Camelia Voinea, suspendată de Federația Română de Gimnastică

Camelia Voinea a fost suspendată de Federația Română de Gimnastică. Reamintim că antrenoarea a fost în mijlocul unui scandal de proporții după ce au apărut filmulețe în care aceasta își agresează verbal propria fiică în timpul antrenamentelor.
Loredana Brumă
15 mai 2026, 14:05
Camelia Voinea, suspendată de Federația Română de Gimnastică

Camelia Voinea a fost suspendată temporar de Federația Română de Gimnastică. Măsura a fost luată după ce anul trecut, mai multe foste gimnaste i-au adus acuzații grave antrenoarei și au apărut clipuri în care aceasta își agresează verbal fiica.

Camelia Voinea, suspendată de Federația Română de Gimnastică

Reprezentanții Federaţiei Române de Gimnastică informează vineri într-un comunicat de presă în acest caz, „aspectele sesizate necesită o analiză judicioasă şi specializată din partea autorităţilor competente ale statului”. Astfel, Comitetul Executiv al FRG a aprobat sesizarea instituţiilor abilitate şi suspendarea procedurii disciplinare până la soluţionarea cercetării.

„Federația Română de Gimnastică apreciază că performanța sportivă trebuie susținută de un mediu bazat pe respect, echilibru, responsabilitate și protejarea sportivilor.

În cadrul procedurii disciplinare aflate în desfășurare în cazul doamnei Camelia Voinea, Comisia de Disciplină a FRG a finalizat etapa analizei preliminare și a concluzionat că aspectele sesizate necesită o analiză judicioasă și specializată din partea autorităților competente ale statului.
Ca urmare a propunerii Comisiei de Disciplină, Comitetul Executiv al FRG a aprobat sesizarea instituțiilor abilitate și suspendarea procedurii disciplinare până la soluționarea cercetării.

Totodată, în cadrul măsurilor administrative provizorii dispuse pe durata procedurilor de analiză și cercetare, a fost decisă suspendarea temporară a doamnei Camelia Voinea de la toate activitățile desfășurate sub egida Federației Română de Gimnastică.
Federația reafirmă respectarea principiului prezumției de nevinovăție până la finalizarea procedurilor judiciare și susține necesitatea unei analize echitabile și obiective.

Considerăm că astfel de situații trebuie abordate cu responsabilitate și echilibru, fără concluzii publice pripite, dar și fără ignorarea unor probleme care pot afecta siguranța și bunăstarea sportivilor. Dincolo de analiza unor eventuale responsabilități individuale, este important să existe și o reflecție serioasă asupra mecanismelor și practicilor care, în timp, pot deveni vulnerabilități ale sistemului sportiv.

Este necesară consolidarea mecanismelor de conștientizare, prevenție, protecție și intervenție, în acord cu standardele internaționale privind safeguarding-ul în sport.

Sportul de performanță nu poate funcționa într-un climat bazat pe frică, umilință sau presiune dusă dincolo de limite. Performanța înseamnă disciplină și exigență, dar și respect, responsabilitate și grijă față de oameni.

Federația Română de Gimnastică recomandă ca acest moment să fie tratat cu maturitate și obiectivitate , putând reprezenta un pas important către consolidarea unor standarde moderne în gimnastica românească, atât în ceea ce privește performanța, cât și etica, cultura organizațională și protecția sportivilor”, a transmis FRG într-un comunicat de presă.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Anunț de ultimă oră despre transferul lui Arnold Garita la FCSB. „Actele s-au semnat!”. Exclusiv
Capital.ro
Coreea de Sud propune încheierea oficială a războiului cu Coreea de Nord. Conflictul durează tehnic de peste 70 de ani
Playtech.ro
De ce produsele par mai ieftine când prețul se termină în 99. Trucul vechi de peste un secol care încă funcționează
Adevarul
O escortă din Rusia este acuzată că ar fi provocat atentatul din Sevastopol, care a dus la moartea comandantului trădător ucrainean
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un incident cumplit a avut loc în apropierea Capitalei. O mașină a fost strivită între două camioane
iamsport.ro
Scouterii vin la derby-ul Rapid - Dinamo! Grameni, pe radarul unei echipe din Europa League. Există interes și pentru Alex Dobre
MediaFlux
Weekendul 15-16 august este influențat de ecourile Eclipsei de Soare în Leu. Ce se întâmplă cu zodiile de foc
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat