Campania electorală pentru europarlamentare și locale a început oficial vineri și se încheie pe 8 iunie. BEC recomandă candidaților un discurs civilizat

Campania electorală pentru alegerile locale şi europarlamentare din data de 9 iunie începe vineri şi se încheiei în 8 iunie, la ora 7.00. Campania în audiovizual de va încheia în 7 iunie, la ora 7.00.
Mircea Filipescu
10 mai 2024, 10:21
Campania electorală pentru europarlamentare și locale a început oficial vineri și se încheie pe 8 iunie. BEC recomandă candidaților un discurs civilizat

Biroul Electoral Central recomandă competitorilor electorali să aibă un discurs echilibrat şi onest şi să evite denaturarea sau manipularea informaţiilor. Este interzisă organizarea acţiunilor de campanie electorală în unităţile militare, precum şi în spaţiile din şcoli şi universităţi în perioada de desfăşurare a cursurilor.

„Potrivit reglementărilor în vigoare, în campania electorală este interzisă folosirea mesajelor sau sloganurilor cu caracter discriminatoriu sau a mesajelor de incitare la ură şi intoleranţă, precum şi a oricăror forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă sau etnică”, a transmis Biroul Electoral Central.

De asemenea, a recomandat cu fermitate competitorilor electorali să respecte regulile generale privind desfăşurarea campaniei electorale, să aibă un discurs echilibrat, onest şi constructiv şi să evite denaturarea sau manipularea informaţiilor pentru a preveni răspândirea ştirilor false, a acţiunilor de dezinformare şi a oricăror derapaje de natură să afecteze buna desfăşurare a procesului electoral, potrivit comunicatului de presă al instituţiei.

Discursul electoral şi mesajele cu caracter politic transmise de către competitorii electorali trebuie dezvoltate în aşa fel încât să ofere garanţii privind respectarea şi promovarea principiilor democraţiei şi să contribuie la dezvoltarea unui climat de integritate în desfăşurarea campaniilor electorale, atât din respect pentru ceilalţi competitori, cât şi pentru alegători, notează BEC.

Reglementarea acțiunilor electorale

Conform legii, în campania electorală, candidaţii, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale sau organizaţii ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri, precum şi cetăţenii au dreptul să-şi exprime opiniile în mod liber şi fără nicio discriminare, prin mitinguri, adunări, utilizarea televiziunii, radioului, presei şi a celorlalte mijloace de informare în masă. În timpul campaniei electorale se asigură candidaţilor, în mod nediscriminatoriu, spaţii corespunzătoare, pentru a se întâlni cu alegătorii. Spaţiile pot fi amplasate la sediul primăriei, în şcoli, universităţi, case de cultură, cămine culturale şi cinematografe şi se asigură pe bază de înţelegere cu privire la cheltuielile de întreţinere.

Mijloacele folosite în campania electorală nu pot contraveni legii.

Este interzisă organizarea acţiunilor de campanie electorală în unităţile militare, precum şi în spaţiile din şcoli şi universităţi în perioada de desfăşurare a cursurilor, conform Legii alegerilor locale.

Legea alegerilor europarlamentare prevede că ”în unităţile militare, în unităţile de învăţământ, în timpul programului de învăţământ, în sediile reprezentanţelor diplomatice, precum şi în penitenciare, acţiunile de campanie electorală de orice tip sunt interzise”, precum şi că, în timpul campaniei electorale primarii asigură candidaţilor, în mod nediscriminatoriu, spaţii corespunzătoare pentru a se întâlni cu alegătorii.

Biroul Electoral Central consideră că ”alegătorii merită să aibă acces la informaţii obiective, reale şi corecte pentru a-şi putea forma propria opinie şi pentru a decide în deplină cunoştinţă de cauză” şi prezintă documentele care conţi informaîii relevante pentru derualrea campaniei şi pentru electorat: Codul de bune practici privind dezinformarea (versiune consolidată în 2022), disponibil AICI; – Recomandarea (UE) 2023/2829 a Comisiei din 12 decembrie 2023 referitoare la procese electorale incluzive şi reziliente în Uniune şi la consolidarea caracterului european şi a desfăşurării eficiente a alegerilor pentru Parlamentul European, disponibilă AICI; Ghidul de prevenire si combatere a acţiunilor de dezinformare a alegătorilor, realizat de Autoritatea Electorală Permanentă şi disponibil AICI.

Birourile electorale de circumscripţie veghează la corecta desfăşurare a campaniei electorale în circumscripţia în care funcţionează şi soluţionează plângerile ce le sunt adresate cu privire la împiedicarea unui partid politic, organizaţii a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţe politice, alianţe electorale ori a unui candidat independent de a-şi desfăşura campania electorală în condiţiile prevăzute de lege, precum şi plângerile privind încălcarea altor dispoziţii legale incidente.

Încălcarea normelor legale atrage aplicarea sancţiunilor contravenţionale ori penale

Constituie contravenţii distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice mod a listelor electorale, a platformelor- program afişate sau a oricăror altor afişe ori anunţuri de propagandă electorală tipărite, amenda putând ajunge până la 4.500 de lei, conform Legii alegerilor locale.

În conformitate cu Legea alegerilor europarlamentare,distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice mod a listelor electorale, distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice mod a platformelor-program afişate sau a oricăror altor afişe ori anunţuri de propagandă electorală tipărite se sancîionează cu amendă curpinsă între 1.000 şi 2.500 de lei.

Campania electorală în mediul audiovizual

Campania electorală în audiovizual se va încheia în 7 iunie, la ora 7.00.

Desfăşurarea campaniei electorale în audiovizual se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată, cu modificările ulterioare, ale Legii nr. 115/2015  pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, ale Deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 149 din 3 aprilie 2024 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European din anul 2024 şi ale Deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 150 din 3 aprilie 2024 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerile locale din anul 2024.

Printre regulile stabilite de Consiliul Naţional al Audiovizualului se află următoarele: programele dedicate campaniei electorale difuzate de serviciile media audiovizuale la cerere vor fi însoţite, pe întreaga durată de difuzare, de menţiunea „promovare electorală” sau, după caz, „dezbatere electorală”; reflectarea campaniei electorale în mod echitabil, echilibrat şi imparţial; precizarea calităţii în care se exprimă persoanele invitate în cadrul programelor, cum ar fi cea de candidat sau de reprezentant al acestuia; calitatea persoanelor invitate vor fi vizibile pe ecran la momentul intervenţiei acestora;  nu pot difuza programe produse, realizate sau moderate de candidaţi şi de reprezentanţi declaraţi ai competitorilor electorali, conform art. 23 din Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 320/2012 privind furnizarea serviciilor media audiovizuale la cerere; luarea de măsuri pentru asigurarea echidistanţei şi a pluralismului de opinii în cadrul programelor în care participă candidaţi care deţin funcţii publice, strict în probleme legate de  exercitarea funcţiei lor.

De asemenea, furnizorii de servicii media audiovizuale vor lua toate măsurile să se asigure că în cadrul programelor de promovare electorală, precum şi în conţinutul spoturilor şi al celorlalte materiale audiovizuale puse la dispoziţia acestora de către competitorii electorali sunt respectate următoarele condiţii:  nu incită la ură pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, sex sau orientare sexuală; nu conţin afirmaţii care pot aduce atingere demnităţii umane, dreptului la propria imagine sau care sunt contrare bunelor moravuri; nu conţin acuzaţii cu incidenţă penală sau morală la adresa altor candidaţi ori competitori electorali, fără a fi însoţite de dovezi pertinente prezentate în mod explicit.

Recomandării pentru moderatorii TV și ai dezbaterilor electorale

Realizatorii, prezentatorii şi moderatorii dezbaterilor electorale sunt îndemnaţi: să fie imparţiali; să asigure echilibrul necesar desfăşurării emisiunii, oferind fiecărui participant la discuţii posibilitatea să îşi prezinte opiniile; csă asigure menţinerea dezbaterii în sfera tematicii electorale.

În situaţia în care sunt inserate spoturi electorale în cadrul programelor de promovare electorală sau de dezbatere electorală, furnizorii de servicii media audiovizuale la cerere se vor asigura că:  integritatea şi valoarea programelor respective nu sunt prejudiciate; spoturile electorale sunt asumate în mod explicit, prin prezentare sau prin conţinut, de către competitorii electorali;  în programele de promovare electorală a unor competitori electorali nu sunt inserate spoturi ale altor competitori; dspoturile electorale nu constituie publicitate comercială, în sensul dispoziţiilor legale; e) în perioada campaniei electorale, cu excepţia spoturilor electorale, este interzisă difuzarea oricăror forme de publicitate ce conţin referiri la competitorii electorali.

Conform CNA, candidaţii şi partidele politice sau organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri, ale căror drepturi sau interese legitime, în special reputaţia şi imaginea publică, au fost lezate prin prezentarea de fapte inexacte în cadrul unui serviciu media audiovizual la cerere beneficiază de dreptul la rectificare.

Cu 48 de ore înainte de ziua votării sunt interzise: prezentarea de sondaje de opinie sau difuzarea de spoturi de publicitate electorală;  invitarea sau prezentarea candidaţilor în programe, comentarii privind campania electorală.

Citește și: Cristian Popescu Piedone, declarație de dragoste în direct pentru Dana Budeanu: „Am intrat doar să-i spun că o iubesc, are verticalitate și miez” | EXCLUSIV

DailyBusiness
Premierul Ilie Bolojan, indignat de situaţia aberantă a sporurilor în cascadă din ministere: „Un funcţionar de execuţie ajunge să câştige mai mult decât un ministru”
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Cât ia Andra Măruță pentru un concert de o oră, în iulie 2025: Tu muncești un an și nu câștigi suma asta!
Fanatik.ro
Cine este bugetarul care primeşte 16.000 euro pe lună, acuzat în instanţă că a încasat sume necuvenite! Record de 14 funcţii de conducere
Capital.ro
Băsescu, în stare de șoc. Dezvăluirea care aprinde România: Traian a știut. Mai trec câteva luni, e arestat...
Playtech.ro
Cât costă acum o vacanță în Zanzibar. Bilete de avion, cazare, prețuri, atracții turistice, pericole
DailyBusiness
CCR a stabilit că statul poate elimina sporurile bugetarilor fără renegocierea contractelor. Bugetarii nu au drept absolut nici la grevă!
Adevarul
Ce ascunde mesajul lui Viktor Orban pentru România
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Trump, amenințări clare pentru Putin și Xi Jinping. Propaganda stângii despre liderul SUA, devoalată
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
kanald.ro
Cutremur în această dimineață în România! În ce zonă s-a produs
Cancan.ro
Ce a făcut patroana unui restaurant din Costinești, când l-a văzut pe Piedone. Cum a încercat să-l păcălească pe șeful ANPC
Playsport.ro
Vremea, la extreme. ANM a emis avertizări de vreme rea! Singurele două judeţe în care canicula persistă azi
Capital.ro
Adio, plată cu cardul. Decizia care a zdruncinat giganții Visa și Mastercard. Se aplică din 2026
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV care întoarce toate privirile la 34 de ani e fericită, după ce iubitul cu 11 ani mai mic decât ea a semnat contractul vieții
stirilekanald.ro
Ministrul rus găsit împușcat în parc, implicat într-o anchetă pentru deturnare de fonduri. Roman Starovoit a fost demis luni de Vladimir Putin
Atenție, posesori de carduri bancare: riscuri majore pentru conturile voastre!
MediaFlux
EXCLUSIV PAPARAZZI. Gabi Torje, mai rotund de când a rămas fără echipă! Antrenament la o bere mică și o farfurie mare în compania unei femei FOTO și VIDEO
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
PORR nu încetinește ritmul pe Autostrada Sibiu – Pitești! Imaginile din șantier te vor surprinde (VIDEO)