Călin Popescu Tăriceanu: Indemnizaţiile pentru creşterea copilului trebuie plafonate

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat luni, la finalul şedinţei coaliţiei de guvernare, că indemnizaţiile pentru creşterea copilului trebuie plafonate, în condiţiile în care, în prezent, există posibilitatea ca românii să primească indemnizaţii cu nişte cifre „complet ieşite din orice zonă rezonabilă”.
Alina Costache
31 iul. 2017, 13:29
Călin Popescu Tăriceanu: Indemnizaţiile pentru creşterea copilului trebuie plafonate

„Guvernul ne-a informat că doreşte să plafoneze indemnizaţiile pentru creşterea copilului pentru că, în momentul de faţă, se ia în calcul salariul plus alte venituri. Alte venituri însemnând orice venit şi, în acest fel, există posibilitatea unor indemnizaţii de creştere a copilului cu nişte cifre care sunt complet ieşite din orice zonă rezonabilă şi ne-au informat că analizează comparativ care sunt valorile indemnizaţiei de creştere a copilului în ţări europene, începând cu Germania şi terminând cu ţările din zona noastră, şi vor face o analiză şi vor decide o anumită plafonare, cum e şi normal de fapt, pentru că nu putem să avem 25.000 de euro indemnizaţie de creştere a copilului chiar dacă ne dorim acest lucru”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.

Liderul ALDE a susţinut că „trebuie să rămânem într-o zonă în care bugetul să poată să susţină aceste lucruri”.

„Sunt şi venituri pentru care nu se plătesc contribuţii la stat. De exemplu, fac o tranzacţie imobiliară. Este un venit pe care îl realizez şi care intră în calculul indemnizaţiei de creştere a copilului, ceea ce nu e normal”, a completat Călin Popescu Tăriceanu.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat duminică, la Antena 3, că Guvernul va „intra cu celeritate” şi în indemnizaţiile pentru creşterea copilului, astfel încât acestea să fie plafonate la un maximum de 1.800 de euro pe lună, urmând ca în aproximativ două săptămâni să fie adoptată o OUG prin care să se reglementeze această chestiune.

Olguţa Vasilescu a declarat, pe 28 mai, că, imediat după ce intră în vigoare Legea salarizării, va veni cu proiectul prin care va fi stabilit din nou un plafon pentru indemnizaţia de creştere a copilului, ea spunând că, de exemplu, dacă argentinianul Lionel Messi ar veni să joace la o echipă din România pentru un salariu de 30 de milioane euro şi ar avea un copil, statul român ar putea fi nevoit să îi plătească acestuia o indemnizaţie lunară de aproximativ 28 de milioane de euro.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Prințul Harry și Meghan Markle se mută înapoi în Marea Britanie. Regele Charles a aflat că se vor întoarce acum câteva zile
Fanatik.ro
Juventus Torino i-a pus românului contractul în față, iar acesta n-a ezitat să semneze: doi ani, plus alți doi ani opționali!
Capital.ro
Curs valutar joi, 20 august. Cât valorează euro, dolarul și francul elvețian. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cât curent consumă casa chiar și când nu folosești nimic. Aparatele care trag energie 24 de ore din 24
Adevarul
De la un sat uitat de lume din Botoșani la marile gale de K1. Povestea românului cu 61 de victorii și 34 de KO-uri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea fraților înecați la Olimp. Vlad și Ionuț au fost conduși astăzi pe ultimul drum
iamsport.ro
BREAKING | E gata: primul transfer pentru Șumudică după revenirea la CFR! Un internațional semnează cu clujenii
MediaFlux
Nicușor Dan are pe listă 3 nume pentru premier. Cine ar putea fi viitorul șef al Guvernului (Surse)
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat