Calendar ortodox 3 august 2026. Sărbătoare cu cruce albastră

Creștinii au intrat pe 31 iulie în postul Adormirii Maicii Domnului, care ține până pe 14 august, iar luni, 3 august, sunt pomeniți Preacuvioșii Părinți Dalmat, Faust și Isaachie.
Irina Dumitrescu
02 aug. 2026, 14:55
Calendar ortodox 3 august 2026. Sărbătoare cu cruce albastră

Pe 3 august sunt pomeniți Preacuvioșii Părinți Dalmat, Faust și Isaachie. Sfântul Dalmat a fost ostas în zilele împaratului Teodosie cel Mare (379-395), traind în dreapta credinta. Apoi lasându-si femeia si copiii, pentru Dumnezeu, a luat cu sine numai pe fiul sau Faust si s-a dus la Preacuviosul Isaachie sa se calugareasca.

Citește și: Calendar ortodox august 2026. Ce sărbători cu cruce roșie sunt în luna lui Gustar

Insa acest minunat Isaachie (praznuit la 30 mai) locuia în pustiu si în liniste, din tinerete lucrând tot felul de fapte bune; pentru aceea si cuvântul lui era împodobit cu podoaba vietii sale. Acesta, când mergea împaratul Valent arianul cu razboi asupra scitilor, a mers la dânsul si i-a zis: „Deschide, împarate, bisericile ortodocsilor si vei izbândi la razboi”. Dar împaratul nu l-a ascultat, ci, pornindu-se cu mânie, i-a zis: „Când ma voi întoarce, te voi chinui pentru cuvântul acesta”. Iar preacuviosul i-a raspuns: „De te vei întoarce tu, nu a grait Dumnezeu cu mine; dar vei fi lovit la razboi si vei fugi din fata vrajmasilor tai si de viu te vei topi în foc”. Ceea ce s-a si întâmplat. Caci Valent ascunzându-se într-o sura de paie, acolo i s-a dat foc si a ars.

Preacuviosul Isaachie având a parasi cele pamântesti, a facut egumen al manastirii pe preacuviosul Dalmat, fiind atunci patriarh al Constantinopolului Sfântul Atic. Si stralucind Dalmat acesta mai înainte în pustnicie si ramânând fara mâncare patruzeci de zile, si fiind în uimire alte atâtea zile, s-a aratat vrednic si în fata împaratilor si a sfatului si a parintilor ce s-au adunat în Efes, la al III-lea Sinod ecumenic, si a fost facut arhimandrit. Si adormind în Hristos, a fost îngropat în manastirea lui, potrivit calendarului ortodox.

Citește și: Postul Adormirii Maicii Domnului 2026. În ce zi se dă dezlegare la pește și ce pot consuma credincioșii, potrivit preoților