Călin Popescu Tăriceanu, reacţie dură la declaraţiile preşedintelui: Sunt GOLĂNII marca Băsescu

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, a catalogat marţi dezvăluirile lui Traian Băsescu potrivit cărora premierul Victor Ponta ar fi fost ofiţer acoperit in perioada 1997 - 2001 drept "golănii marca Băsescu din 1990 încoace".
Iulian Tudor
14 oct. 2014, 10:26
Călin Popescu Tăriceanu, reacţie dură la declaraţiile preşedintelui: Sunt GOLĂNII marca Băsescu

Călin Popescu-Tăriceanu, candidat independent la Preşedinţie, susţine că Traian Băsescu creează ‘o vulnerabilitate’ la adresa SIE prin declaraţiile referitoare la premierul Victor Ponta care ar fi fost ofiţer sub acoperire în perioada 1997 – 2001.

‘Această diversiune are menirea să ajute protejata preşedintelui şi să-i discrediteze pe ceilalţi candidaţi. Atât Ponta, cât şi Meleşcanu sunt două persoane pe care aseară Băsescu a încercat să le discrediteze’, a declarat Tăriceanu marţi, la Palatul Parlamentului.

Şeful Senatului a adăugat că pune declaraţiile preşedintelui la categoria ‘golănii marca Băsescu din 1990 încoace’.

‘Toate aceste lucruri intră la capitolul diversiune. Preşedintele nu a găsit un alt moment mai potrivit, mai propice, decât în timpul campaniei electorale să facă nişte declaraţii pe care eu le pun în categoria golănii marca Băsescu din 1990 încoace. Dacă preşedintele a avut cunoştinţă de aceste lucruri, el nu trebuia niciun moment să aştepte un aşa-zis moment prielnic şi trebuia să sesizeze imediat organele de procuratură pentru încălcarea legii, în caz contrar, nu îmi revine decât să spun că este o atitudine iresponsabilă a preşedintelui, care creează o vulnerabilitate la adresa Serviciului de Informaţii Externe şi acest lucru este inacceptabil, inadmisibil din partea unei persoane care ar trebui să aibă o minimă responsabilitate a declaraţiilor şi faptelor sale’, a afirmat Tăriceanu.

Ponta, despre acuzaţia că ar fi fost ofiţer SIE: Sunt numai minciuni! Băsescu e în campanie

Potrivit acestuia, în momentul în care astfel de informaţii apar din interior, ele sunt considerate veridice. ‘Sigur că se creează o vulnerabilitate, pentru că un personaj precum preşedintele poate să divulge şi alte secrete la un moment dat şi ne punem după aceea întrebarea în mod logic care mai este credibilitatea celor care deţin secrete de stat, în ce măsură ele pot fi încredinţate, ne punem întrebări în legătură cu funcţionarea serviciilor. În momentul în care preşedintele vine aseară şi spune că Serviciul este impecabil, că s-a comportat ireproşabil, dar în acelaşi timp tot el spune că s-a încălcat legea, pentru că legea spune că nu este permis să existe ofiţeri acoperiţi între magistraţi, e o contradicţie‘, a spus liderul PLR.

În opinia sa, Traian Băsescu trebuia să sesizeze organele în drept. ‘Nu mai vorbesc de faptul că aceste lucruri nu se fac la televizor. Trebuia să sesizeze organele în drept. Nu vreau să înţelegeţi că iau apărarea cuiva, a lui Ponta. Nu, asta este problema lui. Mie mi se pare inacceptabilă atitudinea preşedintelui şi, bineînţeles, când am zis că este o diversiune, suntem în plină campanie pentru alegerile prezidenţiale acum, sigur, toată presa, sunteţi îndreptăţiţi să discutaţi aceste subiecte. Nu e normal în campania electorală. În loc dezbaterile publice să fie dedicate unor subiecte profunde, de perspectivă, discutăm aceste lucruri’, a afirmat Tăriceanu.

Fiind întrebat dacă toate aceste informaţii ar trebui verificate de Comisia parlamentară de control al SIE, el a răspuns: ‘Probabil’.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că Victor Ponta a fost ofiţer acoperit al SIE în timp ce era procuror, fapt ce reprezintă „o ilegalitate constituţională” şi „o incompatibilitate”, potrivit Constituţiei vechi.

Întrebat dacă faptul că Victor Ponta a fost şi ofiţer acoperit şi procuror nu este o ilegalitate, preşedintele Traian Băsescu a spus că este „o ilegalitate constituţională”.

Preşedintele a mai arătat că Teodor Meleşcanu a acţionat politic atunci când a iniţiat o hotărâre de Guvern ce conţinea un articol prin care ofiţerii acoperiţi erau protejaţi şi după ce nu mai erau activi. ‘Pe mine m-a deranjat cumplit jocul politic. Deci un om pe care l-am numit politic şi am avut încredere în el, în domnul Meleşcanu, a ajuns să facă un astfel de joc, târând în mod nedrept serviciul într-o acţiune politică, de dragul de a acoperi un politician, care la ora aia nici măcar nu mai era în SIE. Eu nu sunt atât de supărat pe Victor Ponta cât sunt supărat pe Meleşcanu, că a dat toate activităţile secret de stat ale SIE, le-a pus într-un monitor oficial, de dragul de a face acea extindere de la ofiţeri activi şi la rezervişti’, a spus Băsescu.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Ilie Dobre, la un pas de moarte! A făcut preinfarct și a fost operat. Prima reacție a celebrului crainic radio. Exclusiv
Capital.ro
Mihai Gâdea provoacă valuri în televiziune. Scandalul ar fi fost unul național: S-a încercat să fiu cumpărat cu geanta de bani
Playtech.ro
Punctul de amendă se modifică în 2026. De când cresc amenzile pentru șoferi
Adevarul
Ce îl așteaptă pe Zelenski în scenariul cel mai negru pentru Ucraina
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion s-a prăbușit pe un aeroport din SUA! Nu există supraviețuitori
iamsport.ro
A fost bairam! Supărarea ține puțin în Oltenia: jucătorii au aruncat cu bani în lăutari după eșecul din Conference League
MediaFlux
Ce a spus Trump despre întâlnirea cu Nicușor Dan. Se negociază "la sânge"
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet