Călin Georgescu a postat un mesaj emoționant după explozia blocului din Rahova de vineri, 17 octombrie, care a curmat trei vieți. Printre cei decedați se află și o tânără mămică, în vârstă de numai 24 de ani, care își purta pruncul în pântec.
Călin Georgescu transmite condoleanțe familiilor celor răniți și îi îmbrățișează cu sufletul pe salvatori și pe cei care și-au pierdut totul. Fostul candidat la prezidențiale le mulțumește românilor care ajută și transmite că omenia este adevărata putere a poporului român.
„Dragii mei,
Tragedia de astăzi din București, explozia blocului din Calea Rahovei, ne rănește pe toți.
În spatele ruinelor sunt vieți, lacrimi, oameni — frați.
Îi îmbrățișez, cu sufletul, pe cei care au pierdut totul și pe cei care luptă acum pentru viață sau pentru a salva vieți. Dumnezeu să-i odihnească pe cei care au decedat și sa-i întărească pe cei răniți și pe cei care slujesc în aceste clipe. Mulțumesc celor care ajută, celor care nu se tem să fie oameni — buni, curați, adevărați.
Fiecare român care simte durerea altuia ține vie lumina acestei țări. Adevărata putere a unui popor nu stă în arme, bani sau tehnologie — ci în caracterul colectiv al celor care îl alcătuiesc. Omenia este cea mai adâncă formă de putere, acel „da” rostit vieții și binelui, chiar și în întuneric.
Să nu uităm însă că răul nu vine doar din întâmplare. Când inima se răcește, viața întreagă plătește prețul — iar unii, datori să vegheze, caută acum umbre de vină în locul propriei conștiințe.
Dumnezeu să ajute România, care trăiește prin cei care iubesc, care ajută și care nu-și pierd omenia.”, a transmis Călin Georgescu pe Facebook.
Mulți oameni au așteptat mesajul suveranistului care a obținut peste 2 milioane de voturi în finala prezidențială din noiembrie 2024. Mesajul lui Călin Georgescu a fost apreciat de peste 18.000 de oameni în numai o oră, postarea sa fiind distribuită de 1.800 de ori și având 1.800 de comentarii.
„Doamne ce vorbe frumoase si cu suflet !! Dumnezeu sa aibe grija de toti cei aflati in aceasta situatia extrem de grea si speram sa nu fie mai multe victime. Case se mai fac dar vieti omenesti nu se pot pune in loc mai ales ca am citut ca o tanara insarcinata a murit.
Dumnezeu sa aibă grija de ea si ingerasul ei acolo in ceruri. Precum si de restul victimelor, Dumnezeu sa ii odihneasca. Dumnezeu sa va ajute și pe dumneavoastră și sa va mângâie sufletul bun !!”, a comentat o internaută sfâșiată de durere.
O altă persoană remarcă iubirea pe care o emană Călin Georgescu și speră ca Dumnezeu să aibă grijă de sufletele persoanelor decedate.
„Câtă iubire față de semenii săi se regăsește în cuvintele adevăratului Președinte al României ! Dumnezeu să aibă grijă de sufletele celor dispăruți în această tragedie!”, transmite un internaut.