Călin Georgescu solicită organismelor internaționale să se pronunțe coerent cu privire la anularea alegerilor prezidenţiale. Strategia pe care a pus-o la cale împreună cu avocaţii

Într-un clip de 6 minute postat pe YouTube, Călin Georgescu dezvăluie strategia pe care a pus-o la cale împreună cu avocaţii lui pentru a obține un răspuns din partea autorităților române legat de anularea alegerilor prezidențiale.
Irina Dumitrescu
15 dec. 2024, 23:32
Călin Georgescu solicită organismelor internaționale să se pronunțe coerent cu privire la anularea alegerilor prezidenţiale. Strategia pe care a pus-o la cale împreună cu avocaţii

Călin Georgescu spune că va continua să aibă încredere în justiţia din România şi mai cu seamă în cea divină.

Călin Georgescu solicită organismelor internaționale să se pronunțe coerent cu privire la anularea alegerilor prezidenţiale din România

Fostul candidat la prezidenţiale promite că va reveni cât de curând cu detalii legate de aspectele juridice demarate.

Dragii mei, din țară și de pretutindeni, bine v-am regăsit. De la suflet la suflet, vă mulțumesc pentru răbdarea, puterea și discernământul de care ați dat dovadă în aceste zile foarte dificile. Și, în special, celor care poate au crezut că sunt absenți sau indiferenți la ce se întâmplă în această perioadă.

Vă asigur că nu voi renunța, vă asigur că vă aud și vă simt pe toți cei care mă susțineți și care-mi sunteți alături în acest demers onest și sincer pentru binele poporului nostru. Le mulțumesc din suflet avocaților care ni s-au alăturat.

Pentru că în aceste zile în care mi-ați simțit absența, am lucrat și am făcut demersurile juridice, prin care cerem practic justiției și inclusiv organismelor internaționale să se pronunțe concret și coerent cu privire la anularea dreptului nostru democratic individual.

Citeste si Premierul Marcel Ciolacu dezvăluie cum am reușit să intrăm în Schengen. Cine sunt oficialii străini care au ajutat decisiv România

Așteptăm răspunsuri pertinente și acțiuni legale în următoarea perioadă și astfel putem decide următorii pași pe calea democrației noastre. Per ansamblu sigur că avem o situație juridică gravă în încălcarea Constituției și a drepturilor fundamentale, a drepturilor noastre naturale și pozitive. Avem nevoie să o aducem pe calea ei legală, normală, constituțională.

Cum facem acest lucru? Prin demersuri legale. Este important să acționăm fiecare pentru că aceste decizii ne afectează pe toți. Nu este vorba despre mine, este o cauză.

Este vorba despre fiecare dintre voi și despre drepturile noastre individual. Felicit poporul care a dovedit că și tăcerea este un cutremurător răspuns. Sunt în solidaritate și le mulțumesc tuturor celor care au rămas integri, curajoși și demni pentru libertate, adevăr și dreptate.

În fața tuturor intimidărilor și a presiunilor venite din partea autorităților sau altor instituții de stat și private. Vă mulțumesc pentru că nu v-ați lăsat înșelați de minciunile și manipulările din partea acelor televiziuni care au ales să servească alte interese decât cele ale poporului nostru. Felicit presa, acea mică parte a presei, ancorată în realitatea vremurilor noastre.

Sunteți parte din forța libertății și aduceți un plus democrației chiar dacă se încearcă necontenit limitarea exprimării voastre. Vă felicit încă o dată! Noi, poporul român, vă stăm alături și asta vă face puternici și pe voi în acest club exclusivist a libertății de exprimare și al presei libere. Prin calm, toleranță și pace putem atrage binele de partea noastră.

Citeste si George și Giorgia. Liderul AUR, George Simion, s-a pozat cu premierul Italiei la Roma. ”Ne bazăm pe Giorgia Meloni în lupta pentru alegeri libere în România”

Dacă noi suntem un exemplu, atunci întreaga lume va la exemplu nostru și vom da mai departe ințelepciunea românească ce spune, „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”. Nu ne-a plăcut ce s-a făcut cu votul nostru, dar noi ne menținem credința în justiție și în special în cea divină. Am văzut de asemenea că sunt persoane care instigă la manifestații.

Vreau să știți din capul locului, nu susțin aceste forme de protest, nu văd o soluție prin abordări de tip stradal. Vă rog, nu dați curs acestor invitații la protest. Supărarea nu trece cu altă supărare.

Avem la îndemână votul. Votul este tot ce contează. Puterea noastră va sta mereu în cabina de vot și este singura formă de protest democratică pe care o susțin.

Nu uitați că este perioada postului nașterii Domnului, a credinței și a încercărilor sufletești. Suntem supuși tentațiilor, dar prin credință nelimitată putem rămâne demni și curați. Nu permiteți nimănui să vă murdărească sufletul cu supărare sau cu ură.

Rămâneți puternici în fața tentațiilor și a provocărilor de tot felul. Tot ce am reușit până acum a fost prin unitate și credință. Este important să rămânem credincioși și uniți în continuare.

Pentru că noi poporul ne unim în liniște. Picătură cu picătură precum apa care străbate stânca. Și în felul acesta nimic nu va sta în calea noastră spre libertate.

Ne unim în liniște cum unește Dunărea, toate apele pământului strămoșesc în ea. Suntem treziți în conștiință și asta niciun om nu va mai putea schimba. Niciun om nu va putea decide în locul unui popor binecuvântat de iubirea lui Dumnezeu.

De aceea, dragii mei, voi reveni în perioada următoare cu detalii legate de aspectele juridice demarate și vă asigur că simt toată susținerea voastră și asta mă întărește în fiecare zi. Vă mulțumesc și vă îmbrățișez profund!”, a afirmat Călin Georgescu în clipul de pe YouTube.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Bogdan de la Ploiești, filmat în timp ce țipă la Vanessa în plină stradă: ”Mai are puțin și o bate” | VIDEO
Fanatik.ro
Protest uluitor în Anglia! Fotbalistul care vrea să joace cu Radu Drăgușin s-a așezat pe gazon, iar antrenorul a fost nevoit să anuleze ședința de pregătire
Capital.ro
Lege la bloc. Banii pe care asociația de proprietari nu îi mai poate recupera. Proprietarii nu sunt obligați să mai plătească
Playtech.ro
Ce salarii vor avea preoții după noua lege a salarizării. Grila completă a veniturilor
Adevarul
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bani pentru elevii care au obținut media 10 la examenele naționale! Ce sume ar putea primi absolvenții
iamsport.ro
O echipă din România și-a batjocorit jucătorii și angajații: ”Și-au amanetat bijuteriile pentru bani de cozonac! Sunt neplătiți de 6 luni, nu mai recuperează nimic, clubul e în faliment”
MediaFlux
Femeile ies mai devreme la pensie. Modificările aduse de noua lege și cum se aplică
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România