Camera Reprezentanţilor a votat pentru deblocarea parţială a administraţiei, dar nu şi a fondurilor pentru zidul antiimigraţie

Camera Reprezentanţilor din Congresul SUA a votat joi legi pentru încetarea blocajului parţial al administraţiei americane, fără a asigura în acelaşi timp finanţarea zidului de la frontiera cu Mexicul, cerută de preşedintele Donald Trump, informează Reuters.
Iulian Tudor
04 ian. 2019, 06:28
Camera Reprezentanţilor a votat pentru deblocarea parţială a administraţiei, dar nu şi a fondurilor pentru zidul antiimigraţie

În prima şedinţă cu majoritate din Partidul Democrat, Camera a alocat fonduri pentru funcţionarea Departamentului pentru Securitate Internă până pe 8 februarie, precum şi a Departamentului de Stat şi a departamentelor comerţului, agriculturii, muncii, trezoreriei şi a altor agenţii federale până pe 30 septembrie, când se încheie anul fiscal curent.

Democrata Nancy Pelosi – aleasă joi preşedintă a Camerei pentru a doua oară, după ce a exercitat funcţia şi în perioada 2007-2011 – a declarat presei, în urma votului: „Nu facem un zid. Asta n-are de-a face cu politica. Are de-a face cu faptul că zidul este o imoralitate între ţări. Este un mod de gândire învechit. Nu e rentabil”, informează Agerpres.

Legile adoptate de congresmeni ar pune capăt blocajului instaurat în administraţia SUA de aproape două săptămâni, o situaţie care a afectat circa 800.000 de angajaţi. Legile trebuie însă să treacă şi de Senat, unde Partidul Republican al lui Trump deţine majoritatea. Joi, liderul acestei majorităţi, senatorul Mitch McConnell, a indicat că nu sunt şanse de adoptare a textelor respective. „Să nu pierdem timpul. Să nu pornim pe picior greşit, cu democraţii din Cameră folosindu-şi platforma pentru a produce declaraţii politice, în loc de soluţii serioase”, a spus el în plenul Senatului.

Cu câteva ore înaintea votului, Casa Albă a comunicat că consilierii preşedintelui Trump îi vor recomanda acestuia să îşi exercite dreptul de veto împotriva legilor, dacă Congresul nu alocă şi fonduri pentru zidul de la frontiera de sud. Pachetul legislativ adoptat prevede 1,3 miliarde de dolari pentru garduri şi 300 de milioane pentru alte echipamente de securizare a frontierei, inclusiv camere de supraveghere, informează Agerpres.

După alegerile legislative parţiale din noiembrie anul trecut, democraţii au o majoritate de 235 din totalul 434 de congresmeni în Camera Reprezentanţilor (un loc fiind indecis), iar republicanii ocupă 53 din cele 100 de locuri în Senat.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Ce este "Sindromul Grinch" și cum se manifestă. Cum au ajuns mulți români să urască Crăciunul
Fanatik.ro
O schimbare climatică bruscă aduce Mica Eră Glaciară în Europa: Londra va fi acoperită de gheață trei luni pe an
Capital.ro
Călin Georgescu a primit decizia definitivă privind controlul judiciar. Este și bun de plată. Ce sumă îl obligă Tribunalul București să achite
Playtech.ro
Cât timp ține cozonacul: temperatura la care se păstrează pentru a rămâne fraged
Adevarul
Avertisment dur de la London School of Economics. România e pe drumul dintre „trogloditismul intelectual” și prăbușirea iminentă
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un ciclon puternic amenință Europa! Cum se va manifesta fenomenul și ce țări vor fi afectate
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB a câștigat 330.000 de euro la pariuri sportive: ”S-a terminat istoria! De atunci nu am mai jucat”
MediaFlux
Avertismentul economiștilor: România se îndreaptă spre o criză economică și socială uriașă
stirilekanald.ro
VIDEO Dezastru pe autostradă! 13 persoane au murit și peste 150 au fost rănite
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”