CALENDAR ORTODOX 2019: Înainte-prăznuirea Schimbării la Faţă a Domnului. Cruce NEAGRĂ

CALENDAR ORTODOX 2019: RomaniaTV.net vă prezintă cele mai importante sărbători religioase ale anului.
Filip Stan
05 aug. 2019, 03:28
CALENDAR ORTODOX 2019: Înainte-prăznuirea Schimbării la Faţă a Domnului. Cruce NEAGRĂ

Ortodoxe
Înainte-prăznuirea Schimbării la Faţă a Domnului; Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamţ; Sf. Mc. Evsignie; Sf. Nona, mama Sf. Ier. Grigorie Teologul; Sf. Ier. Fabian, episcopul Romei

Greco-catolice
Sf. m. Eusignie; Sf. papă Fabian

Romano-catolice
Sfinţirea Bazilicii „Sf. Maria cea Mare”

Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ (Hozevitul) este pomenit în calendarul creştin ortodox la 5 august.

Cuviosul Ioan a fost călugărit la Mănăstirea Neamţ, dar a petrecut mulţi ani, până la sfârşitul vieţii, în Ţara Sfântă, pe Valea Iordanului şi în pustiul Hozeva.

S-a născut în satul Crăiniceni, comuna Păltiniş, judeţul Botoşani, la 23 iulie 1913, într-o familie de ţărani credincioşi. Între anii 1926-1932, Ilie, cum se numea din botez, a urmat Gimnaziul „Mihail Kogălniceanu” din Lipcani (Hotin) şi Liceul „Dimitrie Cantemir” din Cozmeni. În 1932 a susţinut examenul de bacalaureat la Cernăuţi.

A intrat ca vieţuitor în obştea Mănăstirii Neamţ, în 1933, iar în 1936 a fost tuns în monahism, primind numele de Ioan. În acelaşi an, a plecat cu alţi doi călugări în Ţara Sfântă, unde s-a închinat mai întâi la Locurile Sfinte din Ierusalim.

În anul 1938 a intrat în obştea monahală a Mănăstirii Sfântul Sava, aflată pe valea Iordanului, unde s-a nevoit vreme de opt ani în diferite ascultări, îngrijitor de bolnavi, paracliser, ghid şi bibliotecar.

A avut astfel posibilitatea de a învăţa bine limbile greacă, arabă şi engleză. În această perioadă a îmbrăcat schima mare, ultima treaptă a monahismului, pe care o primesc monahii care au ajuns la un nivel înalt de îmbunătăţire spirituală.

La 14 septembrie 1947, a fost numit egumen la schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul de la Iordan, aproape de locul unde s-a botezat Hristos. Timp de cinci ani, cât a dus această ascultare, cuviosul Ioan a săvârşit zilnic sfintele slujbe în limba română, a scris şi tradus numeroase pagini patristice de învăţătură pentru călugări sau pelerini, a compus un bogat volum de versuri duhovniceşti, a înnoit chiliile şi biserica schitului şi, mai ales, viaţa duhovnicească, ostenindu-se mult pentru primirea pelerinilor din ţară.

După câţiva ani, în 1952, s-a retras la Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul, unde a vieţuit timp de opt ani într-o peşteră din apropiere, numită Chilia Sfintei Ana.

La 5 august 1960, fiind foarte bolnav, s-a sfârşit din viaţă, în vârstă de numai 47 de ani, fiind prohodit şi aşezat chiar într-una din încăperile peşterii.

Potrivit unei tradiţii locale, după 20 de ani, în anul 1980, conducerea Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul a deschis peştera urmând ca osemintele să fie mutate în locul de obşte. Pentru că trupul său a fost găsit întreg şi binemirositor, cu binecuvântarea Patriarhiei Ierusalimului, aceste moaşte au fost puse într-o raclă din lemn de abanos şi aşezate în biserica Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul. Din acea zi, numeroşi pelerini vin să se închine şi să ceară ajutor la racla Cuviosului.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat ca sfânt, la 20 iunie 1992, sub numele de „Sfântul Ioan Iacob cel Nou de la Neamţ (Hozevitul)”, fiind pomenit în fiecare an la 5 august. 

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
„Legea Novak”, blocată de Nicuşor Dan! Preşedintele contestă proiectul de lege la Curtea Constituţională. Exclusiv
Capital.ro
Amendă de până la 1.160 lei pentru șoferi. Regulă la transportul obiectelor. Se montează un dispozitiv luminos de culoare roșie
Playtech.ro
Ce pensie iei dacă ai lucrat 17 ani: modul simplu de calcul
Adevarul
Șoc dintr-o bază aeriană rusă. Pilotul şi copilotul unui avion Su-34 au murit după ce sistemul de catapultare s-a declanșat într-un hangar
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Haos la Gara de Nord! Un bărbat a urcat pe acoperiș și a aruncat cu cărămizi și tencuială în trecători și mașini
iamsport.ro
Președintele Sloboziei și-a ieșit din minți și l-a acuzat direct pe arbitru: ”E fault și roșu la Tănase! Nu ai dat ca să nu îl elimini”
MediaFlux
Carduri sociale de alimente pentru români. Anunț important de la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Marco? Primele date despre moartea suspectă a tânărului de 18, găsit fără suflare de mama sa după ce a fost la o petrecere
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde