Campanie Agenţia Naţională a Medicamentului: Raportaţi reacţiile adverse pentru a contribui la siguranţa administrării medicamentelor!

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) lansează o campanie prin care îi îndeamnă pe oameni să raporteze reacţiile adverse ale medicamentelor utilizate, pentru a contribui la siguranţa administrării acestora.
Ionela Marcu
07 nov. 2016, 16:41
Campanie Agenţia Naţională a Medicamentului: Raportaţi reacţiile adverse pentru a contribui la siguranţa administrării medicamentelor!

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) anunţă că desfăşoară, în perioada 7-11 noiembrie, o campanie media pentru promovarea raportării reacţiilor adverse suspectate la medicamente, în cadrul unei campanii europene de conştientizare a publicului larg.

Campania se desfăşoară prin intermediul unui material video care relatează povestea unui pacient la care apare o reacţie adversă suspectată la un medicament. Se prezintă medicamentul prescris, apariţia unei reacţii adverse suspectate şi, în final, modul de raportare şi transmitere a acesteia autorităţii competente, de către pacienţi sau profesioniştii din domeniul sănătăţii, explică reprezentanţii ANMDM.

Ei arată că autorităţile competente se bazează pe raportarea reacţiilor adverse suspectate, cunoaşterea acestora contribuind la siguranţa administrării medicamentelor de pe piaţă.

ANMDM aminteşte că datorită raportării reacţiilor adverse s-a decis:

– retragerea de pe piaţă a spray-urilor care conţin fusafungina, utilizate în tratamentul infecţiilor căilor respiratorii, din cauza apariţiei de reacţii alergice grave şi a unor dovezi insuficiente privind beneficiul pentru pacient;

– restricţionarea utilizării medicamentelor care conţin codeină, atât în tratamentul tusei şi al răcelii, cât şi în tratamentul durerii la copii, din cauza riscului de apariţie a reacţiilor adverse grave, inclusiv a tulburărilor respiratorii;

– suspendarea autorizaţiei de punere pe piaţă pentru medicamentele cu administrare orală care conţin ketoconazol, ca urmare a evaluării datelor disponibile care au condus la concluzia că beneficiul acestor medicamente în tratarea infecţiilor fungice a încetat să mai depăşească riscul de afectare hepatică.

„Cel mai important obiectiv al activităţii noastre este acela de a asigura pacienţii că medicamentele pe care le folosesc corespund unor standarde înalte de calitate şi eficacitate şi că le pot utiliza în condiţii de siguranţă. Prin campania pe care o desfăşurăm, urmărim să venim în sprijinul publicului, al pacienţilor şi profesioniştilor din domeniul sănătăţii, astfel încât să poată raporta posibilele reacţii adverse şi îi încredinţăm că rapoartele pe care ni le transmit sunt importante pentru noi. Prin raportarea reacţiilor adverse suspectate, folosind Fişa pentru raportarea spontană a reacţiilor adverse la medicamente, disponibilă pe website-ul ANMDM, se poate contribui la îmbunătăţirea siguranţei medicamentelor”, a declarat preşedintele ANMDM, dr. Nicolae Fotin, conform news.ro. 

Campania ANMDM constituie o componentă a Proiectului de acţiune comună intitulat „Întărirea colaborării pentru desfăşurarea activităţii de farmacovigilenţă în Europa” (Strengthening Collaboration for Operating Pharmacovigilance in Europe – SCOPE), iar unul dintre obiectivele acestui proiect este o mai bună conştientizare de către public a sistemelor naţionale de raportare a reacţiilor adverse suspectate la medicamente.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT