleu a fost învrednicit de Dumnezeu cu darul săvârşirii minunilor. Tămăduia bolii şi neputinţe, nu numai la oameni, ci şi la animale. Pentru aceasta, mulţi locuitori din satele din jur veneau la el şi mulţi închinători de idoli s-au întors la Dumnezeu.

Cu ajutorul locuitorilor, Sfântul Talaleu a stricat capiştea idolească (templu sau altar dedicat zeităţilor antice) din hotarele cetăţii Gavaliei şi a zidit în locul ei o biserică în cinstea Tuturor Sfinţilor Mucenici.

Sfântul Talaleu a trăit în rânduiala monahala 70 de ani, neîncetând din plângere niciodată şi spunând către toţi: „Dumnezeu ne-a dat nouă vremea aceasta, fraţilor, spre pocăinţă şi, de o vom pierde pe ea, vom fi foarte mult întrebaţi de dânsa”.