Calendar ortodox 23 ianuarie 2026. Sfântul Mucenic al lui Hristos, apărător al orfanilor și mângâietor al celor năpăstuiți. Rugăciune pentru alinarea durerilor

Pe data de 23 ianuarie, credincioșii ortodocși și greco-catolici îl pomenesc pe Sfântul Mucenic Clement, ocrotitorul copiilor orfani şi al celor năpăstuiţi. Rostită în ziua praznicului, rugăciunea către acest sfânt îi ajută grabnic pe cei care nu reușesc să găsească soluții la probleme care îi macină de multă vreme.
Irina Dumitrescu
22 ian. 2026, 10:44
Calendar ortodox 23 ianuarie 2026. Sfântul Mucenic al lui Hristos, apărător al orfanilor și mângâietor al celor năpăstuiți. Rugăciune pentru alinarea durerilor

Sărbători religioase 23 ianuarie 2026

Ortodoxe: Sfântul Clement de Ancira

Greco-catolice: Sf. m. Clement și Agatanghel

Romano-catolice: Ss. Emerenţiana, fc. m.; Ildefons, ep.

Calendar ortodox 23 ianuarie 2026. Cine a fost Sfântul Clement de Ancira

Sfântul Clement s-a născut în localitatea Ancira din Galiția, în vremea domniei împăratului Valerian (253-259). A rămas orfan de tată când era foarte mic. La scurt timp, a plecat în veșnicie și mama lui, dar nu înainte de a-i transmite dragostea pentru Hristos. Rămas singur pe lume, la vârsta de 12 ani, Clement se retrage la mănăstire și alege să se nevoiască precum călugării.

După doar opt ani de monahism și îndelungate nevoințe, este ales episcop.

Sfântul Clement a pătimit mult de pe urma conducătorilor păgâni ai vremii. Împăratul Dioclețian i-a cerut să renunțe la credința în Hristos și l-a ademenit pe cu argint și aur, cu mari dregătorii, cu haine scumpe și bogății uriașe, potrivit crestinortodox.ro Pentru că nu a vrut în ruptul capului să renunțe la credința sa, Clement a fost supus unor torturi crunte: a fost ars cu mâini de fier, a fost înjunghiat cu brice ascuțite, a fost așezat pe cărbuni aprinși, i s-au pus pe cap coifuri încinse, a fost străpuns cu țepi uriași, dar nimic nu l-a determinat să renunțe la Mântuitor.

În cele din urmă, Clement s-a înălțat la ceruri.

Calendar ortodox 23 ianuarie 2026. Rugăciune către Sfântul Mucenic Clement pentru izbăvirea de suferințe

O, Sfinte Sfințite Mare Mucenice Clement, mult pătimitorule de chinuri amare, înfocatule mărturisitor al Preaslăvitului nume al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cel ce cu neînfricoșată inimă și cu minte mult iubitoare de Hristos cu mare dorire ai alergat pe drumul desăvârșirii, prin suferirea groaznicelor și nemaiauzitelor chinuri, primit-ai numele de Clement, care mlădiță de vie se tâlcuiește.

Căci precum via se taie și se curăță la vreme și mai multe roade aduce, așa și mult chinuitul tău trup, de mulți tirani tăindu-se și strujindu-se, plin de duhovnicești struguri se arată. Prin îndelunga răbdare a nesuferitelor chinuri pe mulți din întunericul necredinței la adevăratul Dumnezeu i-ai adus și fii ai luminii făcându-i, în buciumul viei lui Hristos i-ai arătat și cu roadele vredniciei în credință pe Stăpânul viei L-ai bucurat.

Acestea și noi, păcătoșii înțelegându-le, cu multă umilință și dragoste cădem către tine, mare mucenice și mult pătimitorule, rugându-te să ne fii ajutător către Înduratul Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ca și via sufletelor noastre cea sălbatică și neroditoare să o curețe și să o desăvârșească cu al Său har, spre a aduce însutit roadele dreptății și ale sfințeniei întru slava Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh I se cuvine slava, cinstea și închinăciunea în vecii vecilor. Amin.