Calendar ortodox 8 februarie 2026. Sfântul mucenic al lui Hristos care te ocrotește de mari primejdii. Nenumăraţi credincioşi îi poartă numele

Anual, pe data de 8 februarie, credincioșii ortodocși și cei greco-catolici îl prăznuiesc pe Sfântul Teodor Stratilat, mare făcător de minuni. A primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni în urma chinurilor pe care le-a suportat în numele Său.
Oana Anghel
07 feb. 2026, 17:05
Calendar ortodox 8 februarie 2026. Sfântul mucenic al lui Hristos care te ocrotește de mari primejdii. Nenumăraţi credincioşi îi poartă numele

Sărbători religioase 8 februarie 2026

Ortodoxe: Sfântul Teodor Stratilat

Greco-catolice: Sf. m. Teodor Stratilat; Sf. pf. Zaharia

Romano-catolice: Ss. Ieronim Emiliani, călug. *; Iosefina Bakhita, fc. *; Fer. Speranţa a lui Isus, călug.

Calendar ortodox 8 februarie 2026. Cine a fost Sfântul Teodor Stratilat, mare făcător de minuni

Sfântul Teodor Stratilat a trăit la sfârşitul sec al III-lea și începutul celui de-al IV-lea, într-o perioadă marcată de persecuții severe împotriva creștinilor. În timpul domniei împăratului Liciniu, numeroși credincioși au fost condamnați la moarte pentru refuzul de a renunța la credința în Hristos, printre aceștia numărându-se și cei 40 de mucenici din Sevastia.

Când împăratul a aflat că Teodor este creștin, ba, mai mult, reuşea să-i convingă şi pe alţii să se convertească la creştinism, i-a cerut să renunțe la credință și să aducă jertfă idolilor. Liciniu a adus în cetate mai multe statui din aur și argint, ridicate în cinstea zeilor, cerându-i lui Teodor să li se închine.

Sfântul a cerut să ia statuile cu el acasă ca să le cinstească mai întâi în propria locuință, urmând ca apoi să aducă jertfă publică în fața locuitorilor. În realitate, intenţiona ca, după ce punea mâna pe statui, să le distrugă, iar aurul şi argintul din care acestea erau construite să le împartă săracilor, potrivit crestinortodox.ro.

În mod previzibil, gestul său nu a rămas nepedepsit. Sfântul Teodor a fost supus unor chinuri cumplite, întemnițat și, în cele din urmă, răstignit. Mâinile și picioarele i-au fost pironite, trupul i-a fost străpuns de săgeți, iar după alte torturi a fost lăsat să moară pe cruce.

În timpul nopții, însă, un înger al Domnului l-ar fi coborât de pe cruce și l-ar fi vindecat în mod miraculos. Minunea ar fi dus la convertirea multor păgâni la creștinism. În final, văzând că nu reușește să-l facă să renunțe la credință, împăratul Liciniu a poruncit decapitarea sa.

Calendar ortodox 8 februarie 2026. Rugăciune pentru ajutor imediat

Strălucit voievod al adevăratei Oşti a Împăratului Ceresc ai ajuns, Fericite Teodor, purtătorule de biruinţă; că înţelepţeşte te-ai luptat cu armele credinţei şi mulţimile demonilor le-ai biruit şi adevărat biruitor te-ai arătat. Pentru aceasta, pe tine cu credinţă pururea te fericim!

Cu fapta şi cu cuvântul încredinţând numirea ta de dar al lui Dumnezeu, în dar împărţeşti daruri celorce au nevoie; că tot darul desăvârşit care se pogoară de sus, de la Tatăl primindu-l, îmbogăţeşti pe toţi cei ce te cinstesc pe tine.

Toată Dumnezeiasca armă luând şi înşelăciunea surpând, pe îngeri i-ai îndemnat să laude nevointele tale. Că aprinzându-ţi mintea de Dumnezeiasca Dragoste, moartea cea prin foc bărbăteşte ai înfruntat-o. Drept aceea potrivit cu numele tău, dăruieşti Dumnezeieşti daruri celor ce cer de la tine, purtătorule de biruinţă, Sfinte Mucenice Teodor. Pentru aceasta strigăm către tine: roagă pe Hristos Dumnezeu, iertare de greşeale să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

Acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin.