Calendar ortodox 3 septembrie 2022. Cruce neagră: Sfântul Cuvios Antim. Rugăciunea către Sf Antim te ajută să treci peste toate cumpenele vieţii

3 septembrie este ziua praznicului Sfântului Cuvios Antim, care te ajută să treci peste toate cumpenele vieţii. Rugăciunea rostită azi către acest mare sfânt este mai puternică decât în orice altă zi şi te ajută să depăşeşti necazurile.
Alina Costache
02 sept. 2022, 14:05
Calendar ortodox 3 septembrie 2022. Cruce neagră: Sfântul Cuvios Antim. Rugăciunea către Sf Antim te ajută să treci peste toate cumpenele vieţii

Sărbători religioase 3 septembrie 2022

Ortodoxe: Sfântul Cuvios Antim

Greco-catolice: Sf. ep. Antim; Sf. cuv. Teoctist

Romano-catolice: Sf. Grigore cel Mare, pp. înv.

Calendar ortodox 3 septembrie 2022. Cine a fost Sfântul Cuvios Antim

Sfântul Mucenic Antim a păstorit Biserica Nicomidiei în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor, în perioada împăraţilor Dioclețian și Maximian, potrivit crestinortodox.ro. În anul 288, din porunca lui Maximian, 20.000 de creștini au fost ucişi în Nicomidia. În timpul acestei prigoane, Sfântul Antim era prezent în satul Semana pentru a-i întări pe cei de acolo în credinţă.

Una din epistolele sale trimisă creștinilor din închisoare a fost predată împăratului Maximian. Împăratul, citind-o, a poruncit ca Antim să fie prins. Douăzeci de soldați au plecat să-l caute şi să-l captureze. Antim, văzător cu duhul, le-a ieșit în întâmpinare soldaților, i-a dus la casa sa, i-a aşezat la masă, apoi le-a mărturisit că el este cel căutat. Umiţi de bunătatea lui Antim, ostaşii i-au poruncit acestuia să se ascundă, spunând că-i vor mărturisi împăratului că nu l-au găsit. Antim le-a spus că nu se ferește să moară pentru Hristos.

Soldații au crezut atunci în Hristos și au cerut să fie botezați. Ajuns în fața împăratului, Sfântul Antim a fost supus la multe torturi, iar în urma acestora i s-a tăiat capul.

Citeste si Rugăciunea făcătoare de minuni a lui Arsenie Boca. Preotul o rostea în fiecare seară, înainte de culcare

Calendar ortodox 3 septembrie 2022. Rugăciune către Sfântul Antim pentru a trece peste toate cumpenele vieţii

O, Dumnezeule Mare, mantuieste-ma de toate relele; o, Dumnezeule Mare, care ai harazit mangaiere tuturor Sfintilor, harazeste-mi-o si mie, care ajuti si sprijini toate lucrarile, ajuta-ma si sprijina-ma in toate nevoile, scapa-ma de toate primejdiile, de toti dusmanii vazuti si nevazuti.

In numele Tatalui care a creeat lumea, in numele Fiului care a rascumparat-o, in numele Sfantului Duh care a implinit legea in toata a ei desavarsire.

Binecuvantarea lui Dumnezeu Tatal care cu cuvantul a zidit lumea, sa fie pururea cu mine ……!

Binecuvantarea Domnului Isus Hristos, fiul Marelui Dumnezeu, sa fie pururea cu mine…..!

Binecuvantarea Sfantului Duh cu cele mai scumpe daruri ale Sale, sa fie pururea cu mine … !
Doamne, norii grei ai nenorocirilor si ai supararilor se abat asupra capului meu si intristarile sfasietoare ma coplesesc, dar ma mangai ca Tu ma iubesti si aceasta incredintare ma incurajeaza. Plin(a) de nadejde in dragostea si bunatatea Ta, nu voi lasa sa ma biruiasca impotrivirile soartei, ci ma voi lupta cu curaj, caci numai cu ajutorul Tau voi reusi.

Citeste si Povestea stranie a părintelui Manuil, preotul născut în satul lui Terente. Mergea pe ape, dispărea dintr-un loc şi apărea peste câteva sute de metri şi vorbea cu sfinţii

La tine, dar Preabunule Doamne, alerg si ma rog: vino grabnic si ma mantuie cu puterea Ta, cu mila Ta, precum ai mantuit si pe Petru cel ce venea pe apa; intinde-mi mana ca si lui si mai presus Doamne da-mi sanatate si……….(se spune o singura dorinta).

Citeste si Un preot a rămas fără permis de conducere, după ce a băut prea mult din vinul de împărtăşanie

Doamne, ai mila si nu zabovi si primeste cu bunatatea Ta rugaciunea mea ce o fac catre Tine, apara-ma cu Harul Tau si ajuta-ma sa fiu statornic in angajamentul ce-l iau fata de Tine: de a da o bucata de paine la saraci si de a ma ruga pentru cei aflati in primejdii sau suferinta si pentru mantuirea tuturor oamenilor.

Trimite Doamne binecuvantarea Ta peste dusmanii mei cunoscuti….(se spune numele) si necunoscuti si iidreapta-i cu ganduri bune spre mine si spre toti ai casei mele.

Tu Doamne, doresti ca omul sa traiasca in unire si dragoste pe pamant.

Fa-i si pe cei ce ma asupresc, ma urasc, ma chinuiesc, ma napastuiesc, ma descurajeaza, ma desconsidera, sa cunoasca milostivirea Ta si lumineaza-le Tu , Doamne, inima lor si fa-o primitoare de dragoste, ca sa traim in deplina unire, cu inima curata si ne iarta noua greselile, precum iertam celor ce ne gresesc noua. AMIN!

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Cutremur puternic de 7,1 grade pe scara Richter! Unde s-a produs | VIDEO
Fanatik.ro
De ce nu are Ion Oblemenco nicio selecție în echipa națională. Răzvan Ioan Boanchiș dezvăluie paradoxul: „A îmbrăcat tricoul împotriva lui Garrincha”
Capital.ro
Șoferii pot fi sancționați la un control în trafic. Cele 3 obiecte care trebuie să se afle obligatoriu în mașină
Playtech.ro
Europa se pregătește pentru cel mai intens val de căldură al verii. Țările în care temperaturile vor ajunge la 46 de grade. Când ajunge canicula în România
Adevarul
Cât costă cinci zile la mare în vârf de sezon. Hotelurile cu servicii all inclusive se mențin în preferințele românilor
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 34 de ani și-a pierdut viața după ce și-a abandonat soția pe marginea unui drum din Italia. În mașină se afla și fiul lor de 9 ani
iamsport.ro
171 de luni de suspendare și aproape 375.000 de euro amenzi! Verdictul care lovește în plin un club din România
MediaFlux
Bonusuri de până la 12% pentru bugetari. Angajații care vor primi bani în plus în funcție de performanță
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România