Călin Popescu Tăriceanu, despre data alegerilor: În decembrie, lumea e preocupată de sărbători şi de cadouri

Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Senatului, consideră că stabilirea datei de 11 decembrie pentru alegerile parlamentare va conduce la situația în care subiecte importante, precum constituirea Parlamentului, alcătuirea coaliției de guvernare și adoptarea bugetului, vor ajunge să fie discutate într-o perioadă în care românii sunt mai mult preocupați "de sărbători și de cadouri".
Iulian Tudor
01 sept. 2016, 16:16
Călin Popescu Tăriceanu, despre data alegerilor: În decembrie, lumea e preocupată de sărbători şi de cadouri

„Data alegerilor aduce mai multe inconveniente. (…) Democrația participativă pe care o avem suferă, în ultima perioadă, printr-un nivel ridicat de absenteism. Cu cât mergem mai înspre iarnă (cu data alegerilor — n.r.), cu atât nivelul de absenteism va fi mai mare din cauza condițiilor meteorologice. Mai există un alt considerent, cel al prevederilor legale și constituționale referitoare la constituirea Parlamentului și, ulterior, alcătuirea programului și coaliției de guvernare. Bănuiesc că va fi o coaliție și niciun partid nu va reuși să obțină o majoritate absolută. Așadar, o să ne trezim într-o perioadă foarte proastă, bănuiesc că între Crăciun și Anul Nou, cu lucruri foarte importante, care necesită, în mod normal, o analiză profundă și nu o negociere în pripă. În România, în a doua parte a lunii decembrie, lumea e mai mult preocupată de sărbători și de cadouri, ori noi avem de discutat lucruri importante care au ecou, reverberații și consecințe pe termen lung — patru ani”, a spus declarat Călin Popescu Tăriceanu, joi, la Senat, potrivit Agerpres.

El a adăugat că luna decembrie nu este, în opinia sa, „propice pentru astfel de acțiuni politice, care ar fi trebuit să se desfășoare într-o perioadă neafectată de sărbătorile de iarnă”.

„Trebuie să menționez problema bugetului, care nu este o problemă simplă și care să fie tratată cu ușurință. Din păcate, dezbaterea unui buget și aprobarea lui necesită un efort serios, consistent și care ar trebui să se petreacă în perioada lunii ianuarie, când este vacanță parlamentară. Sigur că putem să convocăm sesiune extraordinară și bănuiesc că aceasta va fi soluția. Cred că ajungem la diverse formule care ies din cadrul normal numai pentru că, prin HG care s-a dat, premierul pare să încerce să facă pe plac PNL”, a susținut președintele Senatului.

Totodată, Tăriceanu a adăugat că, în această ultimă sesiune a legislaturii 2012 — 2016, atenția parlamentarilor va fi concentrată mai mult pe campania electorală.

„Sunt destul de rezervat în a aprecia care va fi celeritatea cu care va lucra Parlamentul, pentru că, din acest moment, neoficial, s-a intrat în campania electorală, iar atenția și energiile vor fi concentrate în această direcție, cum e de altfel și normal”, a spus Tăriceanu.

Citeşte şi: Alegerile parlamentare vor avea loc pe 11 decembrie. Cum se votează în străinătate şi cât va costa scrutinul

DailyBusiness
George Simion îi cere lui Nicușor Dan să desemneze de urgență un premier și solicită plecarea lui Ilie Bolojan de la Palatul Victoria
Spynews
Cât costă ceasul cu care Dorian Popa a strâns deșeuri în București. A început munca în folosul comunității: ”Mă vede cine trebuie”
Fanatik.ro
Radu Drăgușin merge în Italia pentru vizita medicală! Când ajunge internaționalul român. Update
Capital.ro
Regulă nouă în UE. Mașinile fără aceste cinci sisteme nu vor mai putea fi vândute. Măsura se aplică de azi, 7 iulie
Playtech.ro
Topul școlilor cu cele mai mari medii la Evaluarea Națională 2026. Două colegii împart primul loc
Adevarul
Bryan Johnson, antreprenorul care investește milioane pentru a-și prelungi viața, diagnosticat cu o boală incurabilă
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS O femeie din Tulcea și-a găsit sfârșitul pe o bancă, după ce a fost acroșată de o mașină ajunsă pe trotuar. Șoferul ar fi vrut să evite un alt autoturism
iamsport.ro
Atac dezlănțuit: ”Dacă eram rahatul de Messi, mergeam la mormântul lui Maradona și îi puneam cele 8 Baloane de Aur ale mele acolo!”
MediaFlux
ANAF începe să verifice toate veniturile românilor. Antifrauda a primit undă verde pentru controale
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?