Călin Georgescu descalecă duminică acasă la Ilie Bolojan. Val de reacții la anunțul vizitei. ”Va fi epic” / ”Sper ca bihorenii să știe să folosească cu cap ouăle!”

Idolul suveraniștilor din România, Călin Georgescu, își continuă turneul de toamnă prin țară, alegând ca destinație pentru weekendul următor Oradea, fieful lui Ilie Bolojan. A anunțat că le dă întâlnire fanilor într-un ”loc emblematic pentru negoțul popular bihorean”, cu scopul, cel puțin la nivel declarativ, de a-i aduce în atenție pe producătorii locali.
Alina Costache
08 sept. 2026, 08:05
Călin Georgescu descalecă duminică acasă la Ilie Bolojan. Val de reacții la anunțul vizitei. ”Va fi epic” / ”Sper ca bihorenii să știe să folosească cu cap ouăle!”

După o vară bogată în vizite, Călin Georgescu se menține ocupat în continuare, măcar în weekend-uri. A schimbat numele turneului național în ton cu anotimpul și anunță continuarea Toamnei Cămărilor Românești la Oradea, orașul de suflet al lui Ilie Bolojan. Asta după ce sâmbăta trecută n-a prea avut succes poposind în județul Vaslui, unde i-a fost interzis accesul atât în lăcașuri de cult, pe motiv că acolo nu se face politică, cât și la o fabrică de mobilă al cărui patron a dat de veste, din timp, că el și angajații săi nu vor să-l primească.

Acum, Georgescu anunță că va fi duminică, 13 septembrie, în Piața 100 din Oradea. ”Dragii mei, Toamna Cămărilor Românești continuă. Ridicăm împreună România! Căutați producători autohtoni, crescători de animale sau firme cu proprietari români și cumpărați de la ei. Duminică, 13 septembrie 2026, eu voi fi la Piata 100 din Oradea (fosta Ocska Piac), dimineată la 8:30”, a scris el, pe rețelele de socializare.

Citește și VIDEO Călin Georgescu, regie de Mosfilm la ultima mănăstire ridicată de Ștefan cel Mare. A fost întâmpinat de un așa-zis preot care nu are nicio legătură cu lăcașul de cult!

În aceeași postare, fostul candidat la prezidențiale explică și rațiunile pentru care va merge în acest loc, aceleași de la vizitele precedente în alte locuri din țară: ”Am ales acest loc emblematic pentru negoțul popular bihorean, cunoscând și respectând identitatea sa. Aici – de generații – lucrurile vechi își găsesc o nouă întrebuințare, iar roadele muncii gospodarilor din zonă își găsesc cumpărători. Într-adevăr, găsești obiecte de altădată, fiecare cu povestea lui, însă găsești și mese cu legume și fructe proaspete, păsări și animale.
Tocmai pe acești oameni vrem să-i aducem acum în centrul atenției. În spatele unei lădițe cu legume, al unui coș cu fructe sau al produselor unei gospodării este multă muncă, grijă și nădejde.
O bucățică din Bihor așteaptă să ajungă în cămările familiilor noastre. Nimic din munca gospodarului și a producătorului autohton să nu se piardă!”.

Anunțul vizitei în Oradea a provocat un val de comentarii, majoritatea de apreciere pentru cel numit de fanii săi ”domnul președinte”. ”Abia asteptam Domnule Presedinte!!! Va fi epic”, ”Stimată și Respect domnule președinte Călin Georgescu” și ”Vă asteptăm cu brațele deschise, domnule președinte! Va fi de răsunet prezența dumneavoastră alături de noi!!” sunt doar câteva dintre acestea.

Pe de altă parte, un internaut îl atenționează că și-a ales greșit destinația în raport cu scopul declarat: ”Animale și legume , aproape deloc … Ați greșit locația în privința asta … In rest , succes … Întrebați orădenii ce se găsește în acea piață…”.

Iar un altul nu ezită să ironizeze vizita: ”Sper ca bihorenii să știe să folosească cu cap ouăle!”.

În iulie, după ce Călin Georgescu a poposit în Olt, edilul comunei Izbiceni a declarat că vizita a fost regizată ca pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, fiind aduși cu autocarele oameni din alte județe la un așa-zis târg al producătorilor locali. Mai mult, în imagini de la eveniment se vedeau lădițe și cutii de la fructe și legume din import.

Citește și VIDEO Acuzații dure la adresa Bisericii după ce Călin și Cristela Georgescu au fost binecuvântați de Mitropolitul Ardealului. ”Când vrei să te rogi, nu porți cu tine instrumente de filmare și nici nu faci un mic circ mediatic în curtea unui spațiu sacru”

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Bianca Dan de la Insula iubirii are un admirator secret. Ce cadou a primit fosta lui Marian Grozavu
Fanatik.ro
Filmul bătăii de la meciul de handbal de la Timişoara: unul dintre părinţi a ajuns la poliţie, celălalt la spital! De unde a pornit totul şi ce jigniri s-au adus. Exclusiv
Capital.ro
Lista de cumpărături pentru studenți: șapte alimente accesibile care merită să ajungă în coș
Playtech.ro
Prețul record la care ar putea ajunge motorina în următoarele luni. Detaliul care poate provoca scumpiri în lanț în România
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a stins din viață medicul chirurg Rediș Dan-Leontin. Colegii din Spitalul Clinic Județean Mureș sunt îndoliați
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Ian și a explodat în direct: ”Spectacolul trebuia întrerupt în secunda unu! Cea mai mare rușine”
MediaFlux
Lovitură pentru Luca Niculescu! Premierul desemnat ar putea renunța la mandat
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte