Călin Georgescu ar fi împușcat un câine în armată, de nervi. Dezvăluirile tulburătoare făcute de Cristian Sima

Călin Georgescu ar fi împușcat un câine în armată, susține Cristian Sima, care a efectuat stagiul militar alături de fostul candidat independent. Asta, susține brokerul, arată caracterul suveranistului.
Alina Costache
13 mart. 2025, 13:19
Călin Georgescu ar fi împușcat un câine în armată, de nervi. Dezvăluirile tulburătoare făcute de Cristian Sima
Călin Georgescu ar fi împușcat un câine în armată, de nervi. Dezvăluirile tulburătoare făcute de Cristian Sima (Sursă foto stânga : Inquam)

Călin Georgescu ar fi împușcat un câine, susține Cristian Sima, om de afaceri român și doctor în matematică. Acesta a fost coleg de armată cu fostul candidat la alegerile prezidențiale, împărtășind detalii inedite referitoare la experiența sa din armată.

Cristian Sima a fost coleg de armată cu Călin Georgescu și face dezvăluiri uimitoare

Cristian Sima a povestit că făcea parte dintr-un pluton de 30 de soldați, iar compania avea 124 de astfel de plutoane. O bună parte din soldați erau din unitatea respectivă, iar restul de 10% proveneau din domeniul îmbunătățirilor funciare, domeniu în care Călin Georgescu a terminat facultatea.

„Eram într-un pluton, avea trei grupe de câte 10 oameni, 30 în total. Compania de termen redus avea 124 de plutoane. Era matematic, 90% dintre soldați erau acolo, iar 10% proveneau de la îmbunătățiri funciare.

Călin Georgescu era la îmbunătățiri funciare, la matematică. Am dormit în același pat. El, în patul de deasupra”, a afirmat acesta în cadrul emisiunii „Dan Diaconescu Direct”.

Citește și : Fiul lui Călin Georgescu, fotografie suveranistă la profilul de WhatsApp. Cosmin îl susține din umbră pe tatăl său

După încheierea stagiului militar, fiecare și-a urmat propriul drum, iar Sima și Georgescu s-au întâlnit doar sporadic de-a lungul anilor. Fostul broker a fost luat prin surprindere când Călin Georgescu i-a propus să se alăture unui proiect politic inițiat de acesta.

„De când am terminat armata, l-am mai întâlnit pe Călin Georgescu de trei-patru ori. Mai știam ce mai făcea, mi-a povestit diverse lucruri. A venit odată la mine, când eram cu VBS-ul și făceam tranzacții masive pe Wall Street. A insistat să merg la o petrecere la Familia Regală. Era foarte bun prieten cu Prințul, cât și cu Margareta.

A fost după 2009, imediat după criză. Mai târziu, acum vreo 11 luni, m-a sunat să mă întrebe dacă vreau să intru în echipa lui. L-am refuzat politicos. Mi-a zis: «Vrei să ne luăm țara înapoi?». I-am răspuns: «Băi, Căline, nu cred că a fost vreodată a noastră ca să ne-o luăm înapoi». I-am urat succes”, a spus Sima.

Suveranistul ar fi ucis un câine în armată

În cadrul emisiunii, Cristian Sima a povestit un incident din timpul stagiului militar, în timp ce era coleg cu Călin Georgescu. Acesta a relatat o întâmplare ciudată, când suveranistul și-ar fi pierdut controlul și ar fi împușcat un câine.

Incidentul s-ar fi petrecut în poligonul de tragere, unde soldații se aflau în timpul antrenamentelor. Colegii nu se așteptau ca un animal nevinovat să fie pur și simplu împușcat, iar Cristian Sima susține că actul impulsiv arată multe despre temperamentul fostului său coleg.

„S-a făcut anchetă să se afle de ce a tras în câine. Ce să caute câinele în poligon? Dar ce, poligonul e închis? Era un câine vagabond, lătra și l-a enervat pe Călin Georgescu”, a spus Sima.

Citește și : Călin Georgescu îl demola pe George Simion, înainte prezidențialelor din 2024: ”Este omul altora, al celor care nu au nimic în comun cu binele poporului”

Dan Diaconescu l-a întrebat pe broker dacă a reușit să lovească animalul, răspunsul său fiind „Cred că da”. Cristian Sima mai susține că fostul candidat independent nu a pățit nimic, mai ales că avea pile, mama sa lucrând la ministerul agriculturii, sub Angelo Miculescu.

„Dacă ai făcut armata în comunism, știi că primul lucru pe care trebuia să-l faci era să-ți aduni toate tuburile. Locotenentul trebuia să justifice fiecare foc tras.

Bănuiesc că au găsit o justificare, oricum Călin Georgescu avea pile. A tras greșit în câine, asta e”, a explicat omul de afaceri.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Președintele CS Universitatea Craiova anunță întăriri pentru sezonul viitor: “Pretențiile au crescut!” Replică după acuzele lui Mititelu: “Am sărit de la scandaluri la un proiect serios”
Capital.ro
Decizie la ÎCCJ privind vârsta de pensionare și serviciul militar. Ce trebuie să știe românii care au făcut armata
Playtech.ro
Cum verifici online dacă angajatorul ți-a plătit contribuțiile pentru pensie și câți ani de muncă sunt înregistrați în sistem până în 2026
Adevarul
SURSE Cei trei tehnocrați din mintea lui Nicușor Dan. De ce ezită președintele
wowbiz.ro
Răsturnare de situație în cazul crimei din Bihor! Tatăl Alisiei a făcut publice ultimele mesaje ale adolescentei ucise: „Nu mă lasă în pace”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din județul Alba a sfârșit strivită de un autoturism care s-a răsturnat. Echipajele medicale nu au mai putut face nimic
iamsport.ro
Gigi Becali a vrut să intre în direct la Digi Sport, dar moderatorul l-a refuzat: ”Mi-a venit în cap că s-a terminat dacă îl bag!”
MediaFlux
Se modifică totul privind vechimea la pensie. Se plătește mai mult de la 1 iulie 2026
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi