CALENDAR ORTODOX 2019. Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi vine cu Praznicul păcatelor. Ce să faci ca să nu te umpli de bube

Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi are loc la finele primei luni din an, pe 30 ianuarie. Credincioşii îi cinstesc cu fastul cuvenit pe trei dintre cei mai importanţi sfinţi. Este o sărbătoare mare, care trebuie respectată, căci joacă un rol deosebit de important în tradiţia religioasă.
Iulian Tudor
29 ian. 2019, 12:40
CALENDAR ORTODOX 2019. Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi vine cu Praznicul păcatelor. Ce să faci ca să nu te umpli de bube

Despre Sfinţii Trei Ierarhi se spune că sunt trei ferestre prin care creştinătatea a privit spre Hristos şi a primit lumina de la El, scrie libertateapentrufemei.ro. După ce, în prima zi a Noului An, credincioşii îl sărbătoresc pe Sfântul Vasile cel Mare, apoi, pe 25 ale lunii, pe Sfântul Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu, vine şi data de 30 ianuarie. Este ziua în care trei mari învăţători creştini sunt celebraţi laolaltă, sub numele de Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi. Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură-de-Aur ocupă un loc aparte în panteonul marilor ierarhi, teologi şi sfinţi ai bisericii creştine.

Citește și CALENDAR ORTODOX 2019: Nu se lucrează, nu se coase, nu se tricotează. Cine dă de pomană o lumânare aprinsă va fi apărat de boli

Lucrările dumnezeiești înfăptuite de către cei trei sfinți continuă și în zilele noastre prin rămășițele lor pământești. Acestea sunt așezate la loc de cinste în biserici mari, atât la noi în țară, cât și în alte regiuni ale ortodoxiei. O parte din moaştele Sfântului Vasile sălășluiesc la Mânăstirea Trei Ierarhi din Iaşi, dar și în Biserica Sfânta Sofia, din Salonic. Capul Sfântului Grigore Teologul se află la Mânăstirea Slatina, în județul Suceava. Părți ale moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur se află la Patriarhia Română, la Mânăstirea Dârvari, în București, la Mânăstirea Secu, în județul Neamț.

Sfinții Trei Ierarhi au înălţat spiritul creştin

Deşi cunoscuţi şi apreciaţi cu mult înainte pentru faptele lor, Sfinţii Trei Ierarhi au primit recunoaşterea deplină abia în 1936. La primul congres internaţional al profesorilor de teologie, au fost desemnaţi drept protectori ai instituţiilor de învăţământ teologic ortodox. Şi asta pentru că sfinții ierarhi au reuşit să întrupeze spiritul creştin. În ciuda nedreptăţilor din epoca în care au trăit. Orizonturile lor intelectuale largi i-au transformat în modele de urmat pentru tinerii credincioşi, dornici de a se îmbogăţi spiritual cu învăţături religioase creştine, dar şi cu ştiinţe din afara lumii bisericeşti.

Fiecare dintre cei Trei Ierarhi a beneficiat de o educaţie deosebită şi a urmat cursurile celor mai înalte şcoli ale vremii, de la Alexandria, Antiochia sau Constantinopol. Seriozitatea, inteligenţa şi profunzimea gândirii le-au dobândit urmând calea bisericii şi a învățăturii. Întreaga lor viaţă şi activitate au fost dedicate Bisericii şi umanităţii. Ei au reuşit să ridice la un nivel superior Biserica Mântuitorului, printr-un nou mod de manifestare, în slujba omului.

Aşa se face că Sfântul Vasile cel Mare reprezintă simbolul energiei şi al acţiunii puse în slujba oamenilor, nu numai un teoretician al milosteniei, ci un practicant de neegalat. Sfântul Grigorie Teologul este simbolul ştiinţei teologice, primul dintre părinţii bisericeşti care a folosit termenul de teologie. Sfântul Ioan Gură de Aur a devenit simbolul zelului apostolic prin cuvânt şi faptă, pentru ca viaţa să fie trăită cu Hristos şi în Hristos. Împreună, Sfinţii Trei Ierarhi au ridicat preoţia pe culmile înalte ale slujirii lui Dumnezeu.

Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi e praznicul păcatelor

Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi este un prilej pentru o serie de obiceiuri străvechi. Tradiţia folclorică spune că Sfântul Grigorie Teologul ar fi apărătorul văduvelor. În plus, minunile sale ca vindecător au făcut înconjurul lumii. De ziua celor trei Ierarhi, e sărbătoare mare. În popor, evenimentul e cunoscut sub numele de Trisfetitele, Teclele sau Filipii de iarnă. Sărbătoarea se ţine cu sfinţenie, nu se fac niciun fel de treburi casnice. Altminteri, există pericol de înec, de arsuri, de moarte violentă, de infirmitate. femeile cred că, respectând tradiţia, vor fi uşurate de păcatele copiilor pierduţi.

Cât priveşte lucrul câmpului, Sfinţii Trei Ierarhi aduc ploaie la timp dacă sunt respectaţi cum se cuvine. Și apără semănăturile. Oamenii nu cos şi nu împletesc, ca să nu se umple de bube. Nu ai voie să dai nimic din casă, ca să nu păgubeşti tot anul. În această zi, trebuie să dam o lumânare de pomană. Pentru ca viaţa să ne fie luminată. În unele zone ale ţării, se face colivă. Și se împarte la biserică, pentru reuşita familiei. Dar şi pentru praznicul sufletelor morţilor neîmpărtăşiţi.

Acolo unde sunt fete de măritat, sărbătoarea se ţine pentru fericirea şi norocul lor. Se mai crede că acum încolţeşte grâul sub zăpadă şi se schimbă vremea. Dacă se întâmplă să curgă streşinile, va fi o primăvară friguroasă, iar dacă, dimpotrivă, e o zi cu ger, vara va fi călduroasă.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Primă la înfrângere! Premieră mondială în fotbalul românesc. Fanatik dezvăluie un caz halucinant: explicații și amenințări. „Mă ocup de tine!” Exclusiv
Capital.ro
Trebuie să declari la ANAF banii obținuți din vânzarea mașinii? Când nu plătești impozit și când riști sancțiuni
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT