Calendar ortodox 26 august 2021. Cine îşi serbează onomastica. Rugăciune pentru bunul mers al căsniciei

În această zi, sunt prăznuiţi Sfinții Adrian și Natalia, ocrotitorii căsniciei. Roagă-te, azi, celor doi sfinţi pentru bunul mers al căsniciei şi pentru rezolvarea problemelor din familie.
Alina Costache
25 aug. 2021, 14:39
Calendar ortodox 26 august 2021. Cine îşi serbează onomastica. Rugăciune pentru bunul mers al căsniciei

Sărbători religioase 26 august 2021

Ortodoxe: Sfinții Adrian și Natalia

Greco-catolice: Sf. m. Adrian și Natalia

Romano-catolice: Fer. Veronica Antal, fc. m.; Ss. Ioana, fc.; Melchisedec, rege

Calendar ortodox 26 august 2021. Cine au fost Sfinții Adrian și Natalia

Sfinții Adrian și Natalia, soț și soție, au trăit în Nicomidia, în vremea împăratului Maximian, potrivit crestinortodox.ro. Adrian era păgân și pretor al Nicomidiei, iar Natalia era creștină. În timpul unei persecuții, văzând curajul și blândețea a 23 de bărbați creștini, Adrian a decis să devină creștin.

La porunca împăratului, a fost aruncat în temniță împreună cu ceilalți bărbați creștini. Nu trecuseră decât treisprezece luni de la căsătoria lor. Când l-au torturat pe Adrian, Natalia a stat lângă el, întărindu-l în credință.

Înainte de a fi omorât, temnicerii i-au permis să meargă acasă și să-și ia rămas bun de la soție și familie. Natalia, când a văzut că Adrian vine acasă, a încuiat ușa. Se temea că acesta a lepădat credința în Hristos și din acest motiv a fost eliberat. Dar când a aflat scopul venirii sale, s-a bucurat. După ce și-a luat rămas bun, s-a întors împreună cu ea la temniță. Pe drum ea l-a îndemnat să nu se îngrijească de cele pământești, ci să cugete la bunătățile cerești.

După torturi prelungite, împăratul a poruncit ca brațele și picioarele mucenicilor să fie zdrobite cu ciocanul pe nicovală. În aceste chinuri și-au dat duhul Adrian și cei 23 de creștini.

Împăratul a poruncit ca trupurile Mucenicilor să fie aruncate în foc. Natalia a ascuns, în taină, mâna soțului ei. Și, stingându-se focul din pricina unui potop de ploaie, cu tunete și fulgere înfricoșătoare, unii slujitori împărătești au fugit. Iar un om credincios a luat moaștele Sfinților Mucenici și le-a dus la Arghiropole, în apropiere de Bizanț, și le-a așezat într-o biserică.

Un tribun păgân a cerut-o în căsătorie pe Natalia, dar ea, rugându-se, a fugit din Nicomidia la Arghiropole, unde erau moaștele Sfântului ei soț. Ajungând acolo cu mâna Sfântului, s-a rugat mult, apoi și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. A fost îngropată lângă moaștele Sfinților Mucenici.

După câteva zile de la trecerea sa la cele veșnice, Adrian i-a apărut Nataliei în vis și acesta i-a descoperit că în curând va veni și ea în lumina cerească. După ce timpul s-a împlinit conform celor vestite, Natalia și-a dat duhul.

Calendar ortodox 26 august 2021. Rugăciune pentru bunul mers al căsniciei

O, sfinţită pereche, Sfinţilor Mucenici Adrian şi Natalia, fericiţilor soţi şi vitejilor pătimitori! Auziţi-ne pe noi, care ne rugăm vouă cu lacrimi, şi trimiteţi asupra noastră toate cele de trebuinţă sufletelor şi trupurilor noastre, şi rugaţi-L pe Hristos Dumnezeu să ne miluiască şi să facă cu noi după îndurările Sale, ca să nu pierim în păcatele noastre

 

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Șeful din SuperLiga a anunțat în direct că el se dă la o parte dacă vine Neluțu Varga investitor. Exclusiv
Capital.ro
Ai datorii la ANAF? Cum verifici gratuit, online, situația fiscală în doar câteva minute
Playtech.ro
Ai garaj, anexă sau terasă nedeclarată? Amenzile și taxele care îi sperie pe proprietari în 2026
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Dan Șucu își vinde fotbalistul în Bundesliga pentru 1.000.000 de euro
MediaFlux
Acte urgente care trebuie la ANAF. Românii au termen până săptămâna viitoare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România