Calendar ortodox 23 septembrie 2025. Zi sfântă pentru creştini, rugăciunea de azi îi protejează pe copii

Pe 23 septembrie, calendarul ortodox marchează pomenirea Zămislirii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, un moment important care amintește de nașterea sfântului înainte ca acesta să se nască din părinții săi, Zaharia și Elisabeta, conform tradiției creștine.
Filip Stan
22 sept. 2025, 13:24
Calendar ortodox 23 septembrie 2025. Zi sfântă pentru creştini, rugăciunea de azi îi protejează pe copii

Calendar ortodox 23 septembrie 2025. Biserica i-a închinat lui Ioan Botezătorul cinci sărbători: Zămislirea – 23 septembrie, Nașterea lui Ioan Botezătorul – 24 iunie, Soborul lui Ioan Botezătorul – 7 ianuarie, Tăierea capului lui Ioan Botezătorul – 29 august, și Prima și a doua aflare a capului – 24 februarie.

De Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul se sărbătorește momentul în care îngerul Gavriil a venit la Zaharia și la soția acestuia, Elisabeta, și i-a anunțat că vor avea un fiu, pe nume Ioan.

Cei doi nu au crezut spusele trimisului lui Dumnezeu și, drept pedeapsă, Arhanghelul Gavriil i-a zis lui Zaharia că va rămâne mut până în ziua în care se va naște pruncul.

Ortodoxe
Zămislirea Sf. Proroc Ioan Botezătorul; Sf. Cuv. Xantipa şi Polixenia

Greco-catolice
Conceperea Sf. Ioan Botezătorul; Sf. Padre Pio

Romano-catolice
Ss. Pius din Pietrelcina, pr.; Zaharia şi Elisabeta

Calendar ortodox 23 septembrie 2025. Zămislirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este pomenită în calendarul creştin ortodox în ziua de 23 septembrie.

„Multe mame zămislesc fii, dar puţine sunt acelea pe a căror zămislire ar mări-o şi ar prăznui Biserica lui Dumnezeu. Numai trei mame au fost de ale căror zămisliri în pântece s-a minunat lumea; acestea au fost Sfânta şi dreapta Ana, Sfânta Elisabeta şi Prea Sfânta, Preacurata Fecioara Maria. Dreapta Ana a zămislit pe Născătoarea de Dumnezeu; Elisabeta, pe Mergătorul înainte; iar Fecioara Maria, pe Hristos, Mântuitorul nostru”. (Vieţile Sfinţilor)

Toate aceste zămisliri prin vestitor ceresc s-au binevestit. Drept aceea, Sfântul Arhanghel Gavriil, bine-vestitorul, a început a vorbi astfel preotului Zaharia: „Nu te teme, Zaharie, că s-a auzit rugăciunea ta şi femeia ta, Elisaveta, va naşte ţie un fiu, şi-l vei numi Ioan şi va fi ţie bucurie şi veselie şi se vor bucura mulţi de naşterea lui” (Luca 1,13).

Zaharia răspunde: „Străine şi neaşteptate lucrări îmi vesteşti mie, vestitorule de bucurie; că a naşte fii la bătrâneţe nu este lucru potrivnic firii? Fiindcă eu sunt bătrân şi femeia mea trecută în zilele ei, deci, cum vom putea să zămislim şi să naştem fiu?”. (Vieţile Sfinţilor)

Îngerul i-a răspuns că încă de la începutul cuvintelor lui găseşte că are puţină credinţă: „pentru că nu aştepţi împlinirea cuvintelor mele, căci, deşi potrivnic firii tale ţi se pare lucrul acesta, nu e potrivnic puterii lui Dumnezeu, Căruia nimic nu este cu neputinţă; că Dumnezeu poate şi din pietre să ridice fii lui Avraam”. (Vieţile Sfinţilor)

Arhanghelul i-a prorocit şi că Ioan va fi mare înaintea Domnului, întrecându-i pe toţi sfinţii cu mărimea darului lui Dumnezeu.

Zaharia, pentru că şi el, şi Elisabeta erau foarte înaintaţi în vârstă, s-a îndoit de cuvintele Arhanghelului Gavriil, iar acesta l-a certat pentru necredinţă, spunându-i că va rămâne mut până la naşterea pruncului (Luca 1, 18-20).

Zămislirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul s-a petrecut cu şase luni înainte de Buna Vestire a Arhanghelului Gavriil către Fecioara Maria.

Calendar ortodox 23 septembrie 2025. Rugăciune pentru femeile care nu pot rămâne însărcinate

Rugăciunile rostite în această zi sfântă către Sfântul Ioan Botezătorul sau către Zaharia şi Elisabeta, Părinții Săi, îi vor proteja pe copii și vor avea grijă să-i aducă pe calea cea dreaptă.

Auzi-ne pe noi, Milostive şi Puternice Doamne, ca prin rugăciunile noastre să se reverse harul Tău asupra noastră. Fii milostiv, Doamne, adu-Ţi aminte de porunca Ta, ca să se înmulţească neamul creştinesc, şi fii nouă ocrotitor milostiv, ca să se păstreze prin puterea Ta ce ai rânduit Tu. Tu ai făcut cu puterea Ta din nimic şi ai pus început lumii, l-ai făcut pe om după chipul şi asemănarea Ta şi ai sfinţit Taina Căsătoriei prin care se preînchipuie taina unirii lui Hristos cu Biserica.

Citeste si Neurochirurgul Leon Dănăilă, rugăciune la Mănăstirea Hodoș-Bodrog: „Fără credință, viața omului nu are niciun sens”

Auzi-ne pe noi, Milostive, pe robii Tăi care suntem uniţi prin Taina Căsătoriei şi cerem ajutorul Tău, revarsă mila Ta asupra noastră, ca să vedem pe fiii fiilor noştri până în neamul al treilea şi chiar al patrulea şi să ajungem până la adânci bătrâneţi şi să se învrednicească de Împărăţia Cerurilor prin Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvin toată slava, cinstea şi închinăciunea împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt în vecii vecilor. Amin.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Iustin Petrescu și iubita lui se căsătoresc! Primele declarații despre nuntă
Fanatik.ro
Care este vârsta unde se vede talentul unui copil și potențialul de a ajunge un mare fotbalist. Dezvăluirea lui Adrian Mutu
Capital.ro
Clienții nu pot retrage numerar. Se face notificare prealabilă către bancă. Tranzacția poate fi limitată
Playtech.ro
Cât costă să îți faci pașaportul în 2026 și în cât timp îl primești
Adevarul
Amenințarea ayatolahului: „Vom transforma strâmtoarea Ormuz într-o armă!”. Presa britanică scrie că Mojtaba Khamenei ar fi în comă, cu un picior amputat
wowbiz.ro
Unde și când își pot lua fanii rămas-bun de la Mugurel Vrabete. Anunțul făcut de trupa Holograf despre funeralii
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS O persoană și-a pierdut viața după ce s-ar fi aruncat în fața metroului în stația Unirii
iamsport.ro
Mirel Rădoi, decis să plece în vară de la FCSB! Cum încearcă Gigi Becali să îl convingă să continue la echipă
MediaFlux
Mama lui Ilie Bolojan dezvăluie fața neștiută a premierului. Cui îi cânta și ce făcea când mergea cu vacile: ”E un băiat care nu mai are păreche”
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj