Există imagini, Călin Georgescu a fost prezent la întâlnirea cu mercenarul Horaţiu Potra şi Eugen Sechila. Patronul sirian al fermei de la Ciolpani a confirmat

Liderul mercenarilor români, Horațiu Potra, s-a întâlnit sâmbătă cu Călin Georgescu și neo-legionarul Eugen Sechila, la o fermă de cai din Ciolpani. Întâlnirea a avut loc cu doar câteva ore înainte ca Potra să fie reținut în drumul său spre Capitală, având asupra sa un arsenal. Confirmarea întâlnirii a venit din partea patronului fermei, care a fost audiat luni de anchetatori.
Mircea Filipescu
09 dec. 2024, 19:17
Există imagini, Călin Georgescu a fost prezent la întâlnirea cu mercenarul Horaţiu Potra şi Eugen Sechila. Patronul sirian al fermei de la Ciolpani a confirmat

Potrivit unor surse, discuțiile dintre Potra și Georgescu ar fi fost legate de plănuirea unor proteste violente, după anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională. Sursele mai spun că, în timpul întâlnirii, în fermă au intrat mai întâi Eugen Sechila, apoi Călin Georgescu și, în final, o mașină în care s-ar fi aflat Potra.

„A fost și Călin Georgescu!” a declarat sirianul, care a fost întrebat de jurnaliști despre întâlnirile din noaptea respectivă.

El a adăugat că Georgescu era însoțit de mai mulți bărbați pe care nu-i cunoștea.

Întrebat dacă îl cunoaște pe Horațiu Potra, Călin Georgescu a negat inițial orice legătură.

„Am auzit și eu, sigur că da. Nici vorbă, nu. Nu există așa ceva. Știu de el, evident, știu cum știți și dumneavoastră”, a spus el.

Georgescu a menționat că știa despre Potra, dar nu l-a întâlnit personal, precizând că „nu l-am întâlnit personal, n-am de ce să spun lucrul ăsta, știu și eu cum a auzit toată lumea”.

Potra a fost reținut duminică seară pentru încălcarea regimului armelor și munițiilor și instigare publică, fiind interceptat în timp ce se îndrepta spre București, pe fondul suspiciunilor că se pregătea să provoace tulburări în Capitală. Reținerea a avut loc în comuna Mănești, satul Gura Crivățului, din județul Prahova.

Citeşte şi: PSD pune 5 condiţii pentru a participa la guvernarea anti-suveranistă. Ce îi aşteaptă pe românii chiar din ianuarie 2025

În vehiculul oprit de autorități, alături de Potra se afla un tânăr de 22 de ani din Mediaș, orașul în care mercenarul este consilier local. Polițiștii au descoperit în autoturism un pistol, un dispozitiv de împrăștiere a gazelor iritant-lacrimogene cu butelia aferentă, o petardă, un box metalic, un topor, cinci bricege, trei cuțite, două lame de cuțit, un baston telescopic și sume importante de bani, incluzând 24.990 de lei, 5.197 de dolari, 200 de coroane cehe, 100 de euro și 560.000 de franci congolezi.

În paralel, aproximativ 20 de membri ai grupării paramilitare conduse de Potra au fost opriți de poliție în județele Prahova, Dâmbovița, Ilfov și în Capitală, având asupra lor arme, materiale pirotehnice și sume mari de bani. Aceștia și-ar fi rezervat cazare la hoteluri din apropierea Pieței Universității, pentru a putea interveni rapid în cazul unor proteste anti-Călin Georgescu.

Citeşte şi: CTP, atac nemilos la adresa lui Călin Georgescu: „Renunţ să mai analizez ceva în legătură cu ce debitează acest specimen”

Poliţiştii şi procurorii din Ilfov fac, luni, în judeţul Sibiu, percheziţii la apropiaţi ai lui Horaţiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, prinşi în trafic având asupra lor arme, arme albe şi materiale pirotehnice.

”La această oră poliţiştii Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judetului Ilfov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, pun în aplicare patru percheziţii la domiciliile mai multor persoane din judeţul Sibiu, în două dosare de urmărire penală în care se efectuează cercetări, pentru infracţiuni la regimul materiilor explozive”, anunţă, luni seară, IPJ Ilfov.

Sursa citată a precizat că percheziţiile sunt realizate în cadrul a două dosare penale, după ce, în noaptea de 7/8 decembrie 2024, poliţiştii din Ilfov au oprit în trafic mai multe autovehicule, iar la controlul efectuat au descoperit mai multe obiecte contondente şi obiecte tăietor înţepătoare, precum şi 68 de articole pirotehnice, din categoria F4.

”Activitatea beneficiază de sprijinul specialiştilor criminalişti şi al  luptătorilor Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Sibiu”, a mai transmis sursa citată.

În noaptea de 7/8 decembrie 2024, 13 persoane – apropiaţi ai lui Horaţiu Potra – au fost duse la audieri.

În cazul a doi dintre cei vizaţi există suspiciunea că au consumat substanţe interzise.

DailyBusiness
Adolescenții români care învață să fie responsabili și se angajează pe timpul verii. Ce vor să-și cumpere cu banii câștigați
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, devastatoare la Paris! A făcut furori cu rochia aleasă – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
De ce e bine să bei lapte cu cafea dimineața. Descoperirea care schimbă tot ce știai despre băutura pe care foarte mulți români o adoră
Capital.ro
Tragedie națională. Am pierdut actrița inimilor noastre. Au găsit-o moartă în casă: „Fie ca acum să ai pace”
Playtech.ro
Furtuni violente în România. Grindina a devastat gospodăriile, iar temperaturile au scăzut drastic în doar câteva minute
DailyBusiness
Lene pe bani publici: bugetarii din România, codașii Europei la productivitate, arată un STUDIU al Uniunii Europene
Adevarul
Respiri, te îmbolnăvești, mori. Bacteria ucigașă care pândește în aer, amenințarea ignorată a verii. Ce este boala legionarului
wowbiz.ro
Mama tinerei ucisă în Mureș face declarații tulburătoare! Modul înfiorător în care Anda a fost lăsată fără viață de bărbatul de care încerca să scape de luni întregi: „L-am implorat să se oprească”. Criminalul, dat în urmărire națională
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Langer, fața nevăzută a succesului. Un milionar ajuns criminal
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Nici că-i pasă de gura lumii. Georgina a postat imagini din vacanța cu Cristiano Ronaldo, la câteva zile după scandalul absenței de la funeraliile lui Diogo Jota
kanald.ro
Spania a fost măturată de o vijelie violentă! 400 de oameni au fost evacuați, două femei au fost lovite de fulger și două persoane au fost luate de apă
Cancan.ro
Emil Gânj a vorbit sâmbătă seară cu niște pescari de pe malul râului Mureș. Ce le-a cerut criminalul Andei 😲
Playsport.ro
Cum a ajuns un brașovean să fie găsit mumificat în propria casă. Timp de 6 ani, nimeni nu l-a căutat
Capital.ro
EXCLUSIV. Adevărul secret despre Traian Băsescu. A durat ani să se afle: Băsescu știa că l-am depistat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Apariție electrizantă a Andreei Bălan. Imagini cu iubita lui Victor Cornea, în costum de baie
stirilekanald.ro
Ce a spus presupusul criminal al Andei unor oameni, pe stradă. Declarații înfiorătoare: "A spus că are treabă cu..." Unde a fost văzut la cinci zile de la crimă
Camelia Patrascanu, horoscop pana pe 18 iulie 2025. Patru zodii sunt favorizate de astre, se deschid noi drumuri
MediaFlux
Se schimbă hartă lumii! A fost declarată stat în cadrul unui acord „istoric”
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ei au venit din cer pentru aur și ne-au creat ca sclavi: enigma Anunnaki