Camera Deputaţilor: Statul, obligat să se îndrepte împotriva magistratului care a săvârşit o eroare din rea-credinţă sau neglijenţă

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri propunerea de modificare a legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor potrivit căreia statul va fi obligat să se îndrepte cu o acţiune în despăgubiri împotriva magistratului care a săvârşit o eroare cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă.
Iulian Tudor
06 dec. 2017, 20:11
Camera Deputaţilor: Statul, obligat să se îndrepte împotriva magistratului care a săvârşit o eroare din rea-credinţă sau neglijenţă

„După ce prejudiciul a fost acoperit de stat în temeiul hotărârii irevocabile date cu respectarea prevederilor alin (6), statul se îndreaptă cu o acţiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului care, cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, a săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii”, se arată în amendamentul adoptat miercuri de plenul Camerei Deputaţilor, potrivit news.ro.

Iniţial, comisia specială privind legile justiţiei, a respins această propunere în favoarea unui amendament formulat de Uniunea Naţională a Judecătorilor şi Asociaţia Magistraţilor, potrivit căruia statul „are dreptul” de a se îndrepta împotriva judecătorului sau procurorului care a săvârşit o eroare judiciară din neglijenţă sau cu rea-credinţă.

Preşedintele comisiei parlamentare speciale privind legile Justiţiei, Florin Iordache, a declarat luni că PSD va susţine în plenul Camerei Deputaţilor propunerea respinsă săptămâna trecută ca, în cazul săvârşii unei erori de către un judecător, statul să aibă obligaţia de a se îndrepta cu acţiune în regres împotriva respectivului magistrat pentru recuperarea prejudiciului.

„La acel aliniat 7 de la răspunderea magistraţilor sunt trei discuţii în acest moment: în legea în vigoare se spune că (statul – n. red.) se poate îndrepta, în propunerea noastră (se spune că – n. red.) statul se îndreaptă şi în amendamentul UNJR că statul are dreptul. Propunerea PSD pe care o vom susţine este să ne susţinem amendamentul nostru cu statul se îndreaptă”, a declarat Florin Iordache.

Comisia parlamentară specială privind legile Justiţiei a modificat miercuri prevederile din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor referitoare la răspunderea magistraţilor, adoptând amendamentele propuse de Uniunea Naţională a Judecătorilor şi Asociaţia Magistraţilor, potrivit cărora statul „are dreptul” de a se îndrepta împotriva judecătorului sau procurorului care a săvârşit o eroare judiciară din neglijenţă sau cu rea-credinţă.

Astfel, deşi are majoritatea în comisia specială, PSD şi-a respins propria propunere de modificare a legii. Potrivit acesteia, „după ce prejudiciul a fost acoperit de stat în temeiul hotărârii irevocabile date cu respectarea prevederilor alin. (6), statul se îndreaptă cu o acţiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului care, cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, a săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii”.

Amendamentul adoptat de comisia specială săptămâna trecută, prevede că „după ce prejudiciul a fost acoperit integral de către stat, acestuia îi revine dreptul de a se îndrepta cu acţiune în regres prin MFP, împotriva judecătorului sau procurorului care cu rea credinţă sau neglijenţă a săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii”.

În prezent, alineatul 7 al articoului 96 din legea 303/2004 privint statutul judecătorilor şi procurorilor prevede că „după ce prejudiciul a fost acoperit de stat în temeiul hotărârii irevocabile date cu respectarea prevederilor alin. (6), statul se poate îndrepta cu o acţiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului care, cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, a săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii”.

Camera Deputaţilor este primă cameră sesizată în acest caz, urmând ca forul decizional să fie Senatul.

DailyBusiness
FMI și Banca Mondială revizuiesc drastic prognozele pentru România. Creștere economică aproape înjumătățită în 2026
Spynews
Meko, acuzat că a furat mașina pe care i-o vânduse unui băiat! Declarații halucinante
Fanatik.ro
Replica genială a lui Cristi Chivu pentru prezentatoarea TV care s-ar iubi cu șeful Interului: ”Dacă spun, mă dau afară!”
Capital.ro
Reguli pentru proprietarii de apartamente. Se obține acordul scris al vecinilor și coproprietarilor. Situațiile în care actele pot fi anulate
Playtech.ro
Românii au luat cu asalt piaţa joburilor. Aplică în masă, dar sunt mai puţine locuri de muncă. Ce domenii mai angajează
Adevarul
Aventurile unui pompier cu doua prostituate. Lipsa erecției l-a adus în fața instanței, acuzat și de tâlhărie
wowbiz.ro
Ultimul mesaj transmis de designerul Eugen Olteanu. Ce se ascunde în spatele morții fulgerătoare la doar 42 de ani: „Ai zis că o să învingi și asta”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Incident grav la metroul din București! O bucată de tavan a căzut în tunel, între stațiile 1 Mai și Jiului
iamsport.ro
Gică Hagi, desființat de fostul conducător din fotbalul românesc: ”El crede că suntem imbecili. Chiar avem față de papagali?”
MediaFlux
Cele mai frumoase urări, mesaje și felicitări de Sf. Gheorghe 2026. Cui îi spunem la mulți ani în 23 aprilie
stirilekanald.ro
Doliu în rândul medicilor. Doctorița care a salvat mii de copii a murit
NEWS ALERT Un camion a fost cuprins de foc pe autostrada A1, în Hunedoara