Călin Georgescu ar putea ocupa o funcție de conducere în statul român, susține George Simion: „Modalitățile sunt diferite în funcție de cum va evolua această criză politică”

George Simion deschide public ușa puterii pentru Călin Georgescu. Liderul AUR anunță că îl vede într-o funcție de vârf în stat și leagă această perspectivă de criza politică actuală, în contextul în care PSD și AUR votează marți o moțiune de cenzură împotriva guvernului Ilie Bolojan.
Andrei Ene
29 apr. 2026, 18:16
Călin Georgescu ar putea ocupa o funcție de conducere în statul român, susține George Simion: „Modalitățile sunt diferite în funcție de cum va evolua această criză politică”

George Simion, președintele AUR, a declarat miercuri într-un interviu pentru Gândul că fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024, Călin Georgescu, ar putea ocupa o funcție de conducere în statul român. Declarațiile sale vin în contextul în care AUR și PSD votează marți o moțiune împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan.

Călin Georgescu ar putea ocupa o funcție de conducere în statul român, susține George Simion

„Noi susținem rezultatul alegerilor prezidențiale din 2024. Suntem printre puținii care nu s-au clintit”, spune Simion.

Președintele AUR spune că susține numirea lui Călin Georgescu într-o funcție înaltă din statul român, dar și că solicită oprirea proceselor împotriva sa.

Citește și : George Simion nu exclude ca AUR să intre la guvernare alături de PSD: „Niciodată să nu spunem niciodată. Eu am o datorie față de românii care m-au votat să duc AUR la conducerea țării”

„Am susținut o variantă inclusiv în Parlament, care ar duce la posibilitatea ca domnul Georgescu să nu mai fie hăituit prin aceste procese care par politice și să fie în funcții de conducere cum o parte din români își doresc”, a afirmat Simion, în cadrul emisiunii „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”, găzduite de Gândul.

Întrebat în ce mod ar putea ajunge Călin Georgescu la putere, liderul AUR a spus că „orice este posibil”.

„Modalitățile sunt diferite în funcție de cum va evolua această criză politică, această criză socială, această criză economică, care nu a fost creată de mine. Dacă există o majoritate în Parlament și în mod normal ar trebui să fie compusă această majoritate din partidele de pe locurile 1 și 2, dacă PSD-ul va renunța la a susține o himeră numită coaliție pro-europeană, orice este posibil”, a mai punctat George Simion.

În cele din urmă, liderul AUR l-a criticat pe președintele Nicușor Dan pentru că nu a publicat raportul anulării alegerilor prezidențiale de la finalul lui 2024.

„Nicușor Dan a promis că vine cu un raport despre ambele alegerilor, iulie-august 2025, n-a venit nici acum, cunoaștem toții că asistăm la o șaradă, va veni la un moment dat. Este un om acuzat pe criterii politice. Nu credeam în 2026 că vom mai avea procese politice într-o țară care pretinde că este democratică”, spune președintele AUR.

Liderul AUR vorbește despre relațiile cu celelalte partide

George Simion spune că discursul public este îndreptat împotriva sa în contextul depunerii moțiunii de cenzură și susține că AUR deja nu se mai consideră amenințat de astfel de atacuri.

„Eu sunt bucuros că n-am ajuns idiotul util al PSD-ului, așa cum am mai enunțat săptămâna trecută. Însă, din păcate, sunt vinovatul de serviciu”, afirmă George Simion pentru Gândul.

„În mai 2025 eram acuzat de toate relele de pe pământ printr-un aparat de propagandă foarte puternic, susținut din plămânii stipendiați puternic de diferite ONG-uri, trusturi de presă și o agentură destul de colorată. Și acum vedem același lucru. Nu ne mai speriem, nu ne mai înfricoșăm”, continuă președintele AUR.

Simion a vorbit și despre relația AUR cu celelalte partide, subliniind că a menținut un dialog continuu pe diferite teme care se află pe agenda partidului și arată că a găsit puncte comune cu alte formațiuni.

„Noi am dialogat în această perioadă complicată, în care să stai la aceeași masă și să vorbești lucruri cu cei care de principiu au girat, dacă nu au fost autorii loviturii de stat, e destul de complicat.

Citește și : SONDAJ INSCOP Numai 4% din votanții AUR au încredere în Sorin Grindeanu și doar 12% din votanții PSD în George Simion. ANALIZĂ SONDAJE. Cum ar vota românii în caz de anticipate

Noi am vorbit despre programul nostru, despre proiectul nostru. Vorbim despre oprirea înstrăinării activelor strategice, Cu PSD-ul. Da. În privința a 300 de parlamentari se pare că cel puțin cu USR-ul gândim la fel, dacă nu cu PNL-ul. În privința opririi finanțării partidelor politice, se pare că suntem singurii care vrem să le oprim total sau cu 95%. Ilie Bolojane a spus că 20% este suficient.

În privința alegerii primarilor în două tururi, nu mai vrea nimeni acest lucru, pentru că se supără UDMR-ul”, spune Simion, adăugând: „Mai devreme sau mai târziu în acest an, eu cred că ajungem să ne atingem parte din obiectivele politice””, explică Simion.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Medeea, soția lui Florin Tănase, imagini inedite dintr-o destinație de vacanță de 5 stele. Cât costă aici o singură noapte de cazare
Capital.ro
Prețul petrolului scade, iar acțiunile cresc moderat pe fondul progreselor de pace dintre SUA și Iran
Playtech.ro
Meseriile din care se câștigă cel mai mult fără facultate. Unele salarii depășesc 8.000 de lei pe lună
Adevarul
Băsescu apără decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna pe Veștea premier, dar îi reproșează o greșeală. Ce îi transmite lui Bolojan
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
”Finanțarea este oprită!”. Clubul de tradiție din fotbalul românesc, într-o situație critică
MediaFlux
Lovitură pentru români! Adio, pensii și salarii!
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți