Calendar ortodox 29 iunie 2026. Cruce roşie, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Rugăciune puternică şi grabnic ajutătoare pentru protecție și izbăvire de nedreptăți

Anual, pe 29 iunie, credincioşii ortodocşi şi cei catolici de ambele rituri îi sărbătoresc pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Cei doi sfinţi apostoli sunt consideraţi protectori ai celor lipsiți de libertate.
Oana Anghel
28 iun. 2026, 14:11
Calendar ortodox 29 iunie 2026. Cruce roşie, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Rugăciune puternică şi grabnic ajutătoare pentru protecție și izbăvire de nedreptăți

Calendar ortodox 29 iunie 2026

Ortodoxe: Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

Greco-catolice: SF. APOSTOLI PETRU ȘI PAVEL

Romano-catolice: † SS. PETRU ŞI PAUL, ap.

Calendar ortodox 29 iunie 2026. Cine au fost Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

Sfântul Apostol Petru, cunoscut inițial sub numele de Simon, s-a născut în Betsaida Galileei și a fost pescar. Destinul său s-a schimbat în momentul în care Iisus l-a chemat să-I devină ucenic, spunându-i că va fi „pescar de oameni”. Tot atunci, Mântuitorul i-a schimbat numele în Chifa („Piatră” în limba aramaic), simbol al temeliei pe care avea să fie zidită Biserica.

Petru s-a remarcat prin credința sa puternică, fiind cel care a mărturisit dumnezeirea lui Hristos în numele tuturor apostolilor. Deși s-a lepădat de trei ori de Mântuitor înainte de răstignire, s-a căit sincer și a devenit unul dintre cei mai importanți vestitori ai creștinismului. În ziua Cincizecimii, predica sa a convins 3.000 de oameni să primească Sfântul Botez.

Citeste si Sf Apostoli Petru și Pavel. Tradiții și superstiții de Sânpetru. Ziua în care cerurile se deschid, iar Sf. Petru poate fi văzut de-a dreapta Tatălui. De ce este bine să porţi pelin în buzunar

Misiunea sa de propovăduire s-a desfășurat în Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mică și Babilon, iar în cele din urmă a ajuns la Roma. Potrivit tradiției creștine, Sfântul Petru a fost răstignit cu capul în jos, considerându-se nevrednic să moară în același fel ca Mântuitorul.

Sfântul Apostol Pavel s-a născut în Tarsul Ciliciei și provenea din tribul lui Veniamin. Înainte să se convertească la  creştinism, a fost un aprig persecutor al creștinilor și a asistat la martiriul Sfântului Ștefan. Destinul său s-a schimbat radical pe drumul Damascului, unde Hristos i S-a arătat și l-a întrebat: „Saule, Saule, de ce Mă prigonești?”. Din acel moment, Pavel a devenit unul dintre cei mai mari misionari ai creștinismului, potrivit crestinortodox.ro

A mers în trei călătorii misionare, a întemeiat numeroase comunități creștine și a scris 14 epistole incluse în Sfânta Scriptură. În anul 67, din ordinul împăratului Nero, Sfântul Pavel a fost condamnat la moarte prin decapitare.

Pentru că au fost întemnițați și au suferit persecuții din cauza credinței lor nestrămutate în Hristos, Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt considerați ocrotitorii celor lipsiți de libertate.

Calendar ortodox 29 iunie 2026. Rugăciunea care te apără împotriva nedreptăților, te scapă de boli, necazuri și datorii

Pe Voi, Apostoli slăviţi ai Lui Iisus, Mântuitorul v-a rânduit să fiţi stâlpi ai Bisericii pe care a întemeiat-o.

Pe tine, Sfinte Petre, Mântuitorul te-a ales să fii piatra de temelie a Sfintei Biserici şi ţi-a dăruit harul să-i întăreşti în credinţă pe toţi fraţii tăi.

Pe tine, Sfinte Pavele, Mântuitorul te-a făcut din duşman un ales prieten, iar Duhul Sfânt te-a numit să le arăţi neamurilor toate comorile învăţăturii creştine.

Sfinte Petre şi Sfinte Pavele, amândoi aţi lucrat cu neobosită însufleţire la răspândirea Împărăţiei lui Hristos, pecetluind mărturia devotamentului pentru Mântuitor cu sângele vostru.

Citeste si Calendar ortodox iunie 2026. Sărbători religioase în iunie 2026. Tradiţii şi superstiţii de Rusalii, de Sânziene, de Sânpetru de vară. Când începe postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel

La Voi ne rugăm, când osânda unei judecăţi nedrepte se abate asupra vieţii noastre, să-i îndepărtaţi pe farisei din drumul nostru, luându-le cheile puterii, iar cuvântul lor să nu fie lucrător împotriva noastră. Amin.

Acolo, în Împărăţia lui Dumnezeu, vă bucuraţi de vederea Lui în slava cerească. De Acolo, priviţi spre Biserica lui Hristos care călăuzeşte popoarele, pentru ca ele să vadă lumina Evangheliei şi să nu rătăcească drumul care duce la izvoarele tămăduitoare ale harului.

Ne închinăm Vouă, să-L rugaţi pe Mântuitorul nostru să-i lumineze şi să-i apere de orice necaz pe episcopi, pe preoţi şi întregul popor creştin.

Rugaţi-L pe Domnul secerişului să trimită lucrători sârguincioşi în ogorul Tău, pentru ca toţi oamenii de bunăcredinţă să aibă parte de binefacerile pe care le primim de la Dumnezeu prin Sfânta Biserică.

Slăviţi Apostoli Petru şi Pavel, să ascultaţi rugăciunea noastră, credincioşi încercaţi de cumplite necazuri, să fiţi milostivi şi să îndepărtaţi din viaţa noastră furia duşmanilor porniţi să ne doboare cu orice preţ. Amin

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Sabrina Voinea, Adelina Ionescu și Maria Ceplinschi: cele trei gimnaste române în finalele Cupei Mondiale Challenge de la Paris
Capital.ro
Firma îți cere să instalezi WhatsApp sau o aplicație de serviciu pe telefonul personal. Situațiile în care poți refuza acest lucru
Playtech.ro
Geamul termopan lasă frigul să intre în casă? Testul simplu cu o foaie de hârtie care îți arată dacă fereastra nu mai etanșează bine
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
MediaFlux
Cum s-a afișat Ilinca Vandici după ce a anunțat că este însărcinată la 40 de ani
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte